curte apel - ultimele știri
Judecătorul Curţii de Apel Alba Iulia, fost vicepreşedinte al instanţei de judecată, Aurelian Gheorghe Mocan, îşi încheie cariera în magistratură după 25 de ani.
Cei cinci au fost reţinuţi de către procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti după audierile care au avut loc marţi la sediul DIICOT Ploieşti.
Clădirea Curţii de Apel Bucureşti a fost evacuată în dimineaţa zilei de miercuri, 26 ianuarie, după ce o persoană a anunţat la 112 că în interior se află o bombă.
Fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, a fost achitat definitiv în dosarul de corupţie în care a fost deferit justiţiei de procurorii DNA Ploieşti, sub acuzaţia de trafic de influenţă, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, i...
Curtea de Apel Târgu Mureş a decis suspendarea pentru sezonul 2021-2022 a cotelor de vânătoare pentru 25 de specii de păsări.
Prin urmare, este de aşteptat ca în cel mai scurt timp să fie plătite salariile funcţionarilor din Primăria Focşani şi instituţiile subordonate, restante încă din data de 7 iulie.
Zeci de dosare având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis au fost înregistrate anul trecut pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, instanţă unde ajung să fie judecaţi inculpaţi din trei judeţe, Prahova, Dâmboviţa şi Buzău.
Procesul fostului poliţist în cadrul IJP Prahova, Dorian Nicolae Doman, judecat pentru cămătărie, se reia de la zero. Decizia aparţine Curţii de Apel Ploieşti. Iniţial, fostul agent de poliţie a fost condamnat de Tribunalul Prahova la trei ani şi opt...
Guvernul va înfiinţa complete specializate pentru achiziţii publice. Procedurile vor fi simplificate
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni că este în curs de finalizare un proiect de act normativ care prevede înfiinţarea completelor specializate pentru achiziţii publice la nivelul Curţilor de Apel.
Un cârciumar din oraşul prahovean Comarnic este acuzat de omor calificat după ce cinci clienţi ai săi au murit imediat după ce au băut alcool într-unul dintre barurile administrate de acesta.
Ministerul de Justiţie se chinuie de peste 20 de ani să termine construcţia unei clădiri unde să funcţioneze în condiţii decente Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova. Lucrările la Palatul Justiţiei din Ploieşti au început în anul 1996, dar p...
Marin Gheorghe, bărbatul de 58 de ani acuzat că a împuşcat doi bărbaţi pe un câmp de lângă Târgovişte pe 26 octombrie 2017, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Sentinţa a fost dată joi, 14 martie, de Curtea de Apel Ploieşti şi este definitivă.
Ploieşteanul Sorin Costin Iana (37 de ani), acuzat că şi-a violat cele două fetiţe în repetare rânduri, a fost condamnat, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Ploieşti, la 10 ani şi 8 luni de închisoare.
Judecătorul Gheorghe Liviu Odagiu a promovat examenul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea Arhiepiscopiei Romano-Catolice cu privire la anularea unui act administrativ prin care s-a respins retrocedarea a două clădiri în care îşi desfăşoară activitatea Universitatea ”1 Decembrie 1918”.
Începând cu data de 20 aprilie 2018, judecătorul Gheorghe Liviu Odagiu a fost delegat în funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia, de către Consiliul Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin concurs sau examen.
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat miercuri, 18 aprilie, sentinţa definitivă în dosarul penal în care şapte funcţionari ai Casei de Pensii Alba au fost judecaţi pentru neglijenţă în serviciu. Instanţa a admis apelurile celor şapte funcţionari publ...
Curtea de Apel Alba Iulia va rămâne fără doi dintre cei trei judecători care ocupă funcţiile de conducere după ce aceştia au promovat examenul pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Consiliul Superior al Magistraturii a finalizat concursul pentru ocuparea unor funcţii de conducere în instanţe şi parchete. În Alba, cel mai important post scos la concurs a fost cel de procuror-şef la Parchetul de pe lângă Tribunal.
Limba latină pune din nou probleme în procesul privind proprietatea asupra Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia. Hotârâri judecătoreşti vechi de 100 de ani au fost admise ca prebe în procesul de la Curtea de Apel.
Fost vicepreşedinte PDL, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti“, a povestit la DNA cum i-a dus 500.000 de euro lui Vasile Blaga în sediul PDL din strada Modrogan şi a scăpat de trei ani de închisoare din cei 6 ani pe care i-a primit prin sentinţă definitivă ...
După cinci ani de procese, trei femei judecate pentru infracţiunea de înşelăciune în dosarul creditelor ilegale luate pe numele a 52 de foşti angajaţi ai firmei Mia Carn SRL Mirăslău au fost achitate. Decizia definitivă a fost pronunţată la Curtea de...
Curtea de Apel Alba Iulia a motivat decizia de respingere a contestaţiei în anulare formulată de DNA Alba Iulia, în cazul dezincriminării abuzului în serviciu, în dosarul ce l-a privit pe fostul secretar al CJ Hunedoara, Daniel Dan.
Un bărbat judecat pentru cumpărare de influenţă în dosarul de corupţie deschis pe numele judecătoarelor Antonela Costache şi Viorica Dinu a fost reţinut, joi, pentru trafic de heroină, chiar în sediul Curţii de Apel Bucureşti, unde se prezentase la u...
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat în 7 martie 2014 sentinţa definitivă într-un dosar de contrabandă cu ţigări în care au fost judecaţi opt inculpaţi din Alba, Arad şi Timiş. Cinci au primit închisoare cu suspendare, iar trei au fost sancţionaţi c...
Cel mai vechi dosar aflat pe masa de lucru a judecătorilor de la Curtea de Apel din Alba Iulia este cel al furtului de comori din cetăţile din Munţii Orăştiei, cunoscut opiniei publice ca „Dosarul brăţărilor dacice“. Magistraţii urmează să-şi motivea...
Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, judecătorul Adrian Petraşcu, consideră că procesul de regionalizare nu ar trebui să afecteze instanţele de judecată. De asemenea, magistratul susţine că una dintre problemele actuale ale Justiţiei este faptul c...
Procurorii DIICOT Alba Iulia au trimis în judecată, în dosarul grupării infracţionale condusă de Alin Simota şi Cristian Litera în judeţul Huneodara, şi un ofiţer de poliţie. Comisarul de poliţie Avram Zorin este acuzat că a sprijinit gruparea infrac...
Institutul Naţional al Magistraturii organizează concurs pentru postul de preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia. Cinci judecători din cadrul instanţei vizează postul deţinut timp de două mandate de Adriana Petraşcu.
Afaceristul Mircea Ilisei, directorul general al unei societăţi care activează în industria siderurgică, SC Valmet SRL din Hunedoara, a primit vineri la Curtea de Apel Alba Iulia decizie definitivă de eliberare din arest preventiv. Ilisei va putea pă...
Un bărbat în vârstă de 23 de ani din oraşul Lupeni, judeţul Hunedoara, a fost arestat preventiv vineri la Curtea de Apel Alba Iulia în baza unui mandat european emis de autorităţile judiciare din Germania.
Curtea de Apel Alba Iulia a judecat recursul grupării formată din medici şi farmacişti din Hunedoara, care fabrica reţete false, acuzată de procurorii DIICOT de infracţiuni din sfera criminalităţii organizate. Avocaţii au încercat să demonteze acuzaţ...
Curtea de Apel Alba Iulia a decis miercuri eliberarea din arest preventiv a patronului de pensiune din Alba Iulia judecat pentru trafic de minori. Tibor Polgar nu poate părăsi încă Penitenciarul Aiud pentru că procurorii DIICOT au formulat recurs.
Asociaţia Salariaţilor de la „Cupru Min“ SA Abrud a pierdut prima etapă a procesului prin care solicită justiţiei anularea ofertei de vânzare a acţiunilor deţinute de stat de la exploatarea minieră de cupru din Apuseni. Sentinţa de la Curtea de Apel ...
Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare aplicată de Tribunal unui agent de pază de la Peniteciarul Aiud judecat pentru fapte de corupţie. Adrian Nicula este acuzat că introducea ilegal în închisoare telefoane d...
Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a fost eliberat marţi sub control judiciar de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Decizia este definitivă, astfel încât Bian a părăsit penitenciarul unde ...
Curtea de Apel Alba Iulia a admis joi cererile formulate de inculpaţii Dobra Ioan, Conţan Dorin Nicolae, Sârbu Mihail Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan, funcţionari de la DGFP Alba, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu pără...
Tânărul acuzat că a bătut şi strangulat un cetăţean german va fi extrădat. Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat vineri mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare germane şi a decis transferul inculpatului Gabriel Petre Bota în Germ...
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Cugir a fost prezentat joi seara procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pentru audieri în cadrul unui mandat european de arestare. Gabriel Petre Bota este acuzat de omor deosebit de grav, fa...
Curtea de Apel Alba Iulia a fost luată cu asalt marţi de arestaţi, jandarmi, poliţişti, trupe speciale, avocaţi şi rude ale inculpaţilor. Spaţiul instanţei, atât cel public, cât şi în sala de judecată a devenit neîncăpător pentru numărul mare de pers...
Curtea de Apel Alba Iulia a respins luni recursul celor nouă persoane arestate în dosarul „pensiilor ilegale“, instrumentat de procurori DIICOT. Iniţial, Tribunalul Alba a decis prelungirea mandatelor cu 30 de zile....
Schimbarea judecătorului nu este, cel puţin deocamdată, de bun augur pentru cei patru funcţionari de la DGFP Alba arestaţi în dosarul „Pomponio“. Noul judecător a respins luni cererea inculpaţilor de eliberare din arest preventiv....
Şase inculpaţi din dosarul „Pomponio” au recunoscut vineri în faţa instanţei Curţii de Apel Alba Iulia comiterea faptelor şi pot primi pedepse cu închisoarea cu suspendare. Judecătorul a disjuns cauza şi a decis să se pronunţe peste două săptămâni....
Justiţia din Alba a finalizat primul dosar de înşelăciune prin clasica metodă a maşinii de cusut „Singer“. 14 inculpaţi au fost condamnaţi luni, definitiv, de Curtea de Apel Alba Iulia la un total de aproape 55 de ani de închisoare. Acuzaţiile aduse ...
Sentinţa a fost dată, marţi, de Curtea de Apel Alba Iulia şi este definitivă. Gorbunov are de executat 16 ani de închisoare după ce l-a jefuit pe patronul unei case de schimb valutar din Deva....
Curtea de Apel Alba Iulia are pe rol joi un nou termen în dosarul utilajelor agricole furate din străinătate de o grupare infracţională cu inculpaţi din mai multe judeţe ale Transilvaniei. Pentru favorizarea infractoriului sunt judecaţi în acest dosa...
Curtea de Apel Alba Iulia a organizat sâmbătă 22 octombrie 2011 concurs pentru ocuparea a trei posturi de grefier arhivar la Judecătora Câmpeni din judeţul Alba, respectiv la Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sălişte în judeţul Sibiu. Un alt concurs pe...
Curtea de Apel Alba Iulia a organizat sâmbătă 22 octombrie 2011 concurs pentru ocuparea a trei posturi de grefier arhivar la Judecătora Câmpeni din judeţul Alba, respectiv la Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sălişte în judeţul Sibiu. Un alt concurs pe...
Curtea de Apel Alba Iulia are marţi pe rol un nou termen în dosarul „Continental“ în care miliardarul Dorel Tamaş este judecat pentru delapidare şi spălare de bani, alături de decanul Baroului de Avocaţi Alba, Doina Scutea, care este acuzată de compl...
Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba organizează marţi, 25 octombrie 2011, evenimentul „Ziua Porţilor Deschise“. Perioada în care pot fi viiztate instanţele este cuprinsă în intervalul 08.00 – 16.00....
Dosarul grupării infracţionale de la DGFP Alba şi firma Pomponio SA, acuzată de evaziune fiscală şi alte infracţiuni economice, a avut vineri un nou termen la Curtea de Apel Alba Iulia. Avocatul unuia dintre inculpaţi a solicitat restituirea cauzei l...
Curtea de Apel Alba Iulia a avut luni pe rol un nou termen în dosarul în care trei interlopi din Alba sunt judecaţi pentru şantaj împotriva unui om de afaceri italian....
Curtea de Apel Alba Iulia organizează la sfârşitul lunii octombrie şi în luna noiembrie concursuri pentru ocuparea unor posturi de grefier, pentru care se solicită studii medii....
Un bărbat din Huendoara căutat prin Interpol a fost arestat de Curtea de Apel Alba Iulia pentru infracţiuni de furt săvârşite în Belgia. Judecătorii au pus în aplicare un mandat european de arestare....
Doi avocaţi au fost amendaţi joi la Curtea de Apel Alba Iulia pentru că nu s-au prezentat la termenul de judecată din dosarul utilajelor furate din UE. Judecarea pe fond a fost amânată, iar judecătorii au respins cereri de eliberare din arest sub con...
Curtea de Apel Alba Iulia a înregistrat joi un record de arestaţi judecaţi în câteva zeci de dosare. Peste 100 de persoane aflate în stare de arest au fost aduse în faţa judecătorilor....
Curtea de Apel Alba Iulia a prelungit joi mandatele de arest preventiv emise în urmă cu aproape o lună pe numele celor patru funcţionari de la DGFP Alba arestaţi reventiv în dosarul „Pomponio“....
Procurorii DIICOT Alba Iulia au finalizat ancheta în dosarul „Pomponio“. Cinci funcţionari de la Direcţia de Finanţe Alba, opt angajaţi ai societăţii comerciale Pomponio SA Alba Iulia şi patronul firmei Europeexpres SRL vor fi judecaţi pentru infrac...
Cei 32 de inculpaţi din dosarul utilajelor furate din UE se prezintă în faţa instanţei de judecată, în procesul în care sunt acuzaţi de infracţiuni din sfera criminalităţii organizate. Printre aceştia se află şi directorul SRI Alba, Ioan Tarnu, suspe...