iphone 6 plus - ultimele știri
De Halloween, sunt magazine care fac reduceri la unele dintre cele mai populare sau mai utile produse pe care să le cumperi. Acestea sunt cele mai bune la telefoane.
Samsung Galaxy S6 edge+ este un telefon scump, la fel de scump ca un iPhone 6 Plus. Şi cum Internetului îi plac lucrurile scumpe distruse de cineva, acum există un astfel de test. Dacă este un test în adevăratul sens al cuvântului.
Cel mai bun sezon pentru o companie care vinde telefoane e cel al sărbătorilor de iarnă. Aşa a fost cazul şi al Apple, dar diferenţa e că a vândut în trei luni cât alţii într-un an.
Seria de telefoane Nexus de la Google este cea mai apreciată, dar nu vine fără probleme. După Nexus 4, care aluneca pe orice suprafaţă, Nexus 6 se curbează fix ca iPhone 6 Plus.
iPhone 6 e unul dintre cele mai populare telefoane, aşa că pe lângă un review tradiţional trebuie şi testat în tot felul de moduri. Acestea sunt cele mai brutale dintre ele.
Pregătiţi-vă să fiţi sensibilizaţi de cel mai recent scurtmetraj marca Apple menit să vă introducă în spiritul magic al sărbătorilor de Crăciun.
iPhone 6 Plus este o premieră pentru Apple, iar mulţi au acuzat compania şi pe Steve Jobs când a spus că ecranele mari nu sunt dorite. Se pare că sunt destul de dorite.
iPhone 6 Plus e cel mai bun smartphone de la Apple, dar se descurcă foarte bine şi să ruleze Windows 95. Chinezii au reuşit să facă asta cu el.
iPhone 6 în România este în oferta operatorilor mari, dar şi în oferta magazinelor online. „Playtech“ a cercetat piaţa şi îţi aduce cele mai bune oferte.
Că iPhone 6 Plus se îndoaie a devenit laitmotivul acestei toamne. Acum, un utilizator a vrut să le arate celor de la Apple cât de mare e problema şi a reuşit să strângă 300 de modele îndoite.
Xperia Z3 este cel mai bun smartphone Sony, dar unul care ar putea avea aceeaşi problemă ca iPhone 6 Plus: se îndoaie.
Telefonul cu cea mai bună cameră foto e cel care se potriveşte cel mai bine stilului tău. Am ajuns să facem tot mai multe poze cu telefoanele, dar nu toate telefoanele sunt la fel. Noi am testat trei dintre cele mai bune telefoane: iPhone 6 Plus, Sam...
Samsung Galaxy Note 4 este de aproape o lună pe piaţă, dar concurenţa mai mare se arată cel mai bine în vânzările acestui phablet.
Cât costă iPhone 6 şi iPhone 6 Plus la operatorii din România? Telefoanele sunt la precomandă, noi am analizat ofertele lor.
iPhone 6 şi iPhone 6 Plus ajung oficial în România prin intermediul operatorilor. Spre finalul acestei luni, vei putea comanda oficial noul telefon Apple.
Despre iPhone 6 şi iPhone 6 Plus s-a spus că nu sunt foarte rezistente, aşa că producătorii de carcase au venit cu soluţii, care mai de care mai puternice. Dacă eşti dispus să-ţi acoperi telefonul cu o carcasă groasă, atunci iată câteva opţiuni .
Ca să demonstreze că telefoanele sale nu se îndoaie aşa cum o fac cele de la Apple, Samsung a ales să publice un video în care folosesc un robot-fund, care apasă pe un telefon de 100 de ori pentru a-l îndoi....
iPhone 6 şi iPhone 6 Plus au fost testate de către noi şi am ajuns la concluziile aferente privind aceste două telefoane. Unul este cel mai bun. Celălalt... un experiment....
iPhone 6 iese de pe linia de asamblare cu un preţ de maximum 250 de dolari. Ajunge în magazine de câteva ori mai scump. De ce? Iată toate explicaţiile despre preţul „umflat“.
Emisiunea PLAYTECH a debutat astăzi la Prima TV. Pe lângă invitaţi speciali şi lucruri interesante despre tehnologie, emisiunea oferă şi un iPhone 6 Plus ca premiu. Iată cum poţi câştiga.
iPhone 6 Plus a fost îndoit, pe 23 septembrie, într-un videoclip publicat pe YouTube şi devenit viral. Aşa a debutat coşmarul „bendgate“ pentru Apple, dar acum acel video s-ar putea dovedi fals.
La Adevărul Live de la ora 10:30 am prezentat iPhone 6 şi iPhone 6 Plus. Le-am prezetnat calităţile şi de ce ar merita banii. Dar oferim un iPhone 6 cadou, iată cum poţi câştiga.
Faptul că iPhone 6 Plus s-ar îndoi cu uşurinţă a fost taxat de concurenţă, dar şi de utilizatori pe internet, care au făcut mişto de Apple. După ce ieri LG a râs de Apple, astăzi a venit rândul Samsung....
iPhone 6 pare să aibă o problemă: se îndoaie prea uşor. Utilizatorii sunt supăraţi pe Apple, dar nu compania este de vină în acest caz.
iPhone 6 Plus are mari probleme de rezistenţă. Utilizatorii au arătat că telefonul se poate îndoi cu două degete sau când stă în buzunar. Evident, LG nu a stat degeaba şi a ironizat această problemă a companiei....
iPhone 6 şi iPhone 6 Plus sunt, poate, cele mai aşteptate telefoane Apple. Atât de aşteptate, încât au doborât un record de vânzări pentru primul weekend de disponibilitate.
Noile iPhone 6 şi iPhone 6 Plus sunt cele mai puternice telefoane din istoria companiei Apple. Un blogger a testat toate telefoanele lansate de compania din Cupertino pentru a afla cât de rapide sunt ele comparativ....
Cele mai aşteptate telefoane ale toamnei pot fi precomandate şi în România de o săptămână încoace. Samsung şi Apple vor fi unele dintre cele mai bine vândute terminale în această perioadă....
Cât de mare fan iPhone eşti? Ei bine, un australian a reuşit performanţa de a-şi cumpăra iPhone 6 în prima zi, iar când a apărut la televizor şi l-a scăpat pe beton.
iOS 8, noul sistem de operare de la Apple, a fost lansat aseară pentru utilizatori, dar aceştia au descoperit rapid că o nouă caracteristică este foarte amuzantă. Autocorectarea textelor scrise în mesaje de către tastatura Apple duce la rezultate hil...
iPhone 6 şi iPhone 6 Plus vor ajunge în mâinile primilor clienţi pe 19 septembrie, după o săptămână fructuoasă de precomenzi. Site-urile de specialitate din afară au testat deja telefonul şi noi am adunat impresiile lor în cadrul unui articol.
Apple a lansat aseară iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, împreună cu un ceas inteligent numit Watch. Internetul, ca întotdeauna, s-a împărţit între cei care strigă: VREAU! şi cei care arată că alte telefoane deja au caracteristicile celor de pe iPhone. Cred ...
Apple a lansat, marţi seară, iPhone 6, iPhone 6 Plus şi Apple Watch. Apple a lansat, marţi seară, două smartphone-uri banale şi un ceas inteligent monoton....