alpi - ultimele știri
Păsările au devenit parte nelipsită din viața unui biolog, care și-a propus să salveze o specie pe cale de dispariție. Metoda lui este pur și simplu uimitoare.
Nu există dovezi că bărbatul dispărut a supraviețuit și se ascunde în Rusia, a informat ziarul Bild.
O duzină de polițiști au fost răniți, sâmbătă, într-o confruntare cu mii de protestatari, ce a avut loc în departamentul Savoie, din Franța. Manifestanții se opun unui proiect feroviar, care ar presupune construirea unei linii de mare viteză, în Alpi, notează Reuters.
A fost declarată stare de urgenţă în cinci regiuni italiene din cauza secetei, preciza luni serviciul de presă al guvernului italian. Această decizie a fost luată în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri în legătură cu „lipsa resurselor de ap...
O bucată imensă s-a desprins, duminică, din gheţarul Marmolada, din Alpi, provocând o avalanşă soldată cu cel puţin cinci morţi şi opt răniţi, au anunţat serviciile de intervenţie, potrivit AFP.
Alex Benchea şi Răzvan Nedu, membri ai Lotului de Performanţă de la Clubul Climb Again, au reuşit să cucerească vârful Mont Blanc şi să depăşească imposibilul.
Cercetătorii s-au concentrat, în ultimii ani, pe modul în care animalele sau fiinţele umane absorb particule de plastic din ceea ce mănâncă. O echipă de experţi de la Institutul Alfred Wegener (AWI) a descoperit că particule de microplastic pot fi tr...
Doi pasionati de ascensiuni montane au trăit experienţe unice pe vârful Liskamm, unul din cele mai tehnice şi periculoase piscuri din Alpi.
Conducerea unei şcoli din Franţa a protestat într-un mod inedit faţă de decizia Ministerului Educaţiei de a o priva de o clasă, înscriind, cu sprijinul părinţilor, 15 oi, scrie „Le Monde“....
Un paraşutist român în vârstă de 40 de ani şi-a pierdut viaţa în mod tragic, în Munţii Alpi din Italia, în urma unui salt eşuat. Cauza nefericitului incident ar fi fost, spun apropiaţii, paraşuta bărbatului, care nu s-a deschis deloc în timpul saltul...
fără imagine
Exerciţiu de salvare din perete în Alpi, asistat de două elicoptere în tandem sursa: Salvamont Neamţ
Exerciţiu de salvare din perete în Alpi, asistat de două elicoptere în tandem sursa: Salvamont Neamţ...
Alergarea montană e pe un trend ascendent în lume, iar în fiecare an, numărul participanţilor în astfel de curse creşte.
All inclusive şi ultra all inclusive sunt concepte care au mare succes la turiştii români. Hotelurile de pe litoral se întrec în a pune la bătaie oferte în care piesa de rezistenţă este cât de multă mâncare şi băutură poţi pune pe masă. În Austria, p...
Am fost prezenţi aproape de alergătorii din plutonul fruntaş şi nu numai, care au participat la cursa de 121 de kilometri din cadrul Ultra Trail du Mont Blanc şi i-am văzut ”zburdând” sau ”chinuindu-se” pentru a ajunge la finalul unei curse grele dar...
Cei mai mulţi oameni au auzit de Tibi Uşeriu, deoarece cursele sale sunt extrem de bine mediatizate în România printr-un PR puternic. Ceea ce a realizat însă, astăzi, Robert Hajnal e o performanţă mult mai importantă, având în vedere că rezultatul să...
Faţă de 2017, când la cursele din cadrul Ultra Trail du Mont Blanc au luat startul 36 de români, la evenimentul din acest an vor lua parte 38 de ”tricolori”: 29 băieţi şi 9 fete.
Încălzirea globală e o realitate care îşi arată efectele şi pe cele mai înalte creste montane. De acest lucru s-a convins şi cinci români care au urcat pe Mont Blanc în luna august.
Douăzeci de persoane au murit sâmbătă în Elveţia după ce avionul de dimensiune mică în care se aflau s-a prăbuşit în Alpii Elveţieni, în partea vestică a muntelui Piz Segnas din regiunea Graubuenden, relatează Reuters.
Reţeaua EURES România oferă 300 de locuri de muncă pentru bucătari, chelneri şi cameriste în regiunea Voralberg din Austria. Şomerii care doresc să se angajeze în străinătate se pot prezenta la selecţia care se va organiza la Sibiu.
Mii de turişti sunt blocaţi în staţiuni montane din Elveţia, Franţa şi Italia, din cauza ninsorilor abundente şi a riscurilor de avalanşă, scrie BBC News online....
Cornel Galescu s-a născut la poalele Munţilor Banatului, pe 26 decembrie 1964. A urcat pentru prima dată la altitudine la 10 ani, pe Muntele Mic, pentru a învăţa să schieze, iar alpinismul a început să-l practice zece ani mai târziu, la Clubul Polite...
Masivul Mont Blanc, din Alpii francezi, a scăzut cu aproximativ un centimetru în ultimii doi ani, măsurând 4808,72 metri, a anunţat geometrul expert Nicolas Cornier, din La Roche-sur-Foron (Haute-Savoie), citat de AFP.
Tibi Uşeriu, românul care a reuşit performanţa istorică de a câştiga de două ori consecutiv 6633 Arctic Ultra, a fost nevoit să abandoneze competiţia Tor Des Geants, care a debutat duminică, în Alpii Italieni. Înainte de a abandona, românul a reuşit ...
Robert Hajnal va lua startul pe 1 septembrie la Ultra Trail du Mont Blanc (UTMB), cursa de 170 de kilometri, alături de super vedete ale ultramaratonului montan, ca François D'haene, Xavier Thévenard sau Kilian Jornet.
Între 30 august şi 3 septembrie, 36 de români vor alerga 4.463 de kilometri în Munţii Alpi, în cadrul Ultra Trail du Mont Blanc, o competiţie ajunsă la ediţia a 15-a, care traversează 3 ţări, Franţa, Italia şi Elveţia.
PREŢIOS Sau „frecţie la piciorul de lemn“, s-ar putea subintitula recentul film al lui Gore Verbinski, „O terapie pentru viaţă“, prin care regizorul încearcă cu orice preţ să fie „artist“, fără a-l ţine însă puterile....
În cadrul şedinţei de joi, Guvernul României a ridicat mai multe localităţi din ţară la rangul de staţiune. Printre ele se numără şi Colibiţa, despre care specialiştii spun că are printre cel mai pur aer din ţară.
Tibi Uşeriu, românul care a uimit întreaga ţară şi nu numai după ce a câştigat o cursă extremă la Cercul Polar, îşi testează din nou limitele. De data aceasta, în Alpi, la Tor Des Geants, una dintre cele mai dure competiţii din Europa. Acesta îşi obi...
Alpinistul arădean Zsolt Torok, care a supravieţuit cutremurului din Nepal, are în plan în această vară cucerirea mai multor vârfuri. Împreună cu echipa cu care a urcat vârful Nanga Parbat, arădeanul va pleca pe 17 aprilie să escaladeze vârful Ama Da...
Experţii aviaţiei civile franceze au recomandat efectuarea de controale medicale şi teste psihologice mai riguroase asupra piloţilor de linie, într-un raport făcut public duminică, la capătul anchetei privind catastrofa aviatică din martie 2015 din A...
Cel puţin şase oameni au murit, iar mai mulţi au fost răniţi, după ce o avalanşă puternică s-a produs sâmbătă în Alpii italieni, în apropiere de Monte Nevoso, la peste 3.000 de metri altitudine, relatează Tgcom.
O micuţă localitate din Bistriţa-Năsăud este a doua din ţară care are aerul la fel de pur ca în Munţii Alpi. Este vorba despre Colibiţa, o viitoare staţiune, amenajată în munte, lângă un lac de acumulare. Deşi se ştia de acum câteva decenii despre pr...
VÂRSTĂ Noul titlu al reputatului regizor italian Paolo Sorrentino, „Youth“ / „Tinereţe“, în care are o apariţie meteorică şi românca Mădălina Ghenea, este genul de film pe care, de la bun început, ori îl iubeşti, ori îl deteşti. Un lucru este cert: S...
Cel puţin cinci militari francezi au murit în urma unei avalanşe produse în timpul unui antrenament care se desfăşura în departamentul Savoie, în sud-estul Franţei, informează ziarul „Le Figaro“.
Ciprian Lolu (36 de ani) poate fi considerat un adevărat temerar al muntelui. A sfidat moartea, dar acest lucru nu l-a oprit, ci l-a făcut să înţeleagă că, în viaţă, este foarte important să îţi urmezi drumul până la capăt....
Alpinistul Ionuţ Ştefănescu, va pleca din Piatra Neamţ într-o nouă aventură în Alpi, pe cel mai înalt vârf din Europa de Vest. În expediţia care va dura 10 zile, el vrea să urce două piscuri de peste 4000 de metri altitudine.
Celebrul post de televiziune a vorbit cu familia unui jurnalist iranian, care era în drumul de întoarcere de la meciul Barcelona – Real Madrid, însă n-a mai apucat să ajungă acasă.
„Deschide naibii uşa!” urla căpitanulul avionului Airbus A320 prăbuşit marţi în Franţa la copilotul Andreas Lubitz care se presupune că a provocat în mod deliberat accidentul aviatic care a dus la moartea a 150 de oameni. În timp ce comandantul încer...
Avion prăbuşit în Franţa. Familiile victimelor din avionul Airbus A320 prăbuşit, marţi, în Alpii francezi, vor primi despăgubiri de la asigurători, la fel şi aeronava distrusă a companiei Germanwings, chiar dacă accidentul a fost cauzat în mod delibe...
Copilotul avionului Germanwings, Andreas Lubitz, care a prăbuşit intenţionat marţi în sudul Franţei aeronava Airbus A320 omorând 150 de persoane, era de origine germană, avea 28 de ani şi îşi luase permisul de zbor de la vârsta de 14 ani.
Avion prăbuşit în Franţa. După la atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, cabinele de pilotaj ale avioanelor de peste cincizeci de locuri trebuie să fie inaccesibile persoanelor din afară în timpul zborului.
Copilotul avionului Germanwings prăbuşit marţi în sudul Franţei a refuzat să deschidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion, a declarat joi procurorul din ...
Alin Vigariu, în vârstă de 34 de ani, fost fotbalist la Unievrsitatea Craiova, şi-a schimbat în ultimul moment biletul de avior, iar astfel a reuşit să evite tragedia aviatică din Alpi.
Avion prăbuşit în Franţa. Premierul francez, Manuel Valls, a anunţat miercuri că victimele accidentului aviatic produs marţi în sudul Franţei sunt din 15 ţări, dar compania Lufthansa şi autorităţile spaniole şi germane verifică diferitele naţionalită...
15.000 de oameni au fost izolaţi în maşinile lor, în Alpii francezi, din cauza căderilor masive de zăpadă care au blocat drumurile spre staţiunile montane din zonă. Un bărbat a murit după ce maşina sa a alunecat pe gheaţă şi a căzut într-o râpă.
În vârful muntelui Foronon del Buinz, situat în Alpii italieni, o căsuţă stingheră rezistă intemperiilor la 2.500 de metri altitudine. Refugiul oferit alipiniştilor care vor să-şi recapete forţele după un urcuş dificil a fost ridicat de familia alpin...
Cei doi alpinişti băimăreni plecaţi acum câteva zile pentru a escalada cel mai înalt vârf din Munţii Alpi, Cosmin Andron şi Cristian Niculescu Ţăgârlaş, au reuit să ducă steagul Băii Mari pe acest vârf montan de aproape 5000 m. Nu le-a fost uşor, îns...
Un sat pitoresc din Alpii italieni, în regiunea Piemont, a fost recent scos la vânzare, pe site-ul e-Bay, la preţul de 245.000 de euro, chiar de către locuitorii săi, cu speranţa ca viitorul proprietar va reuşi să aducă numeroşi turişti în zonă, info...
Un accident mortal a avut loc sâmbătă în Alpii francezi, după ce un tren cu turişti a deraiat din cauza unei alunecări de teren. Cel puţin două persoane au murit, iar alte şapte au fost rănite, iar autorităţile au transmis că mai există încă turişti ...
Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher împlineşte, astăzi, 45 de ani. El se află, în continuare, în comă indusă, la un spital din Grenoble, în urma gravului accident de schi suferit pe 29 decembrie. Starea lui este critică, dar stabilă.
Starea lui Michael Schumacher s-a îmbunătăţit, au anunţat, marţi, medicii de la spitalul din Grenoble (Franţa) unde fostul pilot de Formula 1 a fost internat ca urmare a accidentului de schi suferit duminică. Totuşi, cadrele medicale au precizat, înt...
Starea pilotului de Formula 1 Michael Schumacher rămâne gravă, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de a rămâne în viaţă. Michael Schumacher a suferit, duminică, un grav accident la schi, în Alpii Francezi.
Compagnie du Mont Blanc inaugurează, sâmbătă, o cabină din sticlă pe vârful Aiguille du Midi, la 3.842 de metri altitudine, în masivul Mont Blanc. "Pas dans le vide/Pas în gol", noua atracţie turistică din Alpi, nu este recomandată celor care au rău ...
Să faci o fotografie bisericii catolice din centrul staţiunii austriece Zell am See se dovedeşte un chin în plină vară. Este aproape imposibil ca în poza cu monumentul creştin să nu apară femei în veşmânt islamic, cu voal sau burka, oricum ţi-ai căut...
Startul: Salzburg (Austria). Destinaţia: Monaco. Traseu prin Austria, Germania, Italia, Elveţia şi în final, Monaco. 1000 de kilometri parcurşi cât mai repede pe jos sau în zbor (cu parapanta). Cine va rezista unui asemenea travaliu?
Paraşutistul român Toma Coconea, participant de şase ori la una dintre cele mai dificile competiţii din lume, Red Bull X-Alps, a iniţiat o campanie de crowdfunding pe platforma Indiegogo, pentru a realiza un film despre experienţele sale.
Întoarsă recent dintr-o vacanţă în Alpi, unde a petrecut cu soţul şi prietenii, prezentatoarea de la Pro TV povesteşte că a schiat la 3.000 de metri altitudine, reuşind să se bronzeze mai mult decât la plajă....
Unele dintre cele mai frumoase locuri din lume care trebuie văzute cât mai repede se află într-un grafic, publicat de „Huffington Post”, care dezvăluie starea reală a unor monumente precum Taj Mahal.
Staţiunile montane din sud-estul Franţei au câştigat teren în ultimii ani, atrăgând turiştii Austriei şi ai Elveţiei de partea lor, datorită pistelor numeroase şi impecabile...