„Uniunea Europeană a şantajat Ciprul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprioţii au pus presiune pe oficialii ţării care au respins planul propus de Uniunea Europeană.  FOTO: Reuters
Ciprioţii au pus presiune pe oficialii ţării care au respins planul propus de Uniunea Europeană.  FOTO: Reuters

Propunerea Uniunii Europene ca autorităţile din Cipru să impoziteze deponenţii băncilor din ţară, prezentată drept o condiţie a planului de salvare, a avut efectul de a constrânge guvernul cipriot să îşi abandoneze propriul sistem bancar, a declarat miercuri Athanasios Orphanides, fost guvernator al Băncii Centrale din Cipru.

Confiscarea profiturilor care ţin de un sistem bancar nu este o soluţie”, a susţinut Orphanides în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune CNBC. „În cazul în care guvernanţii europeni nu mai doresc să păstreze unit proiectul Uniunii Europene, atunci vor continua să forţeze ale guvernări – în cazul acesta Cipru – să caute soluţii în altă parte.”

Parlamentul cipriot a respins scenariul lui Orphanides, opunându-se afirmaţiilor conform cărora ţara a fost supusă şantajului de către UE, pentru a evita falimentul ţării şi colapsul sistemului bancar.

În prezent, autorităţile din Cipru poartă discuţii cu Rusia pentru a încheia un nou acord de împrumut, după ce propunerea UE a fost respinsă în urma votului parlamentarilor. Cetăţenii şi afaceriştii ruşi formează aproximativ 20% din totalul depozitelor bancare din ţara insulară, potrivit jurnaliştilor CNBC.

Orphanides, fost membru al Rezervei Federale din Statele Unite, a argumentat că nu este indicat ca băncile din ţară să fie deschise înainte de clarificarea situaţiei.

În astfel de situaţii, de obicei se întâmplă ca alte ţări, prin intermediul Fondului Monetar Internaţional, de exemplu, acordă împrumuturi, iar acestea trebuie plătite”, a adăugat Orphanides .

În schimb, UE  a şantajat guvernul din Cipru să îşi lase sistemul financiar să se prăbuşească.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite