Cedarea Basarabiei s-a petrecut din cauza unei dezinformari a membrilor Consiliului de Coroană?

Armata română în Basarabia

O nouă perspectivă asupra evenimentelor care au avut loc în zilele destrămării României Mari este avansată de către istoricul Gheorghe Buzatu în lucrarea ”Hitler, Stalin, Antonescu”. Istoricul se întreabă de ce şeful Marelui Stat Major, generalul Florea Ţenescu, a prezentat în Consiliul de Coroană cifre exagerate ale forţelor adverse, deşi instituţia pe care o conducea estimase corect, cu alte ocazii, capacitatea de luptă a sovieticilor.

Un alt aspect analizat în lucrare se referă la stupefacţia cu care au primit autorităţile de la Bucureşti vestea ultimatumului sovietic, în ciuda faptului că mai multe instituţii ale statului atrăseseră atenţia din timp asupra acţiunilor pe care le pregătea URSS-ul. Intertitlurile aparţin redacţiei.

„(...) Cât de exacte au fost datele expuse în şedinţele Consiliilor de Coroană din 27 iunie 1940 de către persoanele cele mai autorizate – premierul Gheorghe Tătărescu, generalul Florea Ţenescu, şeful Marelui Stat Major, şi generalul Ioan Ilcuş, ministrul de Război?

Spre edificare, propunem ca, înainte de orice, să-i ascultăm – după varianta Gheorghe Tătărescu – pe şefii militari: «Aceştia– avea să relateze, la 1 mai 1943, fostul premier –, în fraze sobre, expun un punct de vedere comun: de va fi nevoie, armata se va bate, dar se va bate într-o disproporţie de forţe care nu poate lăsa nici o îndoială asupra sfârşitului». După mai puţin de trei ani, Gheorghe Tătărescu avea să pretindă că cel mai elocvent a fost generalul Ţenescu. Să-l ascultăm, deci, pe memorialist: «O expunere completă şi, în acelaşi timp, impresionantă a situaţiunii create a fost făcută de şeful Statului Major, generalul Ţenescu, care, după ce a declarat că armata îşi va face datoria, a stăruit asupra inegalităţii forţelor ce aveau să se înfrunte. El a pus în lumină capacitatea de luptă, instrucţii şi utilaj a Armatei Sovietice şi a conchis că armata noastră ar putea rezista câtăva vreme, retrăgându-se pe Siret, numai dacă ar putea conta pe sprijinul ulterior al unei mari armate aliate, pusă în mişcare de crearea unui front politic, care ar crea un nou front militar. Fără de acest sprijin, şeful Statului Major este de părere să acceptăm ultimatumul, pentru a nu fi obligaţi să cedăm mâine mai mult decât ceea ce ni se cere azi».Apelând la sursa Petre Andrei, cunoaştem că generalul Ţenescu a avansat cifre, în şedinţa Consiliului de Coroană din seara zilei de 27 iulie 1940. Esenţială, în determinarea unui curent de opinie favorabil acceptării revendicărilor Moscovei, a fost comunicarea potrivit căreia România nu putea opune mai mult de 40 de divizii celor peste 140 de divizii reunite ale posibililor inamici (Bulgaria, Ungaria, U.R.S.S.), din care numai U.R.S.S. dispunea de 100 divizii de infanterie, 20 de brigăzi de cavalerie, 7 divizii moto şi paraşutişti.

Este, netăgăduit, locul nimerit să ne întrebăm dacă evaluările respective erau reale? În ultimii ani, colegii istorici de la Chişinău au dat la iveală unele documente de mare interes pentru problema aflată în atenţia noastră.

Click aici pentru a citi continuarea articolului!