Articol publicat pe blogul Despre Opera

Într-o Vineri, 27 Iulie 2018, la Ministerul Culturii, etaj 3, camera 315
Ministerul Culturii: Concurs de management la ONB
Operă comică în două acte cu o pauză de o oră
Regia: Mădălin Voicu
Distribuţie: Antoniu Zamfir (candidatul din provincie), Ştefan Ignat (interimarul în funcţie), Dumitru Avakian, Teodor Niţă şi Sorin Cristian Giuvelea („Comisia”)
Alegători, cetăţeni, public

Într-o secretomanie comică, ministerul culturii a protejat timp de două sesiuni identitatea comisiei care urma să decidă cine va fi următorul director general al ONB şi chiar şi numele candidaţilor, până în ultima etapă, cea a examenului oral (cu condiţia de a fi prezent în sala de examen).

Cele două proiecte de management nu au fost făcute publice şi probabil nici nu vor fi vreodată, astfel încât e imposibil de afirmat din exterior care dintre cei doi candidaţi a fost mai bun. Ceea ce rămâne este doar prestaţia lor la examenul oral, de aceea şi articolul de faţă are forma unei cronici de spectacol, pentru că nu se poate pune problema unei analize serioase, ci a unei impresii.

Scenografia şi recuzita au fost cele cunoscute, ale sediului ministerului. Mergând pe holurile acestei instituţii am încercat să descopăr tablourile pe care şi le dorea ministrul acum câteva luni, dar pereţii erau ei înşişi o operă de artă modernă: nuditate completă, alb-gălbuie. O sală mică, o masă de prezidiu aşezată cu spatele spre uşă, având în dreapta spaţiul rezervat publicului, iar în faţă o măsuţă pentru concurenţi şi un proiector, candidaţii fiind astfel obligaţi să stea cu spatele la audienţă.

Componenţa comisiei e primul semn de întrebare. S-a mai discutat mult în trecut despre prezenţa criticilor muzicali în astfel de comisii (cum a fost cazul la Cluj, când criticul Costin Popa a fost contestat de unul dintre candidaţi pe motiv de studii şi diplome). Ceea ce mă uimeşte însă în cazul dlui Dumitru Avakian este faptul că nu cunosc nici un articol de-al domniei sale în care să fi făcut vreo analiză de management, chiar şi superficială. Îmi aduc însă aminte că în anul 2016, când scandalul de la baletul ONB ajungea în paginile presei internaţionale (New York TimesFrankfurter Allgemeine Zeitung etc.), dl Avakian nu a scris absolut nimic. Ba chiar, în epilogul scandalului, la premiera ultimului spectacol adus de Johan Kobborg la ONB, un triptic care marca despărţirea de vedetele trupei de balet bucureştene, dl Avakian scria cu seninătate:

Ultimul spectacol coregrafic al actualei stagiuni a Operei bucureştene aduce, în mod firesc, bucurii, întrebări spuse şi nespuse, îndoieli.

Dumitru Avakian
Un triptic coregrafic, un moment al semnificaţiilor
Adevărul, 27 Iunie 2016 (ediţia online)

La atât se rezumă analizele de management ale veteranului criticii muzicale româneşti: întrebări puse (pe care el nu le-a pus) şi nespuse (pe care şi le-o fi pus, dar dacă sunt nespuse, tot nu le vom afla vreodată). Nu pot presupune decât că adevăratele sale analize sunt făcute pe cale orală, în faţa unor decidenţi culturali, altfel îmi este greu să înţeleg selecţia domniei sale în comisia de evaluare a proiectelor de management de la ONB.

Nici Teodor Niţă nu prea avea legătură cu subiectul. Domnia sa este directorul Teatrului Muzical Nae Leonard din Galaţi, un teatru infinit mai mic şi mai lipsit de performanţă (atât câtă e) faţă de Opera Naţională Bucureşti, un teatru subordonat autorităţilor locale, deci cu atât mai mult diferit de felul în care este organizată şi finanţată Opera din Bucureşti. Experienţa domniei sale nu pare a fi deloc relevantă. Mai mult, dl Niţă este protagonistul unui scandal de plagiat, proiectul de management al domniei sale la instituţia gălăţeană fiind „inspirat” de alte lucrări similare.

„Practic, plagierea despre care se sugerează este polologhie. […] De asemenea, unde este plagiere? Ce este rău în a copia nişte obiective bune? Nu este o lucrare ştiinţifică, deci nu se încadrează la plagiat.”

Teodor Niţă
Declaraţie acordată agenţiei de presă Mediafax, 16 Noiembrie 2017

De ce nu au putut fi parte din comisie oameni precum Ioan Holender? Mihai Constantinescu? Vladimir Jurowski? Andrei Şerban?  Christian Badea? Sunt personalităţi de un cu totul alt calibru managerial şi doar numele lor ar fi inspirat candidaţii să scrie proiecte îndrăzneţe.

În fine, ministerul per se a fost reprezentat de dl. Sorin Giuvelea, cel detaşat de la ANAF, administratorul financiar al fondurilor destinate sărbătoririi eşecului Centenarului şi persoana căreia ministrul i-a delegat toate semnăturile. Secretarul de stat responabil cu instituţiile muzicale, dl. Mădălin Voicu, nu a făcut parte din comisie, aşa cum ar fi părut logic, rezumându-se probabil doar la organizarea concursului şi numirea comisiei.

Candidatul craiovean

 

Primul candidat a fost challenger-ul Antoniu Zamfir, directorul Operei Craiova. Background-ul său de manager al uneia dintre cele mai mici opere din ţară numără 6 ani de experienţă şi o serie de proiecte care s-au ridicat de multe ori deasupra condiţiei provinciale a instituţiei (Turandot cu Iréne Theorin, Tristan şi IsoldaTosca de anul acesta din parcul Romanescu etc.). Vizibil emoţionat, Zamfir şi-a prezentat proiectul privind mereu în viitor, criticând minimal starea actuală a operei din capitală. Programul său prezenta 10 direcţii de reformă: o mai bună poziţionare faţă de public, inclusiv faţă de cel din jurul Bucureştiului, marketing digital, management bazat pe leadership, optimizarea organigramei (actualmente încărcată de prea multe funcţii de conducere vacante de luni, dacă nu chiar ani de zile), mărirea numărului de spectacole şi creşterea calităţii lor, optimizarea bugetului (a făcut o analiză istorică a evoluţiei acestuia, proiectând un model de finanţare viitor).

Din punctul meu de vedere, au lipsit însă o viziune clară şi o strategie care să împlinească această viziune. Nu sunt vorbe goale, un exemplu tipic de viziune pentru o astfel de instituţie este acela de a se ridica la nivelul uneia a cărei valoare este recunoscută internaţional (Scala, Covent Garden, sau măcar Budapesta, la nivel regional). Iar strategia este modul concret în care această viziune este atinsă. Dl Zamfir nu a deschis acest subiect, rezumându-se la a declara că vrea să fie apropiat de angajaţi, să le înţeleagă problemele. A făcut o remarcă interesantă însă, atunci când a fost întrebat de comisie cum va dialoga cu sindicatele din Operă, spunând că, din punctul lui de vedere, chiar dacă managementul şi sindicatele pot fi în contradicţie, în realitate obiectivele lor sunt comune, spre mai binele Operei. Fair enough.

Dl Avakian („critic muzical şi specialist”, după cum s-a prezentat fiecărui candidat) l-a întrebat de ce l-a trecut în programul de management pe dl Cristian Măcelaru ca posibil viitor invitat să dirijeze la Operă, când acesta conduce doar concerte simfonice şi l-a omis în schimb pe Cristian Mandeal. Cam ăsta e nivelul analizei sale de management: de ce X şi nu Y? Răspunsul? Nici nu mai contează, şi totuşi: „e doar o listă, poate fi orice artist valoros, evident nu este exclus Mandeal”. Dl Giuvelea nu părea să fie de acord cu organigrama şi nici să creadă promisiunile de creştere a veniturilor, însă cu ocazia aceasta am aflat că ONB are 105 tehnicieni la un total de 500 de angajaţi, în timp ce Opera Craiova, la 200 de angajaţi, se descurcă cu doar 9 tehnicieni.

Sigur, au mai fost puse multe alte întrebări, însă ar însemna să lungesc articolul inutil, iar partea cea mai interesantă abia urmează. Curios lucru, nimeni nu a amintit de legea lui Beaumol privind relaţia dintre numărul de spectacole şi cel al locurilor de care dispune sala, care spune în esenţă că, pentru un teatru cu mai puţin de 1500 de locuri, cu cât faci mai multe spectacole, cu atât pierderile ce trebuie acoperite de subvenţii sunt mai mari şi mai greu de controlat. Căci acesta este motivul real pentru care stagiunea bucureşteană este firavă (60-70 de spectacole pe an) şi cu o proporţie covârşitoare a distribuţiilor încredinţate ansamblului.

Intermezzo

 

A urmat o pauză de… o oră, pentru ca dl Giuvelea să poată participa la o şedinţă convocată de ministru. Timp de small talk între cei prezenţi, din conversaţia lui Avakian cu Niţă răzbătând o critică severă asupra ideii de regie modernă în operă, cu studiu de caz Lucia di Lammermoor pusă în scenă de Andrei Şerban la Paris (şi jucată acolo vreme de două decenii) prezentată şi la Iaşi şi la Bucureşti în ultimii ani. Mda. Cum ziceam, ăsta e nivelul. Dacă vă miraţi de ce 10 producţii moderne de la ONB au fost scoase din repertoriu, acum aveţi şi explicaţia: asta e viziunea oficială a ministerului, prin comisia pe care o deleagă să decidă politica instituţiei în următorii ani.

Interimarul manciurian

 

Cu totul altfel au stat lucrurile la audierea lui Ştefan Ignat. Fără să fi fost prevenit de comisie că timpul de prezentare a proiectului e de cca 20 de minute, aşa cum i se spusese predecesorului său, actualul director interimar s-a lansat în prezentarea propriei cariere, înşirând succese de scenă şi statistici (mult umflate, de altfel, căci îmi e foarte greu să cred că a cântat în 3000 de spectacole în total, aşa cum a afirmat). Apoi a urmat un adevărat raport de activitate al mandatului său de interimar, deşi scopul audierii era cu totul altul, însă comisia, politicoasă, l-a lăsat să continue. O a treia parte a discursului său a fost înfierarea viguroasă a predecesorilor săi de la conducerea interimară sau nu a ONB.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.