sfantul ion - ultimele știri
În Calendarul ortodox, sunt mai multe sărbători cu cruce roșie în luna ianuarie. În aceste zile, Biserica ne îndeamnă să nu muncim și să dăm de pomană de sufletele morților.
Marea sărbătoare creştină a Sfântului Ioan Botezătorul are, aşa cum se ştie, o rezonanţă tulburătoare în onomastica spiritualităţii româneşti, căreia îi răspunde marea literatură română şi prin fundamentalul roman „Ion”, prototipul personajului tutel...
„Mai e mult? Că mă cam doare spatele!”; „Mai e ceva. Urcăm dealul ăsta şi după mai avem vreo 15 minute. Hai, lasă-mă şi pe mine să mai iau una...” Îi răspund sec şi scurt că nu!
Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă încheierea oficială a Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie. Tradiţia populară spune că cine nu este vesel pe 7 ianuarie va avea parte de probleme tot anul.
Accidentul a avut loc în apropiere de Făget, pe drumul Sfântul Ion, vineri, 24 august, în jurul orei 15.10. Potrivit martorilor, trei maşini ar fi fost implicate în accident, iar printre răniţi se află şi doi copii.
Deşi nu la amploarea de odinioară, în zeci de sate din Olt localnicii participă de Bobotează şi de Sfântul Ion la obiceiuri păstrate din tată-n fiu. Mai toate se termină cu petreceri de pomină.
Ziua Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie) reprezintă încheierea oficială a Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie. Tradiţia populară spune că cine nu este vesel în această zi va avea parte de probleme tot anul.
Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă încheierea oficială a Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie. Tradiţia populară spune că cine nu este vesel în această zi va avea parte de probleme tot anul....
Românii îl sărbătoresc pe 7 ianuarie pe Sfântul Ion. De fapt, în calendarul creştin-ortodox, ziua de 7 ianuarie înseamnă Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, adică cinstirea celui care a înfăptuit botezul Domnului, Boboteaza din 6 ianuarie. Sfântul Io...
Ortodocşii sărbătoresc la 6 ianuarie Botezul Domnului (Boboteaza) în apa Iordanului. Biserica pregăteşte din Ajun agheasma ce va fi împărţită credincioşilor....
Peste 300 de pensionari din municipiul Târgu Jiu s-au distrat astăzi, de Sfântul Ion, şi au rupt ringul de dans pe acordurile cântecele interpretate de soliştii Ansamblului «Maria Lătăreţu».
Într-un sat din Oltenia se respectă o veche tradiţie de Sfântul Ion, Iordănitul. Descoperim, în acest articol, câteva tradiţii absolut fascinante de Sfântul Ion.
Mesaje de Sfântul Ion. Creştinii ortodocşi celebrează în fiecare an, în data de 7 ianuarie Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, considerată una dintre cele mai importante sărbători, zi onomastică pentru foarte mulţi români.
Sărbătorile au fost, cu siguranţă, binevenite pentru majoritatea românilor. De astăzi, o mare parte a lor se întorc la locurile de muncă sau pe băncile şcolilor şi ale facultăţilor. Părinţii s-au trezit devreme ca să-şi pregătească copiii de şcoală, ...
La fel ca şi în anii trecuţi, sfinţirea apei de Bobotează va avea loc şi în acest an în centrul Sibiului, în Piaţa Mare.
În localitatea sibiană Tălmăcel se păstrează cu sfinţenie un obicei vechi de sute de ani. În fiecare an, pe 7 ianuarie, Ionii din localitate sunt luaţi pe sus şi băgaţi cu picioarele în apa rece ca gheaţa a râului din localitate.
Sărbătoare mare în casele a mii de teleormăneni. Peste 30.000 de teleormăneni îşi sărbătoresc astăzi ziua numelui. Toţi aceia care poartă numele Sfântului Ioan sunt astăzi în centrul atenţiei. Majoritatea sărbătoriţilor sunt bărbaţi....
Mii de sibieni s-au strâns duminică în Piaţa Mare a oraşului, pentru a participa la ceremonia de sfinţire apei mari şi pentru a lua acasă apă sfinţită.
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii Mântuitorului...
O întâmplare nefericită a umbrit fericirea unei familii din județul Argeș chiar în ziua de Sfântul Ion. Toate rudele erau așezate la masă pentru a sărbători onomastica unui membru al familiei când acesta și-a pierdut viața, chiar sub privirile neputi...
Preşedintele Traian Băsescu a adresat un mesaj în care a făcut urări de bine celor care îşi sărbătoresc, astăzi, ziua onomastică....
Cei mai mulţi dintre gălăţenii care poartă nume inspirate de Sfântului Ion se numesc Ionuţ (9.491 de persoane), urmaţi de cei care poartă numele de Ionel (8.887 de cazuri). De-abia pe a treia poziţie a topului se află cei care se numesc, pur şi simpl...
Peste două milioane de români sărbătoresc ziua numelui pe 7 ianuarie. Dâmboviţenii care nu au invitaţii la petreceri private pot alege evenimentele organizate de cluburile dâmboviţene. Îţi spunem câteva dintre opţiuni.
După Bobotează, credincioşii ortodoxi îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, eveniment care marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă. 37.102 de giurgiuveni din judeţ îşi sărbătoresc astăzi onomastica, potrivit datelor statistice oferite de Dire...
Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Mântuitor în apele Iordanului....
Cei care poartă numele de Ion sau Ioana se veselesc diseară în cluburile din Capitală. Organizatorii au pregătit surprize şi multă băutură din partea casei....
Românii sărbătoresc astăzi, Sfântul Ion. Cu această ocazie se termină șirul sărbătorilor de iarnă începute cu Crăciunul și continuate cu Anul Nou și Botezul Domnului Isus. Potrivit datelor emise de Primăria Timișoara, în municipiu sunt aproape 50.000...
Criza şi-a spus cuvântul şi în acest an în preajma sărbătorilor. Au fost familii care ne-au precizat că şi-au înjumătăţit bugetele alocate cumpărăturilor de Crăciun şi Anul Nou, dar cu toate acestea nu le-a lipsit nimic de pe masă. Cei mai mulţi şi-a...
Din cei 540 de localnici din Sântioana aproximativ două sute poarte numele de Ioan sau Ioana. Sărbătoriţii de astăzi din Sântioana îşi petrec întreaga zi în familie, închinând pahare atât în cinstea numelui, cât şi a sfârşitului sărbătorilor dedicate...