adăugând bibliotecii întregi purtând numele său un op fundamental pentru cultura românească, venind să strângă în cuprinsul a o mie de pagini „Cărţi noi: cronici  radiofonice 1929-1947”,scrise pentru postul naţional de radio şi citite aici de Perpessicius, o Ediţie critică, Note şi variante de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu, studiu introductiv de Valeriu Râpeanu.

Nu cred că mai e nevoie să insist asupra valorii inestimabile a acestei opere a lui Perpessicius care vede astfel lumina tiparului după cercetarea imensului material scris de mână şi pus fiecare manuscris în contextul epocii.

Mă grăbesc să adaug pentru meritul istoricului Valeriu Râpeanu virtutea savantă a  întreprinderii lui, munca de schivnic în descifrarea şi transcrierea  textelor înaintaşului lângă care se adauga fericit, consacrându-se din nou drept cel mai important istoric literar şi cel mai bogat în întreprinderi editoriale unice în cultura română şi trimit cititorii la actul cercetării şi comentării şi editării de către Valeriu Râpeanu a uriaşei opere a lui Nicolae Iorga.

Dar cine mai are azi bucuria să dea cuvenita atenţie unei astfel de lucrări de îngrijire şi, prin editare, de luminare pentru azi şi pentru viitor a unei opere de cultură românească superioară, de apostol al neamului, cum au fost Iorga şi Perpessicius, amândoi apelând şi la forţa de iradiere mereu mai strălucitoare a radioului pentru a propaga şi judeca, însoţiţi de un mare har profesoral, faptele de cultură şi de viaţă socială ale timpului şi pe autorii lor.  

După Sfaturile pe întuneric ale lui Iorga, aceste o mie de pagini, gândite, scrise de mănă şi citite la Radio de Perpessucius, se constituie într-o operă care înfloreşte cultura naţională românească fiind un model de slujire a cauzei acestei culturi şi a rostului ei de a înflori, la rândul ei, spiritualitatea românească.

Dar, cum mă angajam chiar prin titlul însemnării de faţă la o Cronică de întămpinare, mă opresc aici, însă nu o pot face fără să remarc subliniat cum arăta Postul de radio Românesc  între cele două războaie şi cine asigura obrazul acestuia în ceea ce priveşte  rolul instituţiei de factor hotărâtor de cultură şi de educaţie naţională. Citez din Studiul introductiv, savant şi el, al lui Valeriu Râpeanu:

„În primii cinsprezece ani de existenţă ai Radiodifuziunii Române, Perpessicius a avut un rol esenţial pe tărâmul definirii trăsăturilor specifice ale cronicii literare la microfon. Ceea ce îl situează alături de N. Iorga, de numele căruia se leagă conferinţa culturală enciclopedică, de Emanoil Ciomac, rămas în mentalul colectiv cronicarul muzical radiofonic prin excelenţă, de Ion Marin Sadoveanu, cel ce aducea pe tărâmul cronicii dramatice pecetea unei erudiţii teatrale pe care istoria acestui tărâm nu o mai cunoscuse la noi, de Romulus Seişanu, comentatorul lucid şi subtil al evenimentelor externe din ce în ce mai învolburate şi mai neaşteptate, şi de Ion Simionescu, neobosit răspânditor al cunoştinţelor folositoare. Contribuţia fiecăruia din ei s-a caracterizat nu numai prin continuitatea pe anume perioade de timp, nu numai prin calitatea prestaţiei, ci şi prin faptul  că emisiunile lor nu reprezentau doar lectura unui text scris, ci o creaţie intelectuală specifică celui mai modern mijloc de comunicare care îşi făcea simţită prezenţa în ţara noastră către sfârşitul celui de al treilea deceniu al secolului XX. ”

P. S. Felicitări conducerii Radioului pentru editarea acestei cărţi de către Casa Radio:un gest şi un act care va rămâne!