Suntem în „anul Shakespeare” aşa că, la urma urmei, era firesc ca diriguitorii Teatrului sătmărean să îşi propună conjugarea dorinţei trupei de a repeta experienţa fericită a lucrului cu Eugen Gyemant cu aceea de a se monta unul dintre marile texte ale „marelui Will”. Cred că dorinţa nu e doar expresia unei aspiraţii de factură pur culturală. Altminteri, cum nu se poate mai stimabilă. Ci şi de realitatea profesională care îi impune câteodată unui colectiv teatral să înfrunte obstacole mari. precum cel deloc de nebăgat în seamă al adaptării silite la un spaţiu de joc nu dintre cele mai favorabile. Aşa cum este sala Casei de cultură a Sindicatelor, unde e nevoită să îşi desfăşoare activitatea, atâta vreme cât sala proprie se află în renovare la Teatrul de Nord. Iar cum astfel de operaţiuni sunt, din felurite motive, destul de laborioase - o renovare a ajuns să dureze chiar de două ori mai mult decât a durat, în trecute epoci, cele de construcţie -, cum aspiraţiile trupei, dar şi cele ale spectatorilor nu pot fi limitate la înscenarea/vizionarea doar unor spectacole mici, de serviciu, cu maximum 5-6 personaje, asumarea unor riscuri devine câteodată absolut necesară.

Eugen Gyemant a fost dispus să îşi asume riscurile cu pricina şi împreună cu scenografa Maria Nicola, a cărei menire era aceea de a mai „îmblânzi” din inamiciţiile spaţiului de joc, a luat tarul de coarne. Taurul însemnând de această dată piesa A douăsprezecea noapte. Cunoscută şi sub numele de Noaptea de la spartul târgului sau Cum doriţi ori Ce aţi voi. Semnificaţiile şi rosturile acestor din urmă titluri sunt îndeobşte cunoscute, aşa că nu mai revin acum asupra lor.

Eugen Gyemant avea destule motive să creadă ca va izbuti. Deşi încă foarte tânăr, regizorul nu se află nici la prima întâlnire cu Shakespeare, dar nici la întâia încercare de a monta una dintre cele mai cunoscute piese ale acestuia în spaţii aparent ostile. Să ne reamintim că a făcut-o în 2012, opţiunea de atunci fiind Iulius Caesar. Spectacolul fiind jucat la Godot Café Theatre.

Cu toţii ştim că povestea din A douăsprezecea noapte, mecanismul care asigură continuarea acţiunii acesteia se bazează pe câteva procedee la care Shakspeare a mai recurs şi în alte dăţi. „Vom găsi - scria Haig Acterian în binecunoscuta-i cercetare din anii 40 ai secolului trecut - asemănarea între fraţi din Comedia erorilor, vom găsi fata îndrăgostită în travesti făcând legătura dintre bărbat şi rivală ca în Doi tineri din Verona, şi alte scheme mici din Neguţătorul din Veneţia sau Cum vă place”. Regizorul spectacolului de la Teatrul de Nord din Satu Mare a fost fascinat de tema travestiului. Pe care nu o limitează la decizia Violei, bine, nuanţat interpretată de Ioana Cheregi, de a se transforma în bărbat.

În montarea de acum, travestiurile sunt multiplicate. Aşa se face că Orsino va fi interpretat nu fără rezultate de Carmen Frăţilă, Malvolio, extrem de savuros de Rora Demeter, Valentin de Raluca Mara, Olivia în cel mai neconvingător şi leneş mod cu putinţă de Vlad Mureşan, Curio de Alexandra Odoroagă. Totul din dorinţă mărturisită în foaia-program de a descrie Ilyria drept „o ţară în care domneşte confuzia sexuală, un fel de limb al celor care nu ştiu încă cu adevărat cine sunt”.

Problema e că în spectacol, înaintea confuziei sexuale, domneşte confuzia textuală. Povestea nu e suficient clarificată, nu e înfăţişată limpede, neclarităţi fiind destule. Îndeosebi în prima parte a montării. Cum lămurirea lor nu este deplină nici în partea a doua, nu prea m-aş grăbi să spun că regizorului i s-a împlinit ambiţia amplificării temelor sugerate de text. Ca şi în cazul travestiurilor menţionate mai sus, rezultatele individuale ale actorilor sunt şi ele diverse, neomogenizate valoric. Spectacolul deţine atuul de a avea un bun Sir Toby (Stelian Roşian), un acceptabil Sir Andrew (Tibor Szekely), dar e lipsit de adevăratul Feste, grosier, fără subtilităţi adus pe scenă de Romul Moruţan. Foaia-program nu suflă o vorbă despre semnatarul sau semnatara traducerii, oricum interpolată şi contemporaneizată (să fie Mihnea Gheorghiu, să nu fie el?), dar realitatea spectacolului nu poate ascunde evidenţa, încă şi mai deranjantă că în distribuţia lui figurează actori care nu ştiu să rostească versul clasic. Pee care îl recită pur şi simplu în conformitate cu felul în care e el tipărit pe pagina de carte. Când spun aceasta mă gândesc îndeosebi la Andrei Stan, care limitează totul la recitare. Anca Dogaru, Carol Erdös, Dorina Nemeş au apariţii scurte, mai mult sau mai puţin relevante. Un plus de relief are Cristian Iorga, interpretul lui Antonio.

Atunci când a montat Iulius Caesar, Eugen Gyemant a fost tentat de formula cabaretului. Tentaţia respectivă nu l-a părăsit nici acum, cu ocazia punerii în scenă a piesei A douăsprezecea noapte. Aşa că, din când în când, unele personaje şi unii actori cântă. În pofida eforturilor lui Dorin Griguţă, semnatarul conducerii muzicale, rezultatele lor solistice sunt destul de aproximative, singura care convinge fiind deja amintita Ioana Cheregi.

Teatrul de Nord din Satu Mare - Secţia română - A DOUĂSPREZECEA NOAPTE de William Shakespeare; Regia: Eugen Gyemant; Scenografia: Maria Nicolae; Direcţia muzicală: Dorin Griguţă; Cu: Ioana Cheregi, Rora Demeter, Anca Dogaru, Carol Erdös, Carmen Frăţilă, Cristian Iorga, Raluca Mara, Romul Moruţan, Vlad Mureşan, Dorina Nemeş, Alexandra Odoroagă, Stelian Roşian, Andrei Stan, Tibor Szekely; Data premierei: 13 martie 2016