Spun după 17 ani pentru că, altfel, la bunici, la Lereşti, poetul Miguel Gane nu lipseşte nicio vară din legendarul sat argeşean pe care îl consideră cel mai frumos loc din lume.

Miguel Gane şi-a câştigat notorietatea care a acoperit şi Americile latine, îmbogăţind limba spaniolă cu ajutorul paginii de Facebook în care, întâmplător, cititorul a descoperit poeziile sale, în acelaşi timp cu Penguin Random House, grupul editorial care continuă să identifice şi să publice marii scriitori ai timpurilor noastre.

La 27 de ani, după ce şi-a încheiat studiile în drept, robit de poezie, i s-a dedicat, fireşte, pentru totdeauna. Cu înfăţişarea lui luminoasă de adolescent incurabil şi cu harul de a răspunde prin versurile sale spuzite de atâtea metafore esenţiale întrebărilor numeroase şi vitale ale generaţiei sale şi nu numai, a reuşit astfel să facă din poezie, din poezia sa mai exact, un mijloc de comunicare atât de familiar încât lasă tot timpul impresia că nu face altceva decât să răscolească cu înţelegere viaţa noastră cea de toate zilele.

Aşa au apărut în librării şi s-au epuizat fulgerător 60.000 de exemplare din primul său volum de versuri intitulat Con tal de verte volar (2016), care s-a aflat apoi în librăriile din pomenitele ţări mai înainte, pe care le-a cutreierat însoţit de reprezentanţii prestigiosului grup editorial. Au urmat Ahora que ya bailas (2018) şi  volumul de proză-sondaj autobiografic Cuando seas major (2019), pe care l-a asaltat poezia şi, astfel, acum, se află în zilele premergătoare noului volum de poezie.

„- Mi-am dorit împlinirea visului acestei vacanţe de Crăciun şi An Nou la Lereşti şi nu m-am despărţit nicio zi de casa bunicilor, fericiţi că mă aflu împreună cu fratele meu mai mic, Eduard, la sărbătorile la care ţin şi eu atât de mult. Iată de ce n-am mai reuşit să ajung la Bucureşti, plecând la aeroport direct de la Lereşti, de care nu mai voia să se despartă nici Eduard.”

Miguel Gane este fiul unor oameni simpli care au plecat în Spania împreună cu primul lor copil,Miguel, care avea 9 ani, să-şi găsească un loc mai bun sub soare. Mama, menajeră în locuinţele unor doctori, avocaţi, profesori, în Madrid, tatăl, zidar de elită, specializat în punerea gresiei, faianţei şi a marmorei în casele oamenilor.

„- Cum să-l privim, mi-a zis mama lui, referindu-se la poet, şi cum să-l ajutăm, s-a întrebat ea în vizita pe care ne-a făcut-o la Slătioara, astă-vară, decât bucurându-ne şi minunându-ne şi noi de cât de iubit e de cititori, asistând şi noi uimiţi la nesfârşitele cozi care se fac la librăriile unde se vând cărţile lui de poezii?!”

„- Într-adevăr, zice Miguel Gane, întrebat de fiica mea Alexandra, şi visez în limba spaniolă, care este limba în care gândesc şi în care scriu şi descopăr metaforele şi tocmai de aceea atât îmi este de proprie, încât nu pot să-mi traduc singur poeziile în româneşte.”

Mi l-au descoperit fiicele mele, Ruxandra şi Alexandra, navigând pe internet şi făcându-mi rost de numărul lui de telefon. Aşa l-am sunat într-o dimineaţă şi l-am întrebat, bănuind că el este la telefon:

„- Casa poetului Miguel Gane?”

„-Da”, mi-a răspuns el şi dialogul a continuat o oră întreagă.

Gândeşte, visează şi scrie în limba spaniolă pe care a cucerit-o pentru literatură, dar rămâne necontenit cu convingerea că ”satul Lereşti din Argeş e cel mai frumos din lume” .

Poetul spaniol Migue Gane nu este decât vag, ca să nu spun deloc, cunoscut la Bucureşti, unde orgoliile adeverinţei de scriitor de la Uniunea cu pricina, dacă ar da şi talent, am avea peste 4000 de poeţi şi prozatori.

Editura RAO se pregăteşte să publice traducerea primului volum de poezie Ahora que ya bailas.

Iată acum unul dintre poemele semnificative, după opinia mea, pentru arta celebrului poet Miguel Gane, în traducerea „stângace”, cum zicea poetul care gândeşte, visează şi scrie în limba spaniolă.

CU ALTCINEVA

Îţi doresc să-ţi meargă bine.

Să găseşti în alt corp
ceea ce eu n-am ştiut să îţi arăt

în al meu.

Îţi doresc ca toate lucrurile
să iţi iasă după planuri,

să găseşti pe cine să te iubească
aşa cum iubeşti tu,
adică dezordonat şi intens,
dragostea aceea de film franţuzesc,
cu o dramă plină de lacrimi,
dar fericită, într-un sfârşit.

Sper să ţi se îndeplinească şi planurile
de-a avea copii,

să te muţi în casă unde mereu ai visat
şi să o umpli cu cărţi şi filme
şi lume ca să nu te simţi singură vreodată.

Sper să te întorci în Paris
şi să nu te gândeşti nici-o clipă la mine.

Îţi doresc pe cineva care să ajungă
la inălţimea ta,

adică pe un vârf de munte
la fel de mare ca libertatea,
şi să caute în tine pentru plăcerea
de a căuta,
-ca acel care caută comoara
fără să vrea sa o descopere-.

Să nu aibă nici ce-a mai mică intenţie
de a schimba vreun centimetru

din tine,
să iţi iubească erorile
-dar nu în tăcere-,
să iţi respecte rănile
fără să pretindă să le vindece,
să accepte că mereu o să ai
un ultim cuvânt pe buze,
şi să nu vrea să te lase fără el
pentru că acolo este puterea ta.