Stagiunea de marţi seara. Ciclu de lieduri de Franz Schubert, la Ateneu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Merca va interprera marţi, la Ateneu, lieduri de Schubert
Iulia Merca va interprera marţi, la Ateneu, lieduri de Schubert

O seara de lieduri Franz Schubert este o o raritate în peisajul cameral românesc al momentului. Astfel, e o mare provocare abordarea de marţi, 1 noiembrie, de la Ateneu, a unui ciclu integral - Schwannengesag/ Cântecul lebedei D 957 - de către un cuplu de tineri şi talentaţi interpreţi,  soprana Iulia Merca şi pianistul Lucian Gheju, artişti formaţi la celebra şcoală muzicală clujeană.

 Iulia Merca este solistă a Operei Române din Cluj-Napoca. În  2009 este finalistă a celei de-a doua ediţii a concursului internaţional de canto “Mezzo Television Festival & Competition” din Szeged, evoluând alături de compania de opera “Dicapo Opera New York” în premiera europeană “Emmeline” de Tobias Picker, transmisă în direct de către Mezzo Tv în peste 40 de ţări.

Discipol al pianistului Daniel Goiţi, Lucian Gheju(foto) este, în prezent, lector universitar doctor la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Calităţile sale de pianist acompaniator i-au adus recunoaşterea internaţională la Concursul Internaţional Regina Elisabeta, Bruxelles în  2004.

Stagiunea de marţi seara

Marti, 01 Noiembrie 2016, 19:00 - 20:00
Sala mica
IULIA MERCA - soprană
LUCIAN GHEJU - pian
Program
Franz Schubert
Ciclul de lieduri Schwanengesang, D 957

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni - Vineri 12:00 - 19:00

afis stagiunea de marti seara

Activitatea  artistică a  mezzosopranei Iulia Merca cuprinde concerte camerale de muzică şi poezie, spectacole de operă, musical şi teatru, interpretările sale fiind apreciate atât în ţară, cât şi în străinătate: ”Iulia Merca was effective in the opera's title role with strong singing qualities and credible stage presence” (Carmen, Bergen 2015).
Anul 2010 o readuce pe scena operei newyorkeze, pentru rolul titular în premiera mondială a operei “Il caso Mortara” de Fr. Ciluffo, spectacole ce îi aduc recunoaşterea internaţională şi aprecierile deosebite din massmedia, precum “beautifully graceful and utterly astounding Romanian mezzo-soprano Iulia Merca” sau “a timbre like dark molasses” (NY Times).Pe scenă a colaborat cu numeroase instituţii de artă din ţară şi din străinătate, precum şi alături de artişti consacraţi: Cristian Mandeal, Alexander Hausvater, Misha Katz, Robert Alfoldi, Zoltan Kocsis, Andreea Rost, Vladimir Stoyanov, Rocc, Carlo Montanaro, Davide Crescenzi, Nadine Duffaut şi alţii. A participat la unele concerte de caritate, la palatal Stift Melk în Baden, Austria, transmis în direct la televiziunea ORF, Gran Gala Unesco Unicef, Venezia…Repertoriul foarte extins de operă, operetă, oratoriu şi musical cuprinde peste cincizeci de titluri din repertoriul clasic şi modern precum şi lieduri din repertoriul naţional şi international. Începutul stagiunii muzicale 2015-2016 marchează un nou debut alături de Opera Română din Cluj, în rolul Charlottei din opera Werther de J. Massenet
Lucian Gheju (foto) este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale atât în calitate de solist (Concursul Internaţional Dinu Lipatti, Bucureşti 2001, Concursul Internaţional Jeunesses Musicales, Bucureşti 2002, Concursul Internaţional Lory Wallfisch, Ploieşti 2003, Concursul Naţional Mihail Jora, Bucureşti 2003) cât şi în cea de pianist acompaniator (Concursul Naţional Ionel Perlea Slobozia 2001, Concursul Internaţional Regina Elisabeta, Bruxelles 2004). Pianistul debutează pe scena de concert alături de Filarmonica de Stat „Transilvania“ din Cluj-Napoca cu  Concertului pentru pian şi orchestră nr.2, op.83 de Johannes Brahms, sub bagheta dirijorului Alexandru Lăscae. Calităţile sale au fost apreciate în cronicile de specialitate: „Un ton meditativ, un tuşeu cald şi omogen, un instrumentist inspirat, cu o gândire muzicală bine conturată” (Jeanine Costache, Radio-România Muzical); „Pianistica sa era fină, subtilă, menită a-i pune în valoare înzestrarea, talentul” (Daniela Caraman Fotea).
Pentru rezervari accesati site-ul Filarmonicii "George Enescu".

pianistul lucian gheju
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite