curs valutar - ultimele știri
Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene, este de părere că fondurile europene primite până acum și care nu au fost cheltuite ajută la stabilitatea cursului valutar.
Dolarul a depășit joi pragul psihologic de 5 lei, valoare care nu a mai fost înregistrată până acum, potrivit datelor Băncii Naționale a României.
Analiştii CFA România estimează că inflaţia va rămâne exprimată în două cifre în următoarele 12 luni, iar valoarea medie a cursului anticipat pentru acelaşi orizont de timp este 5,1121 lei pentru un euro.
Cursul de schimb valutar va fi de peste 5 lei/euro în următoarele 6 luni, iar dobânda cheie va depăşi 6% în următoarele 12 luni, potrivit Indicatorului de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România.
Analiştii financiari anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, precum şi o evoluţie, în termeni reali, a PIB, în anul 2022, redusă la 2,3%, potrivit Indicatorului de Încredere Macroeconomică al CFA România.
Analiştii CFA România estimează o creştere economică de 3% pentru acest an, în scădere cu o jumătate de punct procentual faţă de anticipaţiile anterioare, în timp ce anticipaţiile inflaţioniste au continuat să crească, pe fondul invaziei Rusiei în Uc...
Inflaţia, efectele războiului din Ucraina şi sancţiunile financiare impuse Rusiei au adus un nivel semnificativ de incertitudine în piaţa financiară, însă tendinţele negative se estompează pe măsură ce actorii din piaţă îşi rescriu standardele de bus...
Cehia, Polonia şi Bulgaria au o inflaţie de peste 9%, iar ţările baltice de 11 - 14%, în timp ce România a înregistrat 8,5% în luna februarie, a anunţat luni Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, prezentând evoluţia principalilor indici în contextul ...
Banca Rusiei modifică procedura de calcul pentru rublă, în raport cu dolarul şi euro, scrie agenţia Tass precizând că astfel încearcă să crească reprezentativitatea cursului valutar.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, transmis, joi, că nu înţelege îngrijorarea preşedintelui PNL, Florin Cîţu, referitoare la dobânzi, acestea fiind stabile şi chiar mai mici decât în noiembrie 2021.
Analiştii CFA România anticipează un deficit bugetar de 7,3% din PIB în 2021 şi o rată a inflaţiei de 5,8% pentru orizontul de 12 luni, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 16,4 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 57,2 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 22,9 puncte).
Indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 0,9 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 73,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 40,3 puncte).
Instabilitatea politică a depreciat şi mai mult leul în raport cu moneda europeană, lucru greu de ţinut în frâu în ciuda intervenţiilor Băncii Naţionale a României, potrivit unei analize realizate de XTB România.
Moneda europeană a atins luni un nou maxim istoric, cel mai mare întâlnit vreodată în ţara noastră, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
Analiştii CFA România anticipează un deficit bugetar de 6,6% din PIB în 2021 şi o rată a inflaţiei de 4,03% pentru orizontul de 12 luni, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei.
Probabilitatea ridicată de manifestarea unui noul val pandemic trebuie avută în vedere şi intră în zona de monitorizare a Băncii Naţionale a României (BNR) a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că leul rămâne o monedă comparativ mai ...
Moneda europeană a atins miercuri un nou record istoric, potrivitg datelor publicate de Banca Natională a României (BNR).
Purtătorul de cuvânt al PSD a atras atenţia că euro atinge un record istoric, peste 4,92 lei. El sugerează că este posibil ca demiterea ministrului de Finanţe Alexandu Nazare să aibă o consecinţă asupra pieţelor financiare.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut comparativ cu luna anterioară la valoarea de 74,5 puncte, maximul ultimilor 6 ani, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 38,4 puncte).
Euro va depăşi 5 lei până la jumătatea anului viitor, iar criza economică generată de pandemie se va resimţi până spre finalul anului 2022, potrivit Indicatorului de Incredere Macroeconomică, realizat de CFA România.
Încrederea managerilor în economia românească a crescut în Q1 2021, iar perspectiva evoluţiei acesteia în următoarele luni este de asemenea mai bună, cu doar 17% dintre manageri considerând că PIB-ul va scădea (în comparaţie cu 46% în Q4 2020).
Anul acesta se va încheia cu o creştere a Produsului intern brut de 4,3% şi un deficit bugetar de 7,2% din PIB însă impactul economic al coronavirusului se va resimţi şi anul următor, potrivit estimărilor analiştilor CFA România.
Premierul Florin Cîţu a declarat că se aşteaptă la un deficit sub 7% în acest an, ceea ce cu siguranţă va fi apreciat de agenţiile de rating.
Moneda europeană a explodat marţi, depăşind pragul de 4,9 lei, cel mai mare nivel înregistrat vreodată, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.
Previziunile CFA România privind principalii indicatori macroeconomici indică o depreciere a leului în următoarele 12 luni, o valoare medie a inflaţiei de 2,64% şi o creştere a PIB real de 3,3%.
Dolarul a consemnat, joi, cea mai mare scădere după 2017, punând capăt unui an haotic, în care moneda a fost folosită ca plasament sigur în martie, când panica provocată de răspândirea Covid-19 a atins nivelul maxim în Statele Unite, înainte de a scă...
Revenirea economică în România, după pandemia COVID, va fi una asimetrică, cu sectoare care vor înregistra o creştere susţinută şi altele care vor continua să se confrunte cu dificultăţi semnificative. Peste 60% dintre companiile chestionate în cadru...
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în octombrie faţă de luna anterioară cu 2,3 puncte până la valoarea de 32,1 puncte, (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 22,4 puncte).
Bancherii uneia dintre băncile cunoscute la noi în ţară au estimat că moneda europeană va continua să crească şi în 2021, atingând valoarea de 5 lei pentru 1 euro, din cauza incertitudinilor economice generate de pandemia de Covid-19.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,8750 lei pentru un euro, în creştere cu 0,06% faţă de nivelul de 4,8722 consemnat joi. Dolarul a scăzut cu 0,02%, la 4,1874 lei pe unitate.
Previziuni sumbre până la mijlocul lui 2021: şomaj în creştere, scumpiri în lanţ şi euro de 5,15 lei
În luna august 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 3,0 puncte până la valoarea de 33,3 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 9,4 puncte).
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,8722 lei pentru un euro, în creştere cu 0,17% faţă de nivelul de 4,8641 consemnat miercuri. Dolarul a avansat cu 0,85%, la 4,1883 lei pe unitate.
Cursul valutar a explodat miercuri, leul atingând miercuri un nou minim istoric, potrivit datelor oficiale anunţate de Banca Naţională a României.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,8590 lei pentru un euro, în urcare cu 0,09% de la nivelul de 4,8545 consemnat marţi. Dolarul a avansat cu 0,32%, la 4,1269 lei pe unitate.
Tendinţa descendentă şi pentru moment relativ lentă a leului are, din păcate, şanse de continuare, a declarat, pentru Agerpres, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist la XTB România, care a menţionat că lunile următoare ar putea să ne aducă chiar nive...
Chiar dacă leul a ajuns luni la un nou nivel minim istoric, aceasta este o evoluţie relativ stabilă, comparativ cu alte monede din regiune şi luând în considerare situaţia complicată din punct de vedere economic, este de părere purtătorul de cuvânt a...
Leul românesc a atins vineri un nivel minim record comparativ cu euro, moneda europeană fiind cotată 4,8492 lei. Banca Naţională este de părere că recordul este doar „statistic”, iar deprecierea este minoră.
Euro este foarte aproape de a depăşi pragul de 4,85 lei. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de schimb de 4,8492 lei pentru un euro.
În luna iunie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 1,9 puncte până la valoarea de 34,1 puncte, (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 16,8 puncte).
Pandemia a creat un mediu extrem de volatil şi imprevizibil pe piaţa valutară până la jumătatea anului 2020, scrie XTB în analiza sa privind oscilaţiile monedei europene, a dolarului şi a lirei sterline în perioada următoare.
Analiştii CFA previzionează un curs valutar în creştere, trend care se va înregistra şi în privinţa inflaţiei, deficitului bugetar şi a şomajului, după cum reiese din Indicatorul de încredere macroeconomică.
Banca Naţională trebuie să revină la o conduită „normală” de politică monetară, deşi noua normalitate va fi oarecum diferită de cea din trecut, şi intenţionează să intervină gradual în această criză, a afirmat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţi...
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat luni câţi bani a injectat banca centrală în economie pentru a păstra stabilitatea, după primul impact al crizei, precizând că au fost atenuate fluctuaţiile cursului de schimb, stabil...
Analiştii CFA România estimează un impact economic puternic al coronavirusului, care se va resimţi până în trimestrul I al anului viitor, economia urmând să scadă cu peste 5%, deficitul să crească la 7,8% în acest an, împrumuturile să se scumpească, ...
Analiştii CFA România estimează că impactul economic al coronavirusului se va resimţi puternic până în ultimul trimestru din acest an, cursul valutar atingând un nou nivel record, generând noi scumpiri, potrivit Asociaţiei CFA România.
Leul va continua să se deprecieze, euro ajungând la circa 4,94 lei peste un an, în timp ce inflaţia va continua să rămână peste 3%, arată Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România.
Leul românesc a continuat să se deprecieze în faţa euro. Moneda europeană a atins un nou nivel record, pentru a doua zi la rând. Banca Naţională a României a anunţat marţi un curs de schimb record de 4,8448 lei/euro.
Leul românesc continuă să se deprecieze în faţa euro. Banca Naţională a României a anunţat luni un curs de schimb record de 4,8242 lei/euro.
În perioada următoare, putem asista la o depreciere a leului în faţa euro şi la scăderi de cotaţii pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), însă magnitudinea acestora va depinde în mare măsură de gradul de panică la care se va ajunge, arată o analiză real...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă aflat la un maxim istoric de 4,8184 lei/euro, în creştere cu 0,15% faţă de valoarea atinsă vineri. Francul elveţian a atins la rândul său cel mai mare nivel din ianuarie 2015 până...
Moneda europeană a atins vineri un nou nivel record istoric, Banca Naţională publicând un curs de schimb de 4,8127 lei pentru un euro.
Cursul de schimb euro/leu va ajunge aproape de 4,9 lei în următoarele 12 luni, în timp ce inflaţia va avea o valoare medie de peste 4%, iar dobânzile vor creşte, arată Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România.
Preţul unui gram de aur a atins luni un nou record istoric, înregistrând o creştere de aproape 7 lei într-o singură zi, conform datelor afişate de Banca Naţională a României.
Moneda europeană a depăşit vineri pragul psihologic de 4,8 lei, acesta fiind cel mai mare nivel înregistrat vreodată în România. Factori externi, tendinţă regională, dar şi dezechilibre înregistrate de ţara noastră au dus la acest record negativ, car...
Ciprian Dascălu, economist şef la Banca Comercială Română, a făcut vineri o estimare legată de cursul de schimb euro - leu la finalul lunii martie, explicând şi care este motivul deprecierii accentuate a monedei europene.
Moneda europeană a depăşit vineri pragul psihologic de 4,8 lei, acesta fiind cel mai mare nivel înregistrat vreodată în România, potrivit datelor publicate de BNR. Toate plăţile în lei, raportate la cursul valutar, vor fi majorate.