ministrul justitiei - ultimele știri
Teologul Teodor Baconschi îi dă replica preotului Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita, care consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare.
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
Ministrul Justiției, Alina Gheorghiu, a afirmat că emiterea voucherelor pentru victimele infracțiunilor se află într-o fază avansată. A fost demarată procedura de achiziție publică pentru contactarea serviciilor privind emiterea, distribuirea şi decontarea acestor tichete.
Ministrul Justiției s-a rugat de judecătorii din Gorj să nu se pensioneze, având în vedere deficitul mare de personal care se confruntă instanțele de judecată.
Noul sediu al Tribunalului Gorj a fost inaugurat marți, 24 octombrie, cu o întârziere de aproximativ patru ani, la eveniment fiind prezenți miniștrii Justiției și al Dezvoltării.
Țara își poate retrage semnătura de pe Statutul de la Roma, a menționat ministrul brazilian al Justiției și Securității Publice, Flavius Dinu.
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a anunțat zilele trecute că vârsta de pensionare a magistraților va crește. Iar ministrul Justiției a explicat pentru „Adevărul“ motivele pentru care s-a decis luarea acestei măsuri.
Alina Gorghiu a atras atenția asupra numărului mare de cazuri penale care au legătură cu drogurile. Ministrul Justiției vrea să inițieze o campanie de informare pe „Legea Anastasia”, astfel încât să fie înțeleasă de toată lumea.
Ministrul Justiției susține că rămâne o susținătoare a profesiilor liberale și va urmări cu atenție ceea ce i-au semnat cei din Baroul Brașov cu privire la tendința de supraimpozitare a veniturilor din profesiile liberale.
Ministrul neozeelandez al justiţiei, Kiritapu (Kiri) Allan, a demisionat luni după ce fusese arestată pentru un accident de maşină în urmă cu o zi.
Fostul rabin-șef al Moscovei îi îndeamnă pe conaționalii săi evrei să părăsească imediat Rusia, avertizând că țara s-a schimbat fundamental după invazia din Ucraina.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a afirmat, în urma adoptării în Parlament a proiectului prin care actul sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a vorbit, duminică, despre fuga din țară a lui Darius Vâlcov și motivul pentru care acesta a ales Italia. Fostul ministru de Finanțe are de săvârșit o pedeapsă de șase ani de închisoare.
Dominic Raab a demisionat, vineri, din funcția de ministru al justiţiei. În aceeași zi, un parlamentar britanic a fost desemnat să îi ia locul, potrivit unui anunț al guvernului de la Londra, transmis de Reuters.
Un senator PSD susține că pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în servicu a fost propus de Predoiu
Laura Moagher, senator PSD de Prahova şi secretarul Comisiei Juridice, susţine că „există dovezi incontestabile” că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, este cel care a propus pragul de 250.000 de lei.
Cererea de pensionare a lui Crin Bologa se va discuta săptămâna viitoare, de către secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Președintele României a arătat în cazul propunerilor ministrului Justiției pentru șefia DNA și Parchetul General, că este vorba despre o procedură de selecție ți nu una de schimbare a șefilor celor două parchete.
Ministrul Justiției de la Chișinău cere Curții Constituționale să scoată partidul Șor în afara legii
Ministrul Justiției de la Chișinău, Sergiu Litvinenco, a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională și va cere declararea neconstituțională a partidului pro-rus Șor pentru că este finanțat din bani ilegali. Formaţiunea califică gestul drept un abuz.
Tudorel Toader, care a fost ministrul Justiției în Guvernul Dăncilă, deține mai multe suprafețe de teren arabil pe raza municipiului Focșani și va fi expropriat de Ministerul Transporturilor.
Problemele grave din Justiţie sunt din nou ţinute la sertar. Cu o Curte Constituţională şi un Consiliu Superior al Magistraturii puternic politizate, rămânem sine die în poziţie de drepţi.
Constantin Cobanel, un român în vârstă de 39 de ani care lucra, la garajul unei case de vacanţă a ministrului Justiţiei din Italia, a murit, marţi dimineaţă, strivit de o grindă de fier.
Marius Balo, profesorul din Cluj care a petrecut 8 ani într-o închisoare din China pentru o presupusă fraudă, a transmis un mesaj prin care îi mulţumeşte ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru demersurile făcute în sprijinul eliberării sale.
Cătălin Predou afirmă că legile Justiţiei încă nu au ajuns în Parlament, deşi sunt deja făcute de anul trecut. Acestea ar fi trebuit să fie trimise în Parlament pentru dezbatere.
Cătălin Predoiu, actualul ministru al Justiţiei în guvernul Ciucă, a divorţat acum mai mulţi ani de soţia sa, Alina, cu care are doi copii. După separarea survenită după 15 ani de căsnicie, demnitarul a rămas fără o mare parte din bunuri.
Ana Birchall va ocupa funcţia de reprezentant special pentru proiecte strategice şi relaţii internaţionale în cadrul companiei de energie Nuclearelectrica, potrivit unui raport publicat, miercuri, de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Acuzaţii controversate în cazul românului închis într-o cuşcă în China. Decizie-surpriză a instanţei
Avocatul Eugen Iordăchescu, apărătorul lui Marius Balo, îl contrazice pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care afirmase că transferul lui Balo în România nu a mai avut loc din cauza restricţiilor cauzate de pandemie. Apărătorul românului închis ...
Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş afirmă că un premier care demite ministrul Justiţiei pentru că nu îi avizează un proiect legislativ şi numeşte un interimar care îi avizează acelaşi proiect prin care oferă propriului partid 10 miliarde de euro a...
Premierul Florin Cîţu a anunţat în seara zilei de marţi, 1 septembrie, că a transmis preşedintelui cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţiei a lui Stelian Ion. Imediat, politicienii din Constanţa au reacţionat.
Ministrul Justiţiei anunţă că a solicitat premierului, în şedinţa coaliţiei, ca la rectificarea bugetară să finanţele posturile aprobate deja pentru Poliţia Judiciară şi solicitările instanţelor, chiar dacă ministerul pe care îl conduce nu este ordon...
Ministrul Justiţiei susţine, în contextual dezvăluirilor despre arestarea premierului, în SUA, în urmă cu 20 de ani, că informaţiile din spaţiul afectează toată echipa şi menţionează că niciun membru al Executivului nu este de neînlocuit....
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, vineri seară, că nu sunt prevăzuţi prea mulţi bani la rectificarea bugetară pentru ministerul pe care-l conduce, dar are speranţe că situaţia se va îmbunătăţi, după discuţii. De asemenea, Stelian Ion a pre...
Polonia nu ar trebui să rămână membră a Uniunii Europene cu orice preţ, a declarat ministrul polonez al justiţiei într-un interviu, vineri, potestând faţă de ceea a calificat drept un şantaj al blocului în legătură cu reformele judicare ale Poloniei.
În urma informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la declaraţia sa de avere, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat că în document au fost menţionate veniturile din anul 2020, când era deputat, în timp ce veniturile primite în calitate...
Demnitarii şi-au reactualizat declaraţiile de avere, printre aceştia fiind şi ministrul Justiţiei, Stelian Ion, politician la care principala schimbare este economisirea a încă 200.000 de lei, adică o sumă mai mare ca indemnizaţia de deputat.
Ministrul francez al Justiţiei, Eric Dupond-Moretti, este convocat pentru 16 iulie pentru pentru a fi inculpat de Curtea de justiţie a Republicii Franceze. El se află în centrul unei anchete şi s-ar putea să i se reproşeze un posibil conflict de in...
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat marţi că ar trebui reanalizată propunerea privind interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin. El consideră necesară o astfel de lege, având în vedere ameninţarea cu bombă de la Curtea de Ap...
Judecătoarea Adriana Stoicescu, fost preşedinte al Tribunalului Timiş, a lansat un atac dur la adresa ministrului Justiţiei, Stelian Ion. CSM a cerut deja cercetarea disciplinară a judecătoarei pentru o altă postare critică la adresa ministrului.
Persoanele complet vaccinate împotriva coronavirusului s-ar putea bucura de o mai mare libertate, după cum a declarat sâmbătă, ministrul german al Justiţiei, Christine Lambrecht. Germania a înăsprit restricţiile la nivel naţional, dar legea a fost at...
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat că în ultimii ani „am exersat democraţia şi am demonstrat că putem apăra principiile statului de drept în România”, în cadrul unei discuţii cu ambasadorii statelor Uniunii Europene. Ministrul a asigurat că ...
Ministrul Justiţiei Stelian Ion a fost criticat marţi în şedinţa de Birou Executiv a PNL, liberalii fiind nemulţumiţi de faptul că ministrul ia decizii fără consultarea coaliţiei sau că primesc avize negative de la Justiţie pe diferite proiecte.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, susţine că proiectele de modificare a legilor Justiţiei trebuie să facă obiectul unor ample dezbateri în societate şi a precizat că trimiterea proiectului către Consiliul Superior al Magist...
Principala modificare din noile legi ale justiţiei se referă la numirea procurorilor de rang înalt, unde, până acum, la propunerea ministrului Justiţiei, CSM dădea doar un aviz consultativ. Chiar dacă avizul era negativ, preşedintele ţării putea să ţ...
Într-un interviu acordat mainnews.ro, Bogdan Mateescu, preşedintele CSM, consideră că declaraţiile ministrului Justiţiei privind „luarea cu japca” a unor dosare, în contextul clasării de către instanţă a dosarului 10 august, a fost una „nefericită”, ...
Deputatul USR Mihai Poliţeanu susţine că preşedintele Klaus Iohannis a „luat-o pe arătură” atunci când a cerut ministrului Justiţiei să explice public de ce dosarul „10 august” a fost clasat. Deputatul spune că principala instituţie vinovată pentru l...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj prin care îi cere „de urgenţă” lui Stelian Ion, ministrul Justiţiei, să explice public cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul privind evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Preşedintele a ma...
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să ia o poziţie privind apărarea independenţei sistemului judiciar în legătură cu suspiciunile apărute în percepţia publică conform cărora a lipsit o anchetă efectivă...
Stelian Ion, ministrul Justiţiei, are un director de cabinet. Acesta este tot un constănţean, George Gima, de la USR-PLUS.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a avut discuţii tehnice privind îndeplinirea de către autorităţile române a recomandărilor din rapoartele MCV despre care a spus că este esenţial ca toţi actorii implicaţi să înţeleagă necesitatea îndeplinirii acesto...
Tudorel Toader, fost ministrul al Justiţiei, a dezvăluit luni, într-o postare pe pagina personală de Facebook, faptul că social-democratul Marian Oprişan i-a reproşat, printr-un mesaj telefonic, în aprilie 2019, faptul că nu a promovat OUG pentru gra...
Ministrul Justiţiei Stelian Ion şi-a delegat joi cele mai importante atribuţii către noul secretar de stat Alexandru Dimitriu, fost asociat al casei de avocatură a lui Gheorghe Piperea şi fost concurent la show-ul „Vara ispitelor”, unde a ajuns în ce...
Ministrul Stelian Ion şi comisarul UE pe justiţie Didier Reynders au discutat joi despre Mecanismul privind Statul de Drept şi legătura acestuia cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), operaţionalizarea Parchetului European, transpunerea şi i...
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a discutat, miercuri dimineaţă, cu reprezentanţi ai sindicatelor poliţiştilor de penitenciare, grefierilor şi personalului auxiliar din instanţe şi parchete, despre problemele pe care aceştia le întâmpină în activita...
Ministrul Justiţiei Stelian Ion a trimis două adrese în care solicită Parlamentului să se implice în implementarea recomandărilor Grupului Statelor împotriva Corupţiei şi să comunice acţiunile întreprinse până pe 29 februarie. MJ face o serie de sug...
La sfârşitul anului trecut, noul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, a dat o ordonanţă de urgenţă în domeniul organizării judiciare. Savarinele Justiţiei au sărit ca arse şi acuză că gestul ministrului încalcă rezultatul referendumului din 26 mai 201...
Ministrul Justiţiei Stelian Ion a declarat joi că ministerul va propune creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, astfel încât aceştia să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani.
Trei decese în rândul personalului din justiţie au fost înregistrate la nivelul Ministrului Justiţiei, iar în acest moment sunt 546 de persoane de cazuri COVID-19 în instanţe, a declarat, marţi, Cătălin Predoiu.
Preşedintele Klaus Iohannis va susţine o conferinţă de presă miercuri la Palatul Cotroceni, de la ora 18.00, transmite Administraţia Prezidenţială. Şeful statului are o întrevedere cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu,...
Preşedintele Klaus Iohannis va avea miercuri, de la ora 13.00, la Palatul Cotroceni o întâlnire cu ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu şi premierul Ludovic Orban, transmite Administraţia Prezidenţială. Cătălin Predoiu va anunţa tot miercuri, de la or...
Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu i-a cerut premierului Ludovic Orban şi ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu să participe la dezbaterile din Senat şi să stea faţă în faţă cu reprezentanţii CSM şi organizaţiile neguvernamentale de apărare a drep...