Remember Radio Europa Liberă, în Festivalul Naţional de Teatru

Remember Radio Europa Liberă, în Festivalul Naţional de Teatru

Pentru români, un factor care a menţinut, de facto, libertatea spiritului unui întreg popor a fost Radio Europa Liberă. La 30 de ani de la căderea comunismului, Festivalul Naţional de Teatru şi Radio Europa Liberă organizează sâmbătă, 19 octombrie, de la 12.30, o întâlnire dedicată acestui subiect în Sala Mare a HUB-ului FNT (Hanul Gabroven i-ARCUB). Gazdele evenimentului sunt Neculai Constantin Munteanu şi Emil Hurezeanu.

Întâlnirea din cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT) va avea loc, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 12:30, în Sala Mare a HUB-ului FNT (Hanul Gabroveni – ARCUB). 

Amfitrionii evenimentului, programat în FNT, vor fi Neculai Constantin Munteanu şi Emil Hurezeanu – pentru prima oară împreună după treizeci de ani. Vor putea fi reascultate o selecţie de materiale audio din Arhiva de Aur a postului Radio Europa Liberă şi, de asemenea, vor fi proiectate materiale multimedia din istoria recentă (post-decembristă), precum şi o galerie de fotografii cu chipuri celebre ale celor pe care-i auzeam la radio, de cele mai multe ori pe ascuns.

Radio Europa Liberă (Radio Free Europe/ RFE) a fost fondat în 1950 şi a început să emită iniţial în Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România şi Ungaria. Trei ani mai târziu, Radio Liberty (RL) şi-a început emisiile către Uniunea Sovietică, în limba rusă şi în alte 15 limbi naţionale.  

Până în 1989, prin Radio Europa Liberă eram conectaţi la ce înseamnă să gândeşti şi să te exprimi liber, la realitatea care ne era ascunsă. Radio Europa Liberă a luptat constant pentru ca adevărul să fie rostit şi pentru ca orice formă de dizidenţă din România să fie cunoscută şi apărată. De la Radio Europa Liberă am aflat că Revoluţia a izbucnit la Timişoara, iar Bucureştiul a ieşit în stradă. Festivalul, în această ediţie care este dedicată libertăţii şi celor 30 de ani care au trecut de la dobândirea ei, îşi manifestă, prin organizarea acestui eveniment, preţuirea şi respectul pentru Radio Europa Liberă, pentru oamenii ei şi forma lor de rezistenţă.

Din 1975, RFE/RL a putut fi recepţionată şi în Estonia Letonia şi Lituania. După căderea comunismului, deşi s-a vorbit de îndeplinirea misiunii iniţiale a acestui post de radio, mulţi dintre oficialii noilor administraţii democratice din Europa Centrală şi de Est şi din Federaţia Rusă au încurajat nevoia de continuă informare întru obiectivele concrete ale emisiilor realizate RFE/RL le, cu precădere în perioadele de tranziţie ale acestor naţiuni spre democraţie. Pe măsură ce statele din fostul lagăr socialist şi-au consolidat sistemul democratic şi multe dintre acestea au intrat în NATO, RFE/RL a considerat că şi-a atins misiunea, iar emisia studiourilor a fost închisă pe rând în mai multe ţări. În România, Radio Europa Liberă şi-a încheiat activitatea în 2008. După un deceniu, în 14 ianuarie 2018, Radio Europa Liberă şi-a redeschis redacţia de la Bucureşti, reluându-şi emisia. Astăzi, RFE/RL – Radio Europa Liberă si Radio Liberty – se bazează pe reţelele sale de reporteri locali pentru a oferi ştiri şi informaţii corecte pentru peste 43 milioanne de oameni , în 25 de limbi şi 21 de ţări în care libertatea mass-media este restricţionată, sau unde presa profesionistă nu este încă dezvoltată în întregime. Doar anul trecut (2018) articolele (video) RFE/RL au fost vizionate de peste 2,6 miliarde de ori pe Facebook şi YouTube. RFE/RL este o companie media independentă editorial, fondată printr-un grant oferit de Congresul Statelor Unite ale Americii prin intermediul U.S. Agency for Global Media.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: