Noi tendinţe, noi valuri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angeliki Papoulia
în „Patchwork” de Petros Charalambous FOTO @KVIFF.com
Angeliki Papoulia în „Patchwork” de Petros Charalambous FOTO @KVIFF.com

Ediţia a 55-a a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF), unul dintre cele mai vechi festivaluri din lume, se închide sâmbătă, 28 august 2021, după acordarea premiilor secţiunilor competiţionale.

„East of the West”, a doua competiţie a KVIFF, reuşeşte să le ofere localnicilor şi vizitatorilor oraşului ceh o panoramă concludentă a tendinţelor recente din cinematografiile „Estului” (aici intră ţările din Europa Centrală şi Răsăriteană sau Balcani, fostele republici sovietice şi nu numai). De exemplu, graţie acestei secţiune am descoperit noi regizori înzestraţi, care pot fi integraţi în noi mişcări cinematografice, provenind din Macedonia de Nord, Cipru şi Iacutia (Federaţia Rusă).

Un debut meritoriu lansat în „East of the West” este „Surori” („Sisterhood”, coproducţie Macedonia de Nord-Kosovo-Muntenegru), regizat de Dina Duma, care a scris şi scenariul, în colaborare cu Martin Ivanov. Story-ul şi utilizarea unor clipuri ce lasă impresia că ar fi filmate cu telefonul mobil aduc aminte de „Klip” (2012), al regizoarei sârbe Maja Miloš, sau de „FOMO: Fear of Missing Out” (2019), al maghiarului Attila Hartung.

Aici, două liceence inseparabile, dar foarte diferite, „surorile” Maya şi Jana (interpretate de actriţe neprofesioniste, cum sunt şi majoritatea personajelor secundare, dar regizoarea nu lasă nicio clipă să se vadă asta), se înstrăinează atunci când o colegă dispare ca urmare a unui filmuleţ postat de ele. O dramă psihologică despre nevoie de afecţiune şi de validare, despre încredere şi competiţie în lumea adolescentelor, „Surori” stârneşte interesul şi prin imaginea contradictorie a oraşului Skopje, de unde provine cineasta şi unde ea şi-a filmat debutul.

O revelaţie a secţiunii a fost „Patchwork” (Cipru-Israel-Slovenia), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Petros Charalambous (co-regizoare şi scenaristă: Janine Teerling). Acesta este tot o dramă psihologică având în centru un personaj feminin complex (de remarcat că în competiţia „East of the West” de anul acesta filmele regizate de femei şi/sau concentrate asupra unei protagoniste au ocupat o poziţie dominantă).

„Patchwork” mizează mult pe interpretarea lui Angeliki Papoulia (colaboratoare frecventă a lui Yorgos Lanthimos), pentru a-i convinge pe spectatori că o femeie care, aparent, are tot ce şi-ar putea dori (un soţ dedicat familiei, o fiică drăgălaşă, un job bun într-o corporaţie multinaţională, o casă frumoasă, o maşină etc.) poate avea şi grave probleme de adaptare. Şi actriţa greacă nu dă greş nici de data asta. Naraţiunea are mai multe straturi, ţinând atât de trecut (mama care şi-a abandonat familia când protagonista era foarte mică), cât şi de prezent (soţul mult mai prezent în viaţa fiicei lor, care o presează să mai facă un copil), de convingeri conservatoare specifice unei societăţi patriarhale, cât şi de aspiraţii progresiste, iar în final toate resorturile intime ale acţiunilor protagonistei se clarifică. Un film excelent conceput şi condus, având o poveste ataşantă şi un ritm susţinut, după care nu poţi părăsi indiferent sala de cinema.

Aţi auzit de cinematografia iacutiană? Nici eu, până la KVIFF 2021. Se pare că Iacutia (o republică din nordul Federaţiei Ruse, la Oceanul Arctic, cu doar un milion de locuitori trăind pe o suprafaţă foarte întinsă) se manifestă de câţiva ani o mişcare cinematografică semnificativă. Filme cu bugete mici, dar cu impact puternic (atât asupra publicului local, cât şi asupra celui festivalier internaţional) fac tot mai mulţi critici şi selecţioneri să-şi îndrepte atenţia către fenomenul din Siberia Orientală. Astfel, şi programatorii „East of the West” s-au bucurat să prezinte premiera mondială a lungmetrajului de debutul semnat de un talentat cineast din Iacutia, „Nuuccha” (producţie Rusia) de Vladimir Munkuev.

„Nuuccha” (termenul iacutian pentru „rus”) este o dramă cu cuvinte puţine, dar sensuri adânci, inspirată de opera lui Wacław Sieroszewski (un scriitor polonez care, fiind exilat mulţi ani în Siberia, s-a familiarizat cu cultura iacutiană). Story-ul propus de regizorul-scenarist este foarte simplu. La sfârşitul secolului XIX, un exilat rus intră ca servitor umil în viaţa unui cuplu iacutian sărman, care a pierdut doi copii, şi ajunge stăpân trufaş în câteva luni, fără ca autorităţile locale, numite de regimul ţarist, să-l poată ajuta cumva pe fostul cap al familiei, rămas pe drumuri. Evident, filmul poate fi interpretat ca o parabolă despre colonialism, vizând asimilarea forţată din vremea Rusiei ţariste, dar şi evenimente mai recente. Şi, pe lângă firul narativ principal, Munkuev găseşte prilejul de a reprezenta ritualuri precreştine din zonă, precum invocaţiile şamanilor către nişte spirite surde şi mute sau înmormântarea de viu (de fapt, după ce „mortului” i se oferă o asfixiere rapidă) a unui vârstnic care vrea să părăsească demn această lume.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite