Este evident, nevoia de muzică, de cultură, se impune drept o necesitate vitală. Căci vital pentru noi toţi este drumul spre normalitate. Inclusiv pentru muzicienii peformeri, pentru marele public.

Este de menţionat faptul că prezenţa lui Marsalis la Bucureşti, dar şi la Sibiu, la Timişoara, în primele zile ale lunii iulie, se constituie într-un eveniment cu totul aparte comparabil prin importanţa acestuia cu evoluţiile la Bucureşti, la Sala Palatului, cu aproape şase decenii în urmă, a Mahaliei Jackson sau a lui Louis Armstrong.

Marsalis este o personalitate puternică, de mare consistenţă artistică dar şi umană; se află de mulţi ani în deplinătatea potenţelor sale artistice, creatoare, atât în calitate de muzician performer, dar şi de compozitor, de conducător al ansamblului, de pedagog. Se adresează publicului, îşi prezintă colegii cu sentimental unei empatii emoţionante. Căci – nu poţi să nu observi acest lucru! - jazzul reprezintă însăşi fibra structurii sale interioare, este chiar viaţa sa, este un veritabil modus vivendi! A ridicat expresia jazzului la nivelul unei autentice expresii a spiritului american naţional. Astfel se explică numărul mare al distincţiilor, unele dintre cele mai importante oferite în peisajul vieţii artistice americane. Este primul muzician de jazz căruia i se atribuie marele Premiu Pulitzer; i-au fost oferite de asemenea mai multe premii Grammy care au marcat drumul carierei sale artistice în ultima jumătate de secol. Trompeta sa este o voce a unei spiritualităţi în egală măsură individuale şi colective; tocmai în acest sens, supleţea evoluţiei, coloritul timbral, swingul cuceritor par a etala valori infinitezimale de mare rafinament expresiv şi orchestral, în ansamblu.

Simfonia sa ”The Jungle” este un extins opus susţinut în zona jazzului simfonic, continuând tradiţia iniţiată cu aproape un secol în urmă de George Gershwin şi Duke Ellington. Lucrarea se doreşte a se constitui într-o veritabilă profesiune de credinţă, o meditaţie în egală măsură dinamică, spectaculoasă; este în egală măsură expozitivă, stufoasă, extinsă până spre limitele fireşti ale discursului simfonic; cu ajungeri de adâncă sensibilitate, de mare sugestie, cu adiţionare de sonuri cu totul surprinzătoare provenite din mediul cotidian. Este o meditaţie în bună parte înfiorată asupra datelor existenţei noastre cotidiene actuale. N-aş asculta în două rânduri această lucrare. Dar am urmărit-o cu interesul cu care observi personalitatea captivantă a unui mare muzician al zilelor noastre.

Indiscutabil, este de apreciat elanul constructiv al dirijorului Cristian Măcelaru, artistul care a conferit coerenţă discursivă celor două ansambluri reunite; este de apreciat iniţiativa, evoluţia tânărului violonist concert-maestru Radu Dunca, a celor doi solişti ai ansamblului, oboista Felicia Greciuc, violoncelistul Ştefan Cazacu. În deschiderea programului a fost oferit un moment simfonic de mare spectaculozitate instrumentală, uvertura ”Carnavalul” de Antonin Dvorak.

Trebuie să recunosc, dat fiind faptul că întregul concert, inclusiv cele susţinute la Timişoara şi Sibiu, au fost prilejuite de aniversarea zilei naţionale a Statelor Unite, de bunele relaţii dintre cele două ţări, personal aş fi preferat ca evenimentul să fi debutat cu una dintre cele două rapsodii enesciene. Întregul eveniment s-a situate sub semnul iniţiativelor susţinute de Tinerimea Română, de cunoscutele Întâlniri JTI, cele care - şi astăzi şi în trecut - au dat consistenţă vieţii noastre artistice.

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.