Originar din Venezuela, Gustavo Dudamel, marea vedetă a artei dirijorale americane, a sărbătorit recent împlinirea unui deceniu de când se află la conducerea celebrei Los Angeles Philharmonic Orchestra; unul dintre cele mai prestigioase colective simfonice ce activează actualmente în planul vieţii muzicale internaţionale. Se ştie, Dudamel şi-a făcut debutul în compania ansamblului Los Angeles Philharmonic Orchestra, în urmă cu un deceniu şi jumătate. A fost şi este iubit, este respectat în egală măsură atât de marele public cât şi de muzicienii din orchestră. Energia sa artistică este pozitivă în cel mai înalt grad. Este contaminantă.

Concertele stagiunii de vară, cele ale lunii iulie, se desfăşoară în marea incintă în aer liber, la Hollywood Boul, o imensă scoică deschisă spre public; umple până la refuz, de fiecare dată, o incintă de peste 17.000 de locuri dispuse simetric pe panta unui deal.

Mai mult sau mai puţin avizat publicul acesta e dornic de socializare, de ieşit la aer liber în compania muzicii, a muzicii bune! Oamenii vin aducând cu ei o sacoşă cu merinde; la intrare sunt drastic controlaţi; sticlele, obiectele contondente sunt strict interzise. Întâmplările tragice ale terorismului internaţional i-au făcut vigilenţi.


Gustavo Dudamel

Nu deranjează pe nimeni faptul că între părţile lucrării unui concert se aplaudă frenetic. Căci bucuria de a asculta muzică bună, bine interpretată, este greu de stăvilit.

Concertul la care am asistat, a dispus de câteva elemente de specială atracţiozitate; spre exemplu, l-a avut drept solist pe tânărul violoncelist Pablo Ferrandez, câştigător al distincţiei supreme a celei de a XV-a ediţii a marelui Concurs Ceaikovski. Dispune de un rar instrument Stradivarius supranumit „Lord Aylesford“, împrumutat de o fundaţie japoneză. Elanul constructiv, naturaleţea cuceritoare cu care comunică, fac din tânărul artist spaniol o vedetă a vieţii muzicale actuale. Caligrafia timbral-sonoră a frazei muzicale, constituie aspectul fundamental în baza căruia susţine realizarea Concertului în si minor de Antonin Dvorak; se poate vorbi, de asemenea, de  maleabilitatea timbrală, de generozitatea comunicării. Sunt aspecte care au susţinut acest debut al artistului, aici, la Hollywood Boul, în compania Filarmonicii din Los Angeles. Ştie să asculte solourile din ansamblu; ştie să colaboreze cu Dudamel situându-se cu acesta pe aceeaşi lungime de undă; aceea a unei sensibilităţi inteligent coordonate. Următoarea sa apariţie, tot aici, este mult aşteptată; va fi susţinută în compania celebrei violoniste Anne Sophie Mutter, în dublul concert brahmsian. Constaţi cu anume nostalgie, cum se-ndreaptă spre apus o stea, cum se ridică alta.

Celălalt element de interes aparte l-a constituit prezentarea integrală a muzicii baletului Romeo şi Julieta de Prokofiev, însoţit de o varianta coregrafică, de altfel discutabilă, a coregrafului Benjamin Millepied conducând un grup de tineri dansatori membri ai companiei L.A. Dance Project. Este o realizare coregrafică ce aduce povestea tragicei iubiri în actualitatea imediată, actuală. Cum întreaga evoluţie coregrafică s-a petrecut pe scenă, în faţa orchestrei dar şi în culoarele de acces dintre spaţiile rezervate publicului, întregul spectacol nu a putut beneficia de aportul abilităţilor unui light designer profesionist. Se întâmplă. Căci - nu-i aşa? - se spune că nimic nu este perfect pe lumea asta!


Pablo Ferrandez

Celălalt moment aparte la care am putut asista, de această dată în marea incintă Walt Disney Concert Hall, a fost concertul final al  Festivalului „I Palpiti“, eveniment supranumit Naţiunile Unite ale Muzicii Clasice; a fost iniţiat cu peste două decenii în urmă de Lord Yehudi Menuhin însuşi. Este o salbă de concerte şi cursuri de măiestrie, inclusiv cursuri de compoziţie, oferite unei veritabile elite a tinerilor muzicieni proveniţi din toate colţurile lumii, din Statele Unite, din Rusia, Germania, Ungaria, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Franţa, Japonia, Canada, Italia, Venezuela, China, Ecuator, Serbia, Iran...

A luat naştere, într-un fel ad hoc, o orchestră internaţională condusă de profesorul, de dirijorul Eduard Schmieder. S-au cântat lucrări prioritar destinate ansamblului corzilor, o mişcare simfonică datând din perioada copilăriei, lucrare semnată de Felix Mendelssohn Bartholdy, celebrul Concert în Si minor, pentru patru viori şi ansamblu, de Antonio Vivaldi, o transcriere destinată aceluiaşi ansamblu, a celebrei Sonate Kreutzer de Beethoven, apoi în premieră absolută, lucrarea Harmony, lucrare de structură rapsodică semnată de compozitoarea Franghiz Ali-Zade, şi, în final, o surprinzătoare interpretare componistică a celebrelor Dansuri ungare de Johannes Brahms, o „interpretare actualizată“ într-o viziune contemporană datorară compozitorului rus Sergyei Dreznin. Nu am căutat perfecţiunea actului interpretativ ci, alături de publicul care a covârşit literalmente Walt Disney Concert Hall, m-am bucurat de spiritul cordialei colaborări care a guvernat actul artistic.

Recunosc, mi-aş dori ca şi la Bucureşti, la Arenele Romane sau la Teatrul de vară din Parcul Herăstrău, actualmente Parcul regele Mihai I, publicul bucureştean sa prefere a audia lucrări enesciene celebre, creaţii semnate de Beethoven sau Prokofiev, de Dvorak sau de Mendelssohn Bartholdy.