octavian jurma - ultimele știri
Înainte de momentul din martie 2020, la începutul pandemiei Covid-19, biostatisticianul timișorean Octavian Jurma nu exista în spaţiul public din România ca personaj, din punct de vedere medical.
Alexandru Rafila recomandă Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să verifice mai amănunțit modul de acordare a concediilor medicale, potrivit obligației legale.
După Eris, ultima subvariantă din familia Omicron, declarată săptămâna trecută de OMS ca fiind „de interes“, acum o alta, denumită Pirola, este monitorizată îndeaproape de către specialiști.
Virusurile care au infectat două persoane din Cambodgia cu gripa aviară H5N1 au fost identificate drept o cladă (grup) endemică de gripă aviară care circulă în această ţară, au indicat Centrele americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).
Vaccinarea cu booster bivalent BA5 asigură o protecție mult mai bună față de varianta BQ.1.1 decât un singur booster cu vaccin original și semnificativ mai bună decât vaccinarea cu 2 doze de booster original.
Centrul European pentru Prevenire și Control al Bolilor avertizează că vine un nou val COVID-19. În același timp, cercetătorii spun că pe lângă un risc mai mare de boală cardiovasculară, pulmonară, neurologică sau diabet, infecția cu virusul sistemic SARS-CoV-2 ar putea crește și riscul de cancer.
Virusologul român Cristian Apetrei, profesor de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, anunță că simptomatologia generală a COVID-19 a suferit schimbări.
O nouă variantă de SARS-CoV-2, foarte contagioasă, a ajuns și în România, iar dacă respectă „șabloanele” pandemice, aceasta va fi dominantă relativ repede în România și va „trona” în valul 7.
Ultimele date oficiale anunțate de Ministerul Sănătății arată 1.419 cazuri noi de persoane infectate în ultimele 24 de ore cu SARS-CoV-2 din 3.624 de teste efectuate și 20 de decese raportate.
Un tratament deocamdată experimental dezvoltat de japonezi a demonstrat că este capabil să elimine rapid noul coronavirus din organism. Între timp, COVID-19 face ravagii în China, iar în România aproape că nu se mai efectuează teste. De altfel, acest...
Numărul cazurilor noi de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 înregistrate oficial în România este în descreştere, dar numărul persoanelor internate creşte.
Ultimele cifre oficiale arată o creştere de aproape 3.000 de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2, în doar 24 de ore. Autorităţile insistă ca populaţia să respecte recomandarea autorităţilor şi să poarte în continuare masca medicală în mijloacele de ...
Teoriile conspiraţioniste au făcut cel mai mare rău, în lupta cu SARS-CoV-2. Acum, ele sunt lansate pentru a explica deciziile luate de autorităţi.
Octavian Jurma a prezentat o analiză privind evoluţia pandemiei, concluzia fiind că mai avem aproximativ o lună până ieşim din valul Omicron-BA1. Epidemiologul a mai transmis că ne „ne apropiem rapid de mal”, însă a atras atenţia că nu trebuie încă s...
Deşi numărul noilor infectări s-a temperat, cifrele legate de decesele COVID nu au ajuns încă în vârful valului, spun experţii care atrag atenţia că săptămâna viitoare vom avea şi 300 de decese pe zi
Octavian Jurma spune că după valul 5 al pandemiei, va urma cel de decese. Potrivit medicului, la fiecare 10 minute un om moare de COVID-19 şi este de aşteptat ca numărul morţilor să se dubleze până la finalul lunii februarie.
Medicul Octavian Jurma anunţă, marţi, că fiul său cel mare, elev în clasa a XI-a, s-a infectat cu coronavirus şi critică deciziile autorităţilor, acuzându-le că nu au luat nicio măsură pentru protejarea copiilor în cel de-al cincilea val al pandemiei...
Medicul Octavian Jurma anunţă că băiatul său s-a infectat cu SARS-CoV-2 şi critică măsurile luate de guvernanţi privind menţinerea şcolilor deschise. „Nu voi uita că am fost silit să îmi trimit copilul la şcoală, deşi era o certitudine că se va infec...
Copiii se internează de 2 ori mai repede în valul Omicron decât în valul Delta, spre deosebire de persoanele adulte, potrivit cercetătorului Octavian Jurma. Acesta atrage atenţia că până duminica viitoare am putea depăşi pragul 1,000 de copii intern...
Medicul Octavian Jurma susţine că trebuie foarte multă precauţie în relaţia cu varianta Omicron a coronavirus, pentru că este mult mai contagioasă. „O versiune cu 50% mai infecţioasă produce de 11 ori mai multe decese decât una cu 50% mai letală”, af...
Biostatisticianul Octavian Jurma afirmă, marţi seară, că ultimele date referitoare la pandemie arată că cele două variante – Delta şi Omicron – pot coexista foarte bine, săptămâna trecută unul din patru cazuri fiind dat de varianta Delta.
Epidemiologul Octavian Jurma critică autorităţile pentru că nu au introdus certificatul verde şi au lăsat şcolile deschise. „Faţă de adulţi avem teamă şi nu îndrăznim să îi deranjăm. Faţă de copii nu avem nici teamă şi nici îndurare”, afirmă medicul....
Biostatisticianul Octavian Jurma spune că numărul copiilor internaţi cu COVID a crescut faţă de săptămâna trecută, iar până la finalul săptămânii va trece de 200. El critică decizia autorităţilor de a ţine şcolile deschise cu prezenţa fizică.
Medicul Octavian Jurma a declarat, marţi, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că cel mai probabil vârful valului 5 al pandemiei va fi atins la începutul lunii februarie, când s-ar putea înregistra între 25.000 şi 30.000 de cazuri zilnic. Cercetăt...
Epidemiologul Octavian Jurma afirmă că cea mai nouă variantă a virusului SARS-CoV-2, cunoscută sub denumirea Omicron, nu este o ameninţare la fel de mare precum tulpina Delta pentru persoanele vaccinate cu trei doze sau pentru cele care s-au vaccinat...
Medicul Octavia Jurma estimează că varianta Omicron va deveni dominantă în România până la finalul săptămânii, context în care petrecerile de Revelion cu număr mare de persoane şi deschiderea şcolilor rămân cei mai importanţi factori de risc.
Autorităţile din Marea Britanie anunţă că varianta Omicron se răspândeşte într-un „ritm fenomenal" şi a ajuns deja să reprezinte 40% din totalul cazurilor Covid din Londra. Având în vedere că numărul de cazuri se dublează la fiecare 3.5 zile, şi că v...
Medicul Octavian Jurma vorbeşte despre cazul elevei de 17 ani din Galaţi care a fost diagnosticată cu Long Covid şi acuză dureri de cap, palpitaţii şi ameţeli puternice. În locui ei poate fi oricând un alt copil, avertizează specialistul....
Medicul Octavian Jurma a explicat pentru că neizolarea contacţilor persoanelor confirmate cu Omicron este foarte periculoasă şi că astfel este favorizată răspândirea noii variante, care este oricum extrem de contagioasă.
Medicul Octavian Jurma a declarat, miercuri, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că dacă valul Omicron va debuta la jumătatea lunii ianuarie, atunci autorităţile vor fi în vacanţă şi vom reveni direct în debutul acestui val pandemic, cea mai peri...
Cercetătorul Octavian Jurma atrage atenţia că numărul de cazuri Omicron se dublează în mai puţin de patru zile 4 zile, potrivit datelor din Africa de Sud. Medicul afirmă că în România valul 5 va veni în ianuarie, el estimând că se va ajunge şi la pes...
Biostatisticianul Octavian Jurma afirmă, vineri seară, că Raed Arafat are perfectă dpretate să propună testarea celor care vin în ţară. ”Nu e cazul să fim mai relaxaţi decât restul lumii”, afirmă medicul, precizând că ”suntem în proces de instalare a...
Medicul şi cercetătorul Octavian Jurma a anunţat, într-o postare pe Facebook, că ne aflăm într-o fază de scădere a numărului de cazuri COVID-19, iar în acest ritm vom coborî oficial sub 5.000 de cazuri pe zi în luna noiembrie.
Cercetătorul Octavian Jurma acuză guvernanţii că au redus drastic testarea COVID-19 pentru a crea o iluzie că valul 4 a trecut, cu scopul de a introduce măsuri suplimentare de relaxare. Efectele sunt, spune el, scăderea ratei de vaccinare şi „măcelăr...
Epidemiologul Octavian Jurma consideră că reluarea cursurilor în format fizic este „o măsură de relaxare” care poate duce la încetinirea ritmului de scădere a incidenţei COVID-19 în rândul populaţiei. Acesta consideră că autorităţile ignoră contextul...
Biostatisticianul Octavian Jurma afirmă, marţi seară, că ne aflăm într-o perioadă de scădere accelerată a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, însă numărul deceselor va continua să fie ridicat. Medicul crede că, la jumătatea lunii noiembr...
Epidemiologul Octavian Jurna a spus că în prezent un român moare din trei în trei minute din cauza COVID-19. El a subliniat că Romania va depăşi, în curând, pragul de 50.000 de decese de la începutul pandemiei.
Epidemiologul Octavian Jurma afirmă că, dacă vaccinarea continuă în ritmul mediu din ultimele şapte zile, la finalul lunii decembrie România va avea 10 milioane de persoane vaccinate cu prima doză şi, în martie anul viitor, 15 milioane. El adaugă că,...
Vineri a fost, pe lângă ziua cu un record de vaccinări, şi prima zi „de la Marea Relaxare” în care imunizarea prin vaccinare a depăşit ca viteză imunizarea prin infectare, a precizat medicul Octavian Jurma.
Biostatisticianul Octavian Jurma avansează din nou cifre alarmante şi spune că 200.000 de români riscă să moară din cauza COVID-19.
Medicul şi cercetătorul Octavian Jurma îi avertizează pe cei care vor să se imunizeze „natural” împotriva COVID-19 că se vor confrunta cu „o perioadă lungă de recuperare, timp pierdut în cabinetele medicilor, stres şi bani cheltuiţi”.
Biostatisticianul Octavian Jurma consideră că testele din salivă a căror utilizare a fost aprobată sâmbătă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ar fi trebuit folosite în şcoli de mai mult timp.
Biostatisticianul Octavian Jurma atrage atenţia marţi că măsura privind suspendarea intervenţiilor chirurgicale pentru 30 de zile vine ca urmare a faptului că am refuzat o nouă carantină şi dă exemplul europenilor, de la care cerem ajutorul, precizân...
Analizând cifrele pandemiei, cercetătorul Octavian Jurma prognozează o adevărată apocalipsă nemaintâlnită în valurile anterioare de infectări masive cu noul coronavirus.
Biostatisticianul Octavian Jurma se aşteaptă ca până la finalul săptămânii să se ajungă la mai mult de 12.000 de cazuri COVID-19 pe zi. Acesta avertizează că în acest val al pandemiei se vor depăşi toate recordurile negative din valurile 2 şi 3.
Părinţii sunt obligaţi să îşi trimită copiii la şcoală şi la incidenţe infernale, la care şcoala trebuia închisă, atrage atenţia medicul Octavian Jurma. Asta pentru că pragul de incidenţă pentru toată săptămâna şcolară se stabileşte vinerea. Speciali...
Cercetătorul Octavian Jurma spune că cel mai pesimist scenariu este acela în care valul patru va avea un număr cumulat de cazuri din valul 2 şi 3, într-o perioadă foarte scurtă. Acest scenariu a început să devină mai realist în luna septembrie, preci...
Cercetătorul Octavian Jurma atrage atenţia că va continua creşterea exponenţială din ultimele zile a numărului de cazuri de infecţii cu noul coronavirus. Acesta este de părere că doar măsurile drastice mai pot salva ceva pentru că nu am luat mpsurile...
Cercetătorul Octavian Jurma a demotat o „ştire falsificată” discutată la o emisiune de pe Antena 3. „Pierdem războiul cu pandemia din cauza cozilor de topor care promoveza infectările şi a celor ar trebui să le oprească, dar le ignoră”, spune cercetă...
Cercetătorul Octavian Jurma a făcut o analiză plecând de la comparaţia datei de 10 ianuarie 2021, când campania de imunizare anti-COVID se afla la debut şi 10 septembrie, când autorităţile promiteau atingerea ţintei de 10 milioane de persoane vaccina...
Săptămâna aceasta vom depăşi maximul prognozat de 4.000 de internări în spitalele din ţara România, din cauza valului 4, şi s-ar putea să îl depăşim şi pe cel de 500 de internări la terapie intensivă, susţine epidemiologul Octavian Jurma. El atrage a...
Cercetătorul Octavian Jurma susţine că vaccinarea tinerilor împotriva COVID-19, dar şi a copiilor de peste 12 ani, este foarte importantă având în vedere că tulpina Delta este mai periculoasă decât tulpinile precedente. Totodată potrivit medicului, „...
Cercetătorul Octavian Jurma susţine că între 4 şi 7 milioane de persoane care au făcut deja COVID-19 reprezintă cel mai numeros grup de români reticenţi la vaccin. Care este strategia cercetătorului pentru convingerea acestora.
Procentul mic de acoperire vaccinală al României – în jur de 25% – precum şi dublarea numărului zilnic de cazuri COVID-19 de la o săptămână la alta îi fac pe specialişti să creadă că imunizarea de grup este departe de a fi atinsă. Astfel, în acest mo...
Persoanele vaccinate cu schema completă n-ar trebui să aibă motive de îngrijorare cu privire la infectarea cu SARS-CoV-2, chiar dacă numărul îmbolnăvirilor zilnice creşte, arată specialiştii. Este vorba, însă, de un sfert dintre români, deoarece rest...
88% dintre persoanele depistate cu tulpina Delta (indiană) în România sunt nevaccinate anti-COVID. În acelaşi timp, niciuna dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa în urma infectării nu era vaccinată, subliniază autorităţile. Imunizarea face difer...
Valul 4 se manifestă deja în România prin dublarea numărului zilnic de infectări SARS-CoV-2 comparativ cu datele din urmă cu 2 săptămâni, iar o parte dintre aceste cazuri COVID-19 sunt grave şi au nevoie de terapie intensivă. Asta în timp ce România ...
Epidemiologul Octavian Jurma susţine, referitor la ziua de vineri, când toate judeţele au avut incidenţă sub 0,1 la mie, că a fost probabil ultima zi din 2021 când s-a înregistrat o incidenţă atât de scăzută.
La şapte luni de la debutul campaniei de imunizare, România se află abia la 25% din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză. Şeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea avertizează că imunitatea celor care au trecut pr...