Comandamentul energetic de iarnă s-a reunit astăzi după-amiază. Cum arăta situația în țară

0
Publicat:

Potrivit Ministerului Energiei, o nouă reuniune a Comandamentului energetic de iarnă a fost convocată pentru data de 27 noiembrie, luni, la ora 13:00, conform unui comunicat de presă remis astăzi.

foto stâlpi de înalta tensiune
Comandamentul energetic de iarnă s-a reunit astăzi după-amiază Foto: Pexels

Comandamentul energetic de iarnă a fost convocat dat fiind faptul că duminică, la data de 26 noiembrie, din cauza condițiilor meteorologice extreme, de cod roșu, au fost afecatate peste 460 de localități iar peste 390.000 de gospodării nu mai erau alimentate de sistemul electric național.

Ca urmare a eforturilor echipelor de tehnicieni ai Reţele Electrice Dobrogea, împreună cu efective suplimentare din regiunile Muntenia şi inclusiv Banat, dar şi din partea celorlalţi operatori de distribuţie (Distribuţie Energie Electrică România, CEZ şi Delgaz Grid), luni dimineaţa, la ora 8:00, rămăseseră 263 de localităţi afectate şi 150.000 de locuri de consum nealimentate.

Mobilizarea pentru restabilirea alimentării cu energie electrică pentru toţi consumatorii afectaţi continuă, se menţionează în comunicat.

Le mulţumesc tuturor celor care, în condiţii meteorologice deosebite, acţionând de multe ori la mare înălţime, în bătaia rafalelor de vânt, în zone în care a fost greu de ajuns, au depus tot efortul şi toată energia pentru a reaprinde lumina în casele românilor. Am dispus ca aceste acţiuni să continue în ritm accelerat, cu atât mai mult cu cât vremea se va îmbunătăţi. Am cerut încă de ieri ca intervenţiile să fie prioritizate în funcţie de numărul de consumatori afectaţi. Îi asigur pe români că vom continua cu implicare şi energie”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 

Până la ora 12 a zilei de luni, cei mai mulți consumatori afectați în continuare de efectele codului roșu de ninsoare și viscol se aflau în Constanța, unde peste 53 de mii de consumatori au fost afectați. Tot în Constanța au fost înregistrate și cele mai multe echipe de intervenție care încearcă să remedieze problemele, numărul lor fiind de 30.

În Tulcea și Călărași au fost un număr egal de consumatori afectați, acesta fiind de 33.721, însă numărul de echipe de intervenție diferă: în Tulcea acesta este de 12 echipe iar în Călărași sunt 25 de echipe disponibile. Următoarele județe pe listă, în ordinea numărului de consumatori afectați sunt Brăila (9.410 consumatori afectați și 20 de echipe de intervenție), Galați (9.076 consumatori afectați și 14 echipe de intervenții), Ialomița (4.696 consumatori afectați și 10 echipe de intervenții), Prahova (53 consumatori afectați și o echipă de intervenții) și Buzău (2 consumatori afectați și 4 echipe de intervenții).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite