Afirmații senzaționale: Robert F. Kennedy Jr. spune că virusul SARS-CoV-2 a fost creat special pentru a nu-i afecta pe evrei sau pe chinezi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politicianul democrat care și-a afișat deja intențiile de a intra în competiția internă pentru desemnarea candidatului partidului său la președinția SUA, a lansat ieri o acuzație extrem de gravă, reluând teoria mai veche – una dintre tezele conspiraționiste cele mai invocate în perioada pandemiei - că virusul SARS-CoV-2 a fost creat „cu țintă etnică”.

image

Pe 11 iulie, iată înregistrarea video a declarației difuzată de The New York Post, aprinzând din nou scandalul intern și controversele și marile scandaluri internaționale: „Covid-19 este îndreptat pentru a ataca populația caucaziană și cea de culoare. Populațiile care sunt imune sunt evreii Askenazi și chinezii... Nu știm dacă virusul a fost în mod deliberat astfel țintit, dar există studii care arată că există un impact rasial sau etnic diferit”.

Robert F.Kennedy Jr, vorbind despre teoria conspirației în fața prietenilor săi reuniți
Robert F.Kennedy Jr, vorbind despre teoria conspirației în fața prietenilor săi reuniți

Scandalul izbucnește imediat și îl obligă pe Robert F. Kennedy Jr să iasă cu un mesaj pe Tweeter pe care l-a dorit lămuritor și care a aprins și mai rău disputele, acuzând – și nu e deloc singurul – că atât americanii cât și alții, în ciuda tuturor tratatelor internaționale, fabrică arme biologice pentru un război rasial:

Povestea din @nypost este greșită. Nu am sugerat niciodată că virusul Covid-19 era țintit astfel încât să-i ocolească pe evrei. În mod corect, într-o conversație off the record, am arătat că SUA și alte guverne dezvoltă acum arme biologice cu țintă etnică și că un studiu apărut în 2022 despre Covid-19 arată că acesta afectează în mod disproporționat anumite rase și este mai compatibil cu populațiile caucaziene sau de culoare decât cele chineze, finlandeze sau evrei Askenazi. În acest sens, servește ca un fel de dovadă asupra conceptului de arme biologice cu țintă etnică. Nu cred și nici nu am implicat vreodată că acest efect etnic a fost creat în mod deliberat. Puteți accesa aici studiul respectiv.

Mai mult decât îndeajuns pentru a repune în centrul mesajelor conspiraționiste din toată lumea principiile care stau la baza teoriei acceleraționiste lansate în 2013 într-un manifest devenit celebru redactat de doi profesori universitari britanici și care, începând cu 2015, a fost reluat de platformele ideologice ale grupărilor neo-naziste de tip Atomewassen Division cu apelul său la acțiuni violente, asasinate consecutive și aleatorii în diferite zone ale unei țări pentru a precipita intrarea în haos și a pregăti apariția unei noi societăți. Ideea lor principală este că intrarea în haos pregătește cel mai ușor etapa următoare, adică intrarea în etapa „războiului rasial” care, așa cum spuneau odinioară ideologii celui de-al Treilea Reich, formula radicală și rapidă de a izola și distruge rasele slabe ale sub-oamenilor pentru a face loc „rasei Stăpânilor”.

image

Desigur, discuția de acum privește virusul Covid-19 dar ceea ce spune Robert F. Kennedy Jr este cumplit de grav, subliniind că SUA și alte state lucrează la arme biologice care să fie folosite în războaie etnice. De aici discuții foarte serioase care vizează nu numai existența unor grupări extremiste, de dreapta sau de stânga, adeptele folosirii violenței extreme în spiritul unui neo-anarhism, dar anunță și posibila revenire a marilor teorii privind „războiul sfânt rasial” (Racial Holy War sau RaHoWa) apărute în SUA  în anii ’70.

image

Foarte interesant de urmărit cum se deschide un nou front major de propagandă pentru viitoarea campanie prezidențială din SUA și este deja evident că semnalul întoarcerii la tema Covid-19 deja a fost dat și în Europa. Vor fi dezbateri extrem de aprinse pentru că materiale de lucru există de o parte și de alta, răspunzând și dorinței opiniei publice de a afla, vreodată, când se va putea, adevărul despre ce s-a petrecut în pandemie. Nu numai democrații din SUA intră pe acest subiect, iată și un document „scăpat accidental” din Camera Reprezentanților: este vorba despre un raport redactat de subcomitetul care se ocupă de originea virusului SARS-CoV-2 și puteți accesa aici, cu foarte, foarte multe interceptări de discuții și mesaje între oamenii de știință.

image

Să vedem ce urmează deoarece, în acest climat de tensiune socială și nemulțumiri economice – și nu numai în SUA, ci și în multe alte țări din lume – este clar că există un mediu propice în care înflorește neîncrederea în capacitatea și onestitatea guvernanților, avem și noi cazuri excepțional de relevante în acest sens. Trăim într-o lume perfect instabilă și ne pregătim să-i accelerăm involuția, voit sau nu, din neglijență, indiferență sau lasitudine. În spate, se pregătesc cei care vor să intre în următorul joc.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite