Misterul lui Constantin Brâncuşi, explicat. Episodul 2: Un fiu de ţăran român la Paris VIDEO

Misterul lui
Constantin Brâncuşi, explicat. Episodul 2: Un fiu de ţăran român la Paris VIDEO

Marele sculptor Constantin Brâncuşi s-a născut acum 140 de ani

Pe 19 februarie s-au împlinit 140 de ani de la naşterea marelui sculptor de origine română Constantin Brâncuşi, autorul „Coloanei Infinitului“ şi al „Porţii Sărutului“. „Adevărul“ vă prezintă în serial detalii mai puţin cunoscute despre viaţa şi opera geniului din Hobiţa, încercând să-l plaseze cât mai corect în patrimoniul culturii universale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cine a fost totuşi Constantin Brâncuşi, „părintele sculpturii moderne“, omul căruia o lume întreagă îi cunoaşte numele, dar foarte puţini ar putea da detalii despre viaţa lui sau s-ar încumeta să explice vreuna din lucrările lui? Probabil cel mai cunoscut nume de român din întrega lume, prin contribuţia sa absolut esenţială la naşterea sculpturii moderne, la revoluţionarea din temelii a acestei arte multimilenare (cu alte cuvinte, numele lui Brâncuşi face parte din bagajul de cultură generală al oricărui individ cât de cât educat), sculptorul se situează în categoria acelor artişti mai mult cunoscuţi superficial decât înţeleşi, aşa cum se spune despre scriitori că „sunt mai mult citaţi decât citiţi“.

Şi-a cărat singur lucrările cu roaba

După drumul de mii de kilometri parcurs din România, până în capitala Franţei, românul Constantin Brâncuşi şi-a văzut visul cu ochii în 1905 când a reuşit să intre la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. Mai întâi, însă, ajuns la Paris, Brâncuşi a fost nevoit să muncească ca spălător de pahare într-un restaurant. „La Paris, am lucrat, la început, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în restaurante.

Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor. Am făcut chiar o invenţie pentru spălatul paharelor cu rapiditate.

Până la mine, se spălau în două ape: un rând cu apă caldă şi un rând cu apă rece. Eu am suprimat apa rece şi utilizam numai apă fierbinte. Apa fierbinte dizolva, automat, grăsimile, era igienică şi paharele se şi uscau mai repede... Îmi frigeam buricele degetelor grosolane de sculptor, dar mă resemnasem“, povestea sculptorul mai târziu.

În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, cel mai mare sculptor al vremii, nu numai francez, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres“ („La umbra marilor copaci nu creşte nimic“).

Un an mai târziu a expus pentru prima dată la Paris, la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris din 1906. Se spune că şi-a transportat singur lucrările cu roaba până la locul expoziţiei.

Primit în sânul avangardei

Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului (foto), parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la „Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură”. Juriul Expoziţiei, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice.

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany (foto). În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzaţie. Colecţionarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În acelaşi an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra lucrarea în atelier şi o va intitula Fântâna lui Narcis.

În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide şi Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi. Un an mai târziu, participă la expoziţia grupării „La Section d'Or” în Franţa, la expoziţia grupării „Arta română” la invitaţia lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaisme. În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.

Participă la o mişcare de protest contra lui André Breton şi în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziţie internaţională a grupării „Contemporanul” din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziţie personală a sa.

Un artist vizionar, obsedat de pasăre şi de zbor

Până în 1940, creativitatea lui Brâncuşi se desfăşoară în toată splendoarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, Brâncuşi participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda şi Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Nu s-a mai întors în România decât în vizite scurte, negăsind în ţară nici susţinere, nici înţelegere pentru opera sa.

“V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi mai proşti”,

le-ar fi spus Brâncuşi rudelor din Hobiţa, într-una din vizitele făcute în ţară.
 
Brâncusi şi-a depus la 1 august 1951 pasaportul românesc la Ambasada de la Paris si a cerut cetăţenia franceză, pe care a obţinut-o pe 15 iunie 1952. Sculptorul a murit la Paris, pe 16 martie 1957, fiind înmormântat in Cimitirul Montparnasse. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuşi după moartea sculptorului.

„Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.” – Constantin Brâncuşi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările