300 - Îndoitele de la Apple: numărul de telefoane iPhone 6 şi iPhone 6 Plus care s-au îndoit în buzunarele utilizatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Că iPhone 6 Plus se îndoaie a devenit laitmotivul acestei toamne. Acum, un utilizator a vrut să le arate celor de la Apple cât de mare e problema şi a reuşit să strângă 300 de modele îndoite.

Cineva este hotărât să nu permită celor de la Apple să treacă peste scandalul iPhone-urilor îndoite, altfel nu-mi explic de ce s-a chinuit să adune într-un singur clip nu mai puţin de 300 de imagini cu smartphone-uri ale companiei din Cupertino care au manifestat o flexibilitate nedorită.

Singurul comunicat al companiei lui Tim Cook pe marginea acestui subiect a fost că doar nouă persoane s-au întors în magazinele Apple pentru a returna un iPhone 6 sau  pe motiv că s-au îndoit. Ca o referinţă ironică către respectiva valoare, un grup ce poartă numele de „One of the Nine“ (Unul din cei nouă) a iniţiat o campanie globală pentru colectarea de imagini precum cea de mai sus.

Răspunsurile nu au întârziat să apară, iar cele 300 de imagini reprezintă o dovadă clară a faptului că problema este mult mai mare decât a preferat Apple să recunoască.

<strong><a href="http://playtech.ro/2014/cum-arata-300-de-exemplare-de-iphone-6-plus-ndoite-video/" target="_blank" rel="nofollow">Vezi aici videoclipul celor 300 de iPhone 6 Plus îndoite</a></strong>

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite