Taxa de timbru cultural sau misiunea împuşcaţi „Nobelul”!

„Cum noi, românii, suntem printre cei mai puţini amatori de carte din Europa, creşterea preţului, consecinţa directă a acestei taxe aberante va fi îndepărtarea publicului care mai dă bani pe cărţi.” FOTO Shutterstock

Recunosc că am încetat de mult să cred că mă mai poate surprinde ceva. Mă refer la deciziile politicienilor. La noi, pe Dâmboviţa, e o tradiţie să-ţi dai cu stângul în dreptul. Oricât de galbene ar fi ecranele de la atâtea „breaking-news” despre DNA, tot îşi face loc ştirea despre timbrul cultural. Recunosc sentimentul de surprindere.

Făcură ai noştri ce făcură şi scoaseră la lumină o nouă „mostră” de mare valoare politică. Au sperat că întrec efectul dinamitei inventate de Alfred Nobel. Cică, ar fi pentru susţinerea uniunilor de creaţie. Sincer, aud vorbindu-se despre acestea, mai mult când se „porcăiesc” onorabilii lor membri, decât atunci când vreo creaţie a unui membru al lor a cucerit un premiu literar.

Atunci, vă întreb şi eu aşa, „de ce să plătesc eu pentru uniunile de creaţie”? Mi se pare o mentalitate de CAP (Cooperativă Agricolă de Producţie). Nouă, care nu am avut „fericirea” de a fi într-o uniune de creaţie ne dă ajutor cineva la o carte, la ceva?

Oare cei care vor câştiga din cărţile subvenţionate din banii colectaţi pe baza acestui timbru cultural vor sprijini cumva tinerele talente? Vor oferi cărţi care să conţină modele viabile pentru elevi, studenţi, tineri? Ori s-a gândit guvernul că astfel se împuşcă „Nobelul” pentru literatură? Onorabile domn Alfred Nobel, să te ţii! Literatura română va ieşi cu o creaţie explozivă care o să facă din dinamita domniei tale o biată pocnitoare! Să nu uităm că, în acest an, elevii au trăit o situaţie socotită ruşinoasă (lipsa manualelor timp de un semestru), până şi în perioada de început a şcolii româneşti.

Acum să revenim la partea tehnică. Bun. Drăguţul de guvern vrea o taxă de un leu, în loc de 2% din preţul de editură. Deja TVA la carte este de 9%, enorm în raport cu alte state. Taxa nu o plătesc doar eu scriitorul sau istoricul. O plătesc toţi, adică elevul, studentul, intelectualul, muncitorul, locuitorii satelor, mama, tatăl, bunica, bunicul sora, fratele, prietena, prietenul, soţia, soţul, fani, prieteni, rubedenii, adică mai pe româneşte, oricine vrea să citească. Asta, ca banii să ajungă la membrii unei uniuni de creaţie. Aştept să văd şi eu că guvernul a găsit calea să trimită banii de la mine, la uniunea de creaţie. Asta înseamnă birocraţie. Birocraţie de care, de 25 de ani nu ştim cum să scăpăm, fiindcă pastila că e „moştenirea comunismului”, sigur n-o mai înghite nimeni. Asta înseamnă colectori de taxe, conturi, comisioane bancare, salarii de funcţionari care să organizeze, alţii care să-i controleze şi alţii mai sus care să-i controleze pe toţi. Românii sunt cunoscuţi că se iau la bătaie în mall pentru tigăi, sincer n-am văzut vreo încăierare la vreo promoţie de carte. Nici n-am văzut să se ia la bătaie fanii unui scriitor cu ai altui scriitor, cum se întâmplă cu galeriile echipelor de fotbal. N-am văzut nici cenacluri sau saloane literare în care tinerii să se lupte în idei despre un autor sau altul!

Cum noi, românii, suntem printre cei mai puţini amatori de carte din Europa, creşterea preţului, consecinţa directă a acestei taxe aberante va fi îndepărtarea publicului care mai dă bani pe cărţi, deoarece la criza economică, exact o majorare de preţuri îi lipseşte.

Asta înseamnă că se vor cheltui cu această taxă mai mulţi bani decât s-ar obţine.

Zău, dacă nu era mai elegant domnul Vâlcov cu iniţiativa sa de a face România „paradis fiscal” exact cum încercase cu Slatina de obârşie s-o populeze cu fântâni de tristă privelişte! Parol!