Wizz Air lansează noi rute: preţuri promoţionale pentru cursele care au loc de două ori pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Wizz Air a anunţat astăzi lansarea a noi rute din România către state ale europene, pentru care va percepe preţuri promoţionale, zborurile urmând să fie operate de două ori pe săptămână.

Noua rută de la Bucureşti la Edinburgh va fi lansată în 23 decembrie 2019. Zborurile către capitala Scoţiei vor fi operate de două ori pe săptămână, marţi şi sâmbătă. Biletele sunt deja disponibile începând de la 29,99 EUR / 129 RON*.

Edinburgh este cea mai nouă destinaţie din reţeaua extinsă WIZZ. Oraşul oferă oportunităţi de vacanţă minunate pentru familii, precum şi o opţiune foarte bună de city break pentru cei care doresc să aibă o scurtă escapadă pentru a schimba peisajul. Cu aproape 500.000 de locuitori, Edinburgh este al doilea oraş ca mărime din Scoţia după Glasgow, şi în doar o oră distanţă cu trenul sau cu maşina le puteţi combina pe amândouă într-o singură vacanţă.

Edinburgh are foarte multe de oferit, cu nu mai puţin de 12 festivaluri majore în fiecare an, dintre care majoritatea au loc în august. Vizitatorii pot admira un patrimoniu istoric incredibil de bogat, cum ar fi Castelul Edinburgh sau Catedrala St. Gilles. Pentru cei care doresc să se relaxeze şi să se bucure de peisaje impresionante, Edinburgh poate fi admirat de pe Arthur’s seat sau de la Calton Hill.

Împreună cu anunţul de astăzi, Wizz Air sărbătoreşte şi lansarea a patru noi rute din Timişoara, inaugurate la începutul lunii august 2019 către Billund, Nürnberg, Karlsruhe / Baden-Baden, precum şi Doncaster.

Cele mai noi rute Wizz Air din Timişoara le oferă pasagerilor români o oportunitate bună să viziteze Billund, frumosul oraş din inima Danemarcei, care este casa celebrei companii Lego; două oraşe germane interesante – istoricul, în stil gotic, Nürnberg şi Karlsruhe / Baden-Baden, o localitate balneară relaxantă de lângă graniţa franceză, precum şi bijuteria Epocii Victoriene britanice, oraşul Doncaster / Sheffield în Marea Britanie.

CELE MAI NOI RUTE WIZZ AIR DIN BUCUREŞTI

Rute Zile de operare Zi start Tarife de la*

Bucureşti - Edinburgh marţi, sâmbătă 23 decembrie 2019 EUR 29,99/ 129 RON

CELE MAI RECENTE RUTE WIZZ AIR DIN TIMIŞOARA

Rute Zile de operare Zi start Tarife de la*

Timişoara - Nürnberg marţi, sâmbătă 6 august 2019 EUR 14,99/ 69 RON

Timişoara - Doncaster/Sheffield marţi, sâmbătă 6 august 2019 EUR 14,99/ 69 RON

Timişoara - Billund joi, duminică 4 august 2019 EUR 9,99/ 39 RON

Timişoara - Karlsruhe/Baden-Baden joi, duminică 4 august 2019 EUR 19,99/ 99 RON

Paulina Gosk, Corporate Communications Manager la Wizz Air a declarat: „Suntem bucuroşi să anunţăm astăzi noua destinaţie disponibilă din Bucureşti, Edinburgh, inima Scoţiei. Datorită acestei conexiuni directe, călătorii români pot vizita cu uşurinţă acest oraş vibrant. Edinburgh este un amestec de istoric şi modern, înconjurat de peisaje frumoase şi bogat în atracţii. Oferă o mulţime de oportunităţi pentru cei aflaţi în căutarea unei vacanţe, pentru toate gusturile şi aşteptările. Cu două zboruri pe săptămână, marţi şi sâmbătă, este uşor să rezervaţi un city break scurt în oraş sau o vacanţă extinsă, cu tarife excelente începând de la doar 129 RON.

În această perioadă, sărbătorim şi lansarea a patru noi rute de la Timişoara la Billund, Nurnberg, Karlsruhe / Baden-Baden şi Doncaster / Sheffield. Prin această extindere, Wizz Air îşi reconfirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea economiei, aviaţiei şi turismului din România şi din regiuni cheie. Aşteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm pasagerii la bordul zborurilor către cele mai noi destinaţii din reţeaua noastră.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite