Biserica Ortodoxă Rusă proclamă „Războiul Sfânt” împotriva necredincioșilor din tabăra ortodoxă dușmană

„O stare de război este doar o scuză pentru tirania internă” scria Alexandr Soljenițîn. Acum suntem în momentul istoric care confirmă pe deplin spuse sale și în care, foarte oficial, Biserica se aliniază ideologiei militariste a statului și îi dă temei spiritual.

De secole nu mai cunoscuse Europa ororile specifice războiului fratricid religios, erau consemnate doar în cărțile de istorie momentele teribile în care creștinii  se exterminau reciproc, semn al comportamentelor primitive din epocile întunecate.

De mult, mult timp, noi, europenii, ne-am uitat cu milă, câteodată cu compasiune, alteori cu silă, la războaiele religioase care însângerează Orientul Mijlociu sau alte zone ale lumii, spunând că, deja, lumea noastră occidentală a ajuns la un asemenea nivel de dezvoltare încât este firească și definitiv instalată ordinea mondială de tip nou, democratică, umanistă și tolerantă.

Asta am vrut, asta am sperat, asta am crezut că va fi lumea eliberării de universul concentraționar și terorile ideologice. Ne-am înșelat amarnic.

Iată, citiți aici http://www.patriarchia.ru/db/text/6116189.html?fbclid=IwAR1pdde0PT44PzGM0iVrgVlRUv5Q4urbUnEAvodKmDMlVSWMg8XZ44LI7X4_aem_AWXeX6C-KWKPZkQJl5FDk3QUIklnMKoeNqk153QiYhGn5NvbHk4pFSh7X-szSIzn9jOPnfxU3_sx4cygZgkFrIxJ textul aprobat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, prezidat pe Patriarhul Kiril al tuturor Rusiilor, un „ordin” către întregul popor rus în contextul războiului din Ucraina, declarat ca „război sfânt”, iar teritoriile ucrainene sunt prezentate ca „făcând parte din zona de influență exclusivă a Rusiei”. Textul a fost publicat pe situl web al Patriarhatului Moscovei în ziua de 27 martie.

Intrăm într-o altă alogică, și, începând din acest punct, lucrurile pot degenera foarte tare. Începe, cum spuneam, definirea războiului prin raport cu credința religioasă și organizarea ortodoxă a Bisericii pravoslavnice  și, astfel, legitimarea în numele Crucii a războiului împotriva Ucrainei și credincioșilor de acolo, și el la fel de ortodocși și, cum se spunea până acum, frați întru Hristos.

Adică, spune Biserica de la Moscova, masacrul din Ucraina  reprezintă „un stadiu nou în războiul de eliberare națională al poporului rus, război dus în zona de sud-vest a Rusiei împotriva regimului criminal de la Kiev și al Occidentului colectiv...este îndeplinirea misiunii celor care apără lumea de măcelul globalismului și de victoria Occidentului care a căzut sub jugul Satanismului”.

Gândirea Bisericii este de tip militar ofensiv, ca de manual scris pentru mintea generalilor, căci misiunea, se spune acolo, este de a se exclude absolut complet posibilitatea ca acu sau altă dată, pe teritoriul Ucrainei, să mai poată rodi idei, sentimente sau doctrine din acestea care pun în primejdie supunerea absolută față de Mama Rusie : „Va trebui exclusă complet posibilitatea existenței pe acest teritoriu a unui regim politic rusofob și ostil Rusiei ca și a unui regim politic controlat dentr0un centru extern ostil Rusiei”. Nu este o noutate absolută să auzi din partea Bisericii Ruse acest mesaj dar, în contextul în care discursul celălalt, al lumii civilizate, enunță din ce în ce mai des avertismente privind apropierea celui de-al Treilea Război Mondial, textul respectiv aduce note noi în arhitectura de tensiune din zona noastră.

Dacă am ajuns în acest punct, este firesc ca lumea întreagă să afle că Rusia „este creatoarea sprijinitoarea și liderul Lumii Ruse. Hotarele lumii ruse ca fenomen spiritual dar și spiritual și cultural-organizațional, sunt ceva mai mari atât în raport cu Federația Rusă de acum sau decât Marea Rusie istorică”. Cât de mare este teritoriul nu s spune precis, dar se vorbește despre speranța că Rusia va putea reuni întreaga lume rusă alcătuită din Marea Rusie, Mica Rusie și Belarus care „reprezintă ramuri ale sub-etnicității aceluiași popor” în spiritul marelui concept  „care include pe toți slavii din Est”.

Ajungem astfel la dezbaterea fundamentală, niciodată finalizată, asupra esenței războiului și momentului în care intră în joc principiile și mesaje religioase. S-au scris manuale despre cât mai buna folosire a religiei pentru a inflama masele, acum pentru a elabora programe electorale. Acum încep să se pună în practică.

Să nu subestimă efectul pervers pe care asemenea mesaje îl pot avea în clipa în care înlocuiesc orice altă discuție despre bunăstare, economie, construcție inteligentă pentru un viitor sustenabil pentru un popor.

Rămâne ura, rămâne intoleranța, rămâne războiul. Iar astea, spre deosebire de prosperitate, pot fi administrate în cantități infinite.