Arabia Saudită și Rusia reduc producția de petrol, încercând să regleze piața

0
Publicat:

Arabia Saudită şi Rusia au confirmat duminică faptul că vor continua, până la finalul anului, reducerile voluntare ale producţiei de petrol, pentru a stabiliza piaţa energiei, transmite Reuters.

Sonde de petrol în amurg
Arabia Saudită şi Rusia reduc producția de petrol

Rusia va continua să reducă exporturile de ţiţei şi produse petroliere cu 300.000 de barili pe zi (bpd) până la 31 decembrie 2023, a anunţat vicepremierul rus Alexander Novak.

Rusia a convenit două reduceri separate: în aprilie a informat că va scădea producţia de ţiţei cu 500.000 bpd până la finalul lui 2024, în timp ce în august a dat asigurări că va diminua exporturile cu 300.000 barili pe zi (bpd) până la 31 decembrie 2023.

Conform declaraţiei lui Novak, Rusia va decide luna viitoare dacă va extinde programul de reducere a exporturilor sau va majora producţia.

Tot duminică, o sursă din Ministerul Energiei din Arabia Saudită a anunţat că ţara va continua să scadă exporturile cu 1 milion bpd până la 31 decembrie 2023. De asemenea, luna viitoare, Arabia Saudită va anunţa dacă va continua să reducă exporturile sau va creşte producţia.

În decembrie, producţia Arabiei Saudite va fi de aproximativ 9 milioane bpd.

"Aceste reduceri vin să sprijine eforturile OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) de a stabiliza piaţa energiei", a declarat sursa.

În septembrie, cotaţia barilului de ţiţei a ajuns la 98 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2023, iar vineri se situa la aproximativ 85 de dolari. Temerile privind încetinirea economiei şi reducerea creşterii au afectat preţurile, în pofida efectelor conflictului din Orientul Mijlociu.

OPEC+ a decis în iunie limitarea livrărilor şi în 2024. Viitoarea reuniune a alianţei este programată în 26 noiembrie, la Viena. 

Arabia Saudită, liderul OPEC (Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol) a anunţat că-şi va extinde până la finalul anului reducerea voluntară a producţiei de petrol cu un milion de barili pe zi (bpd). Producţia sa în noiembrie şi decembrie va fi de aproximativ nouă milioane bpd, a informat Ministerul Energiei din Arabia Saudită.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite