Cum a evoluat populaţia României de la ultimul recensământ?

0
0
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Evenimentul media al acestei săptămâni a fost lansarea primei etape a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor – preluarea datelor din surse administrative şi popularea cu acestea a bazei de date special create pentru recensământ.

Această etapă (1 februarie - 13 martie 2022) se desfăşoară exclusiv prin contribuţia specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Statistică (INS). În următoarele etape – etapa auto-recenzării (14 martie - 15 mai 2022) şi etapa colectării datelor pe teren (16 mai -17 iulie 2022)  – vor fi implicate şi direcţiile judeţene de statistică, alte autorităţi publice, inclusiv cetăţenii care fac obiectul acestui recensământ 100% digitalizat.

Recensământul populaţiei şi locuinţelor este o cercetare statistică totală (exhaustivă), după cum ţine să sublinieze şi sociologul ieşean Adrian Netedu, care îşi propune să determine cu exactitate efectivul (numărul) populaţiei rezidente (cu reşedinţa obişnuită în România), caracteristicile sale socio-demografice şi economice, mărimea şi caracteristicile fondului de locuinţe şi clădirile în care se află locuinţele. În România s-au organizat recensăminte (census provinciae) încă de pe vremea ocupaţiei romane, din timpul Împăratului Traian. Prima investigaţie statistică de acest timp, organizată potrivit uzanţelor vremii, în Principatele Unite, s-a desfăşurat între anii 1859-1860 (în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza)[1].  De atunci, în ţara noastră, s-au organizat 12 runde de recensăminte ale populaţiei şi locuinţelor. RPL-runda 2021, care a demarat la 1 februarie a.c., este cel de-al 13-lea recensământ al populaţiei şi locuinţelor şi al patrulea organizat după evenimentele din decembrie 1989 (prăbuşirea comunismului).

În perioada care a trecut de la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor-runda 1992, populaţia României a parcurs o serie de modificări caracteristice celei de-a doua tranziţii demografice: scăderea accentuată a natalităţii şi fertilităţii, creşterea duratei medii de viaţă, migraţie, îmbătrânirea populaţiei. Tranziţia demografică este procesul prin care populaţiile trec de la un regim demografic care are anumiţi parametri (natalitate, mortalitate, nupţialitate, durată medie de viaţă etc.) la un alt regim demografic în care aceşti parametri înregistrează evoluţii/ modificări diferite, cu impact major asupra vieţii sociale, economice, politice, culturale. Potrivit demografului ieşean Dănuţ-Vasile Jemna, conceptul de tranziţie demografică implică o abordare descriptivă a populaţiei în care cei mai importanţi indicatori sunt dinamica populaţiei (creşterea sau scăderea populaţiei) şi ratele natalităţii şi mortalităţii: „Ideea de bază este aceea că pe măsură ce o ţară se dezvoltă, există şanse ca rata mortalităţii şi cea a natalităţii să scadă până la un nivel de relativă stabilitate, fără variaţii semnificative. Cercetările mai evidenţiază faptul că măsurile politice pot accelera fenomenul de tranziţie demografică, în special oportunităţile şi egalitatea de şanse oferite femeilor pe piaţa muncii şi în viaţa socială”[2].

Teoria tranziţiei demografice are o importanţă euristică, în sensul că propune o explicaţie asupra dinamicii volumului şi structurii populaţiei în funcţie de factori sociali, economice, legislativi, educaţionali, sanitari, psihologici, politici, culturali. Teoreticienii tranziţiei demografice aduc în atenţie o serie de modificări în sistemul de valori al lumii occidentale (libertate, individualitate, egalitate de gen, afirmarea minorităţilor) care au impact asupra familiei tradiţionale (de la modelul altruist centrat pe copii la modelul individualist centrat pe viaţa socioprofesională a persoanei), educaţiei (prelungirea şcolarizării), muncii (muncă la domiciliu, telemuncă, muncă suplimentară), calitatea vieţii, migraţie internaţională.

Potrivit datelor INS, populaţia rezidentă (stabilă) a României a crescut constant până în anul 1992 inclusiv, după care a început să scadă în contextul instalării sporului natural negativ (diferenţa dintre numărul naşterilor şi numărul deceselor înregistrate) şi a migraţiei externe, mai ales după aderarea ţării la Uniunea Europeană (2007). La RPL – runda 1992, populaţia rezidentă a ţării era de 22.810 mii persoane, iar două decenii mai târziu, la RPL – runda 2011, populaţia rezidentă înregistra 20.121 mii persoane (-2.689 mii persoane).

Pe baza centralizării datelor de la RPL - runda 2011 a rezultat că primele cinci judeţe din ţară în ordinea descrescătoare a numărului populaţiei rezidente (stabile) erau următoarele: Municipiul Bucureşti (1.883.425 locuitori), judeţul Iaşi (772.348 locuitori), judeţul Prahova (762.886 locuitori), judeţul Cluj (691.106 locuitori) şi judeţul Constanţa (684.082 locuitori). Tot în odinea descrescătoare a numărului populaţiei rezidente, ultimele cinci judeţe din ţară erau următoarele: judeţul Ialomiţa (274.148 locuitori), judeţul Mehedinţi (265.390 locuitori), judeţul Sălaj (224.384 locuitori), judeţul Tulcea (213.083 locuitori), judeţul Covasna (210.177 locuitori).

Importanţa unei cercetări statistice de anvergura recensământului populaţiei şi locuinţelor este dată şi de informaţiile colectate, procesate, analizate şi diseminate privind structura etnică şi religioasă/confesională a populaţiei. Conform legislaţiei în vigoare, RPL este singura cercetare care permite colectarea informaţiilor referitoare la caracteristicile etnice şi religioase ale populaţiei. Populaţia rezidentă de la RPL - runda 2011 în total de 20.121.641 persoane este structurată din punct de vedere etnic astfel: 16.792.868 români, 1,227.623 maghiari, 621.573 rromi, 50.920 ucraineni, 36.042 germani, 23.487 ruşi-lipoveni, 27.698 turci, 20.282 tătari, 23.484 sârbi-croaţi-sloveni, 13.654 slovaci, 7336 bulgari, 3668 greci, 3271 evrei, 2477 cehi, 2543 polonezi, 1361 armeni, 26.544 altă etnie, iar 1.236.810 nu au declarat apartenenţa etnică.

După caracteristica religie şi confesiunea religioasă, structura populaţiei pe baza datelor de la RPL - runda 2011 se prezintă astfel: 16.307.004 ortodocşi (81,04%), 870.774 romano-catolici (4,33%), 600.932 reformaţi (2,99%), 362.314 penticostali (1,80%), 150.593 greco-catolici (0,74%), 112.850 baptişti (0,56%), 80.944 adventişti de ziua a şaptea (0,4%), 64.337 musulmani (0,32%), 57.686 unitarieni (0,29%), 49.820 martorii lui Iehova (0,25%), 42.495 creştini după evanghelie (0,21%), 32.558 creştini de rit vechi (0,16%), 20.168 evanghelici luterani (0,10%), 15.514 evanghelici (0,08%), 14.385 ortodocşi-sârbi (0,07%), 5399 evanghelici de confesiune augustană (0,03%), 3519 mozaici (0,02%), 393 armeană, 30.557 altă religie (0,15%), 20.743 atei (0,10%), 18.917 fără religie (0,09%), 1.259.739 persoane nu au răspuns la întrebarea privind apartenenţa religioasă.

Datele de la RPL - runda 2011 descriu următoarele tendinţe demografice:

  • declinul demografic al populaţiei care este generat de reculul natalităţii şi menţinerea acesteia la valori scăzute, mult sub nivelul care asigură înlocuirea generaţiilor (2,3 născuţi-vii/femeie), precum şi de migraţia externă a tinerilor şi a persoanelor active economic;
  • indicele de dependenţă demografică (vârstnici / persoane active) s-a adâncit la 24 persoane vârstnice la 100 persoane active, cu perspectiva creării unui dezechilibru între segmentul populaţiei contribuabil şi segmentul populaţiei beneficiară de contribuţii sociale (adâncirea raportului de dependenţă economică), inclusiv pensiile;
  • nivelul de educaţie al populaţiei s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de perioada anterioară (2002-2011),  proporţia persoanelor cu studii superioare în totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste s-a dublat, iar ponderea persoanelor analfabete era de 1,4% la recensământul din 2011, aproape la jumătate faţă de recensământul din 2002.
Populatie Romania

În ultimele trei decenii care au trecut de la recensământul din 1992, populaţia ţării a scăzut cu aproximativ 3,8 milioane de persoane. Referindu-se la scăderea accentuată a populaţiei României, profesorul Tudorel Andrei, preşedintele INS, constată că „...suntem pe locul 6 în Uniunea Europeană, dacă avem în vedere dimensiunea populaţiei rezidente. Dacă vom merge pe acelaşi trend, în 2030, vom avea 17,8 milioane de persoane şi vom trece pe locul 7”[3].

Pe aceeaşi direcţie se situează şi sociologul clujean Traian Rotariu care afirmă următoarele: „Populaţia României, indiferent sub ce formă am lua-o, este într-un constant şi accentuat declin din 1990 încoace şi nimic nu pare a se prefigura ca un factor care, pe termen scurt, să producă o inversare sau măcar o atenuare a ritmului acestui proces”[4].

Populaţia rezidentă (estimată) de INS la 1 ianuarie 2021 a fost de 19.023.542 persoane, în scădere cu 1.098.099 persoane faţă de efectivul înregistrat conform datelor de la RPL - runda 2011 (19.023.542 persoane). Calculând diferenţa populaţiei rezidente la 1 ianuarie 2021 şi populaţia rezidentă (stabilă) de la RPL - runda 2011, rezultă că România are doar 6 judeţe în care se înregistrează o creştere a populaţiei, după cum urmează: Ilfov (+136.745 locuitori), Timiş (+24.327 locuitori), Iaşi (+22.994 locuitori), Cluj (+19.021 locuitori), Braşov (+3905 locuitori), Sibiu (+2662 locuitori). Totodată, judeţele care au cele mai mari pierderi de populaţie (scădere de peste 50 mii locuitori) de la RPL - runda 2011 şi până la 1 ianuarie 2021 sunt următoarele: Prahova (-70.161 locuitori), Teleorman (-65.656 locuitori), municipiul Bucureşti (-64.943 locuitori), Olt (-58.765 locuitori), Buzău (-55.765 locuitori), Hunedoara (-52.674 locuitori), Dolj (-51.600 locuitori), Argeş (-51.305 locuitori), Bacău (-50.352 locuitori).

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, datele provizorii de la 1 ianuarie 2021 confirmă tendinţa de scădere a populaţiei rezidente (la 19,2 milioane locuitori) de la RPL - runda 2011. Populaţia rezidentă feminină este superioară numeric faţă de cea masculină (51,0%). Structura pe grupe de vârste a populaţiei rezidente arată că ponderile cele mai mari sunt cele ale persoanelor cu vârste de 50-54 ani (8,2%), 40-44 ani (7,9%) şi 45-49 ani (7,7%). Structura pe vârste a populaţiei rezidente din România descrie o tendinţă fermă şi de lungă durată de îmbătrânire a populaţiei, cauzată de reducerea populaţiei tinere, de creşterea speranţei de viaţă care a determinat creşterea numărului şi ponderii populaţiei vârstnice.[5]

În România, rata natalităţii a avut o evoluţie oscilantă, cu o scădere accentuată a acesteia între anii 2010 şi 2011 (de la 9,4 născuţi-vii la 1000 locuitori la 8,7 născuţi-vii la 1000 locuitori). Ulterior, oscilaţiile au continuat aproape sinusoidal, perioada 2012-2018 înregistrând un minim al ratei natalităţii de 9,1 născuţi-vii la 1000 locuitori în anul 2014 şi un maxim de 9,7 născuţi-vii la 1000 locuitori în anii 2017 şi 2018. În anul 2020, în contextul evoluţiei pandemiei COVID-19, rata natalităţii a coborât la 8,1 născuţi-vii la 1000 locuitori[6].

În perioada 2010-2020, rata mortalităţi generale s-a menţinut la o valoare relativ constantă, cu valori cuprinse între 11,2 decese la 1000 locuitori, în anul 2011 şi 12,0 decese la 1000 locuitori, în anul 2018. Creşterea numărului de decese în anul pandemic 2020 a determinat creşterea ratei mortalităţi generale la 13,4 decese la 1000 locuitori. Pentru anii 2020 şi 2021, sporul natural negativ pentru România se va accentua în contextul deceselor cauzate de infecţia cu COVID-19: numărul mare de decese şi numărul mic de naşteri înregistrate determinând un spor negativ de două ori mai mare ca în anul precedent, de -118,7 mii persoane, conform estimărilor INS[7]. Referindu-se la scăderea populaţiei, mai ales în perioada pandemiei de COVID-19, profesorul Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” al Academiei Române, consideră că „Avem de-a face cu o creştere a numărului de decese cum nu am mai văzut din 1990 până acum. Datele privind numărul de născuţi, numărul de decedaţi şi numărul de emigranţi indică o situaţie de criză, similară cu cea întâlnită după război”[8].

Până la diseminarea datelor de la RPL - runda 2021, avem la dispoziţie cele mai recente proiecţii ale populaţiei publicate de Eurostat[9], în februarie 2021, realizate pe baza datelor din anul 2019. Orizontul de timp al proiecţiilor este 2019-2100. Conform acestor analize, populaţia prognozată a României va scădea în orizontul anului 2100 la 12,8 milioane locuitori (-6,4 milioane persoane faţă de anul 2021), iar ţara noastră se va plasa pe locul al 8-lea în ierarhia ţărilor UE după populaţie, fiind devansată de Ţările de Jos şi Suedia. În concluzie, vom fi din ce în ce mai puţini şi tot mai îmbătrâniţi, cu probleme grave legate de finanţarea sistemului de pensii şi a sistemului de asistenţă socială care trebuie reconfigurat mai ales în funcţie de nevoile şi problemele unei populaţiei vârstnice în creştere.


[1] Adrian Netedu, Demografie şi sociologia populaţiei. Elemente teoretice şi practice, Editura Universităţii „Al. I.  Cuza” din Iaşi, 2016, p. 26.

[2] Dănuţ-Vasile Jemna, Demografia României, Editura Universităţii „Al. I.  Cuza” din Iaşi, 2017, pp. 122-123.

[3] Tudorel Andrei & Vasile Gheţău, Studiul „Serii istorice de date. Populaţia României 1860-2020". Eveniment online găzduit de platforma Hotnews.ro şi pagina de FB a INS.

[4] Traian Rotariu, Luminiţa Dumănescu, Mihaela Hărăguş, Demografia României în perioada postbelică (1948-2015), Editura Polirom, din Iaşi, 2016, p. 137.

[5] Institutul Naţional de Statistică, Comunicatul de presă nr. 218 din 30 august 2018 privind populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2021, ultima accesare februarie 2021.

[6] Institutul Naţional de Statistică, Tendinţe Sociale, Editura INS, Bucureşti, 2021, pp. 27-30

[7] Ibidem, pp. 31-36.

[8] Adelina Mihai & Ramona Cornea, „România a pierdut anul trecut 143.000 de locuitori, în cea mai abruptă scădere a populaţiei după 2009 încoace”, în Ziarul Financiar, ultima accesare februarie 2022.

[9] Eurostat, Structura şi îmbătrânirea populaţiei, ultima accesare februarie 2021.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite