Adevărul despre România. Va intra economia la ATI în următoarele 6 luni? (Prima parte - vulnerabilităţi interne)

Anul 2020 aduce cu sine acumularea derapajelor grave la nivel economic. Recorduri istorice negative arată lipsa de sustenabilitate a finanţelor publice - deficitul bugetar va atinge 100 miliarde lei în 2020, iar datoria guvernamentală va depăşi 100 miliarde euro la sfârşit de an. Urmează austeritate, scăderea bunăstării populaţiei şi adâncirea sărăciei. România devine puternic dependentă de creditori, din punct de vedere financiar.

Viitorul nu arată bine atât din punct de vedere politic cât şi economic şi social. Posibil ca următoarele 6 luni să scoată la suprafaţă incertitudinea politică, derapajele economice grave şi tensiuni sociale. Acumularea de dezechilibre poate conduce la scăderea competitivităţii economice, pierderea puterii de cumpărare şi accentuarea sărăciei.

Ciclicitatea economică este ceva natural, firesc. Nefiresc este momentul în care schimbarea de guvern nu aduce cu sine menţinerea a ceea ce este bun, raţional. Se aruncă apa din copaie cu tot cu copilul. Nerăbdarea de a compensa rapid interesele politice şi economice care au stat în spatele schimbării pune presiune imensă pe buget şi deteriorează grav indicatorii de sustenabilitate internă şi externă. Este cazul sfârşitului de an 2019 si perioadei economice trăite de România până acum, din anul curent.

Nu mă apucam să scriu acum despre „dezastru”, „vulnerabilitate”, „riscuri enorme”, ”criză” s.a. dacă nu era cazul. Nu sunt adeptul profeţiilor dezastrului de niciun fel. Potenţialul nociv al răspândirii unor ştiri economice negative (neargumentate) l-am explicat în alte analize pe platforma „Adevărul“.

Problema este că tăcerea asurzitoare de acum nu este în regulă. Instituţiile economice, analiştii financiari, media economică – cu foarte puţine excepţii – nu analizează sau se uită doar marginal la indicatorii macroeconomici de referinţă, la deteriorarea persistentă a tabloului macroeconomic. Sunt multe informaţii oficiale care manipulează prin omisiune sau din neştiinţă  situaţia reală din economia românească.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât se foloseşte des motivaţia „dezechilibrele economice se deteriorează exclusiv din cauza pandemiei” pentru a justifica inacţiunea şi lipsa de inovare în activarea unor reforme structurale, strict necesare în acest moment.

Pandemia nu poate justifica decât partea conjuncturală, ciclică din dinamica indicatorilor macroeconomici. Ea nu poate justifica deteriorarea consistentă şi gravă a părţii structurale din evoluţia indicatorilor macroeconomici. Şi în această analiză despre partea structurală aş vrea să vorbesc, despre deteriorarea fundamentelor economice, despre trecerea „dincolo de pragul de alertă”, despre şocurile şi efectele lor persistente.

În prima parte – vulnerabilităţile interne - voi prezenta 3 tendinţe / evoluţii macroeconomice care sunt de natură să îngrijoreze pe toată lumea, de la decidenţi până la oamenii fără cunoştinţe economice specializate.

Este vorba despre un viitor sumbru, cel puţin pe termen mediu. Există analize consensuale BNR – FMI- Comisia Europeană care arată că mai devreme de anul 2023 România nu va reveni la potenţialul economic din anul 2019 – nivelul precriză. Presiunile bugetare vor atinge un nivel fără precedent, finanţarea deficitelor şi a datoriei se face deja greoi, criza socială acumulează tensiuni.   

Pentru a nu avea discuţii, voi folosi şi în această analiză date şi evoluţii statistice oficiale, din Rapoarte sau Prezentări ale Băncii Naţionale a României, Ministerului Finanţelor Publice, Fondului Monetar Internaţional şi ale Comisiei Europene / Eurostat.

1. Recesiunea economică este profundă. Institutul Naţional de Statistică a confirmat căderea economică fără precedent de 5,1% în primele 9 luni din 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut Sursa. Economia românească a plonjat practic în prăpastie, recesiunea fiind similară celor din primul deceniu al tranziţiei `92-`93 si `97-`99 sau cu cea din perioada 2009-2010. Se poate folosi doar parţial argumentul crizei coronavirus, în condiţiile în care prognozele arătau o pierdere de potenţial dinainte de acest eveniment exogen. Consiliul Fiscal estimează o cădere economică de 4-6% a economiei româneşti în anul 2020 (Sursa), peste estimarea guvernamentală oficială de 4,2% (Sursa)

Problema structurală aici este legată de faptul că potenţialul economic suferă o pierdere persistentă, Comisia Europeană indicând o cădere în ceea ce priveşte dinamica PIB potenţial de la 4% în perioada 2017-2019 la 2,5% în anul 2020 şi 2,4% în anul 2021 (Sursa). 

În aceeaşi prognoză oficială, Comisia Europeană estimează intrarea abruptă a economiei româneşti într-un decalaj recesionist major (minus 5,3% din PIB potenţial) şi rămânerea acolo cel puţin până în anul 2023. 

În ultimul Raport asupra inflatiei (august 2020), Banca Naţională a României estimează că România va compensa pierderea economică suferită în ultimele 10 luni fie la începutul anului 2022 (scenariul de bază) fie la finalul aceluiaşi an (scenariul de senzitivitate) (Sursa).

Aşadar, undeva la sfârşitul anului 2022-prima jumătate a anului 2023 România va recupera pierderea de potenţial din ultimul an.

2. Deficite bugetare record. Presiunea pe buget este imensă, anul 2021 va veni cu o corecţie importantă, posibil sub umbrela doctorilor FMI-CE-BM.

Guvernarea actuală a plecat de la un deficit de 2,8% din PIB, o pondere a datoriei guvernamentale de 34,6% din PIB şi un buffer in Trezorerie de 5,2 miliarde euro.

Deficitul bugetar a explodat în martie, anterior manifestării efectelor crizei Covid şi s-a adâncit în timpul acestei crize. Deficitul bugetar la 3 luni din 2020 era deja de 1,7% din PIB, diferenţa dintre cheltuieli şi venituri fiind de 18 miliarde lei - cel mai mare derapaj în finanţele publice la luna martie din ultimii 30 de ani. Deficitul bugetar la 7 luni din 2020 ajunsese deja aproape de 50 miliarde lei, de 2,7 ori mai mare decât deficitul bugetar în aceeaşi perioadă din 2019. La 10 luni din 2020 deficitul bugetar a ajuns la un neverosimil 7% din PIB (74 miliarde lei), de 2,6 ori mai mare decât în aceeasi perioadă a anului trecut. Deficitul bugetar la 10 luni din 2020 este egal cu deficitul cumulat din perioada 2017-oct 2019 adică în 34 luni.

Si nu poate fi aruncată vina decât parţial pe pandemie, în condiţiile in care Consiliul Fiscal arată că lupta cu efectele pandemiei (creşterile de cheltuieli cu sistemul sanitar, facilităţile oferite mediului de afaceri, alte cheltuieli generate de criza sanitară) măsoară 1,5-2% din PIB (Sursa). 

Cauzele principale? Nu a existat nicio măsură eficientă de creştere a colectării veniturilor la buget. Din contră, s-au oferit o sumedenie de facilităţi fiscale şi tăieri de taxe fără nicio condiţionalitate, caz unic în Uniunea Europeană. Mai mult, nu s-a luat nicio măsură reală de raţionalizare a cheltuielilor publice şi prioritizare a investiţiilor. Risipa banului public s-a văzut în achiziţiile publice la suprapreţ, cheltuielile discreţionare, despăgubiri ş.a. Investiţiile publice nu au fost prioritizate. Din păcate, în ultimele 10 luni s-a renunţat la colectarea arieratelor istorice care au ajuns la peste 32,7 miliarde lei (din care 8 miliarde lei datorii către bugetul de pensii si 3,6 miliarde lei către bugetul de sănătate!). Si dacă acest lucru nu era de ajuns, companiile cu datorii au ajuns să fie eligibile în a primi sprijin ulterior de la stat (statul împrumutându-se pentru acest sprijin). Mai mult, s-a renunţat efectiv la combaterea solidă a evaziunii fiscale, estimată la peste 11% din PIB în valori anuale. (Sursa)

Consiliul Fiscal arată că la sfârşitul anului 2020 deficitul bugetar efectiv va fi de 9,8% din PIB, record negativ postdecembrist. Deficitul va atinge astfel suma de 100 miliarde lei - record.

De sustenabilitate nu se mai poate pune problema, s-a depăşit pragul de alertă. Estimarea privind soldul bugetar sustenabil, cel care asigură stabilizarea ponderii datoriei guvernamentale în PIB la 45% în 2020 (estimare Consiliul Fiscal) este de excedent de 0,9% din PIB (având în vedere ipotezele privind dinamica PIB real de -5,2% conform estimărilor Comisiei Europene în linie cu cele ale Consiliului Fiscal şi rata de creştere a deflatorului PIB de 3,4% conform ultimei estimări a Comisiei Naţionale de Prognoză). Sigur, vor spune mulţi că este imposibil să ajungi la o astfel de ţintă din moment ce economia a fost lovită de criza Covid şi că deficitul enorm de aproape 10% din PIB in 2020 are o componentă ridicată conjuncturală, ciclică, determinată de efectele negative ale pandemiei. Repet, ar fi bine să fie aşa, să fie ceva tranzitoriu, dar nu este aşa. Pe lîngă ceea ce am menţionat mai sus - Consiliul Fiscal arată că măsurile pentru sustinerea economiei (măsuri discretionare sau one off) se ridică la doar 1,5-2% din PIB în 2020 şi nu la 6% din PIB aşa cum spune Ministrul Finantelor Publice, tot Consiliul Fiscal arată că minimul de deficit bugetar de la care se poate pleca în anul 2021 este de 8-9% din PIB – aşa cum estimează şi Consiliul Fiscal – ceea ce este enorm, imposibil de finanţat la costuri rezonabile. (Sursa) 

Pentru anul 2021 pragul de sustenabilitate al deficitului bugetar care ar stabiliza datoria guvernamentală la 45% din PIB ar fi de 3,3% din PIB (luând în considerare ipotezele superoptimiste ale Comisiei Naţionale de Prognoză privind creşterea economică de 4,5% şi rata de creştere a deflatorului PIB de 3,4%). Păi dacă vom compara 3,3% din PIB cât ar trebui să fie deficitul bugetar şi 8-9% din PIB deficit bugetar efectiv prognozat de Consiliul Fiscal înseamnă o diferenţă majoră, îngrijorătoare, gravă. România se află mult dincolo de pragul de alertă în ceea ce priveşte deficitul bugetar. Derapajul este semnificativ şi este unul structural.

Cât priveşte deficitul bugetar structural, datele Eurostat arată o adâncire a deficitului bugetar structural în anul 2016, când a crescut de la 0,2% din PIB la 1,8% din PIB, conform ultimelor date oficiale furnizate de Comisia Europeană, România intrând şi rămânând de atunci în procedura de deviere semnificativă.

În anul 2017 deficitul structural s-a adâncit la 3,2% din PIB potenţial menţinându-se în această marjă în perioada 2018-octombrie 2019. După derapajul produs în ultimele luni din 2019 în finanţele publice, deficitul bugetar structural a explodat la 4,3% din PIB potenţial, iar anii 2020 şi 2021 aduc cu sine atingerea unor niveluri neverosimile ale deficitului bugetar structural până la 8,6% din PIB în 2020 şi 9,9% din PIB în anul 2021, recorduri negative postdecembriste. Aceste evoluţii arată încă o dată că revenirea se va face dificil iar intrarea indicatorilor legaţi de deficitul bugetar în limita de sustenabilitate va dura o perioadă de cel puţin cinci ani.

3. Explozia datoriei guvernamentale şi a celei publice. Sănătatea finanţelor publice trebuie analizată şi prin prisma evoluţia datoriei guvernamentale. Ponderea datoriei guvernamentale în PIB a scăzut de la 37,4% în dec 2016 la 34,6% în octombrie 2019 pentru a exploda la 42,9% în septembrie 2020. Conform Consiliului Fiscal şi Comisiei Europene, ponderea datoriei guvernamentale va atinge 47% din PIB la sfârşit de an, depăşind astfel 100 miliarde euro. S-a acumulat datorie în ultimele 12 luni cât în primii 20 de ani de tranziţie postcomunistă.

Nici în evolutia acestui indicator plusul de datorie nu poate fi explicat într-o măsură însemnată prin motivul luptei cu pandemia. România a ajuns vicecampioană UE la creşterea datoriei guvernamentale, înainte de intrarea în pandemie. Datele oficiale Eurostat arată că în primele 3 luni din 2020 (înainte de pandemie) datoria României accelera în timp ce în alte ţări europene scădea (România plus 245 euro pe locuitor, Cehia plus 85, Bulgaria plus 4 euro pe locuitor în timp ce Croatia minus 46 euro pe locuitor, Polonia minus 82, Grecia minus 165 iar Ungaria minus 635 euro pe locuitor). (Sursa)

Datoria publică (cea care conţine şi datoria locală) a ajuns la un neverosimil 50% din PIB, derapaj nemaiîntâlnit în perioada postdecembristă. Studii BNR (a se vedea, de exemplu, Raportul de Stabilitate Financiară din decembrie 2015) arată că pragul critic al datoriei publice este cuprins între 40 şi 45% din PIB. Depăşirea acestui prag măreşte probabilitatea de recesiune la peste 50% şi induce impact negativ asupra altor indicatori macroeconomici.

Concluziile şi analizele prezentate în aceste tendinţe / evoluţii grave sunt validate în rapoartele publice ale unor instituţii publice cu expertiză în domeniu. Iată, de exemplu, o analiză comparativă din acelaşi raport publicat de BNR la diferite momente de timp, pentru a vedea ruptura gravă între comunicarea guvernamentală şi realitatea economică, din spatele cifrelor.

În Raportul asupra Stabilităţii Financiare publicat de BNR în decembrie 2018 se arată: "Ca imagine de ansamblu, România este mai bine pregătită decât în urmă cu 10 ani pentru a face faţă şocurilor externe" (Sursa: RSF, www.bnro.ro, decembrie 2018). În luna iunie 2019, Raportul de Stabilitate Financiară al BNR arăta că "Cele mai recente evaluări privind riscurile sistemice la adresa stabilităţii financiare din România nu indică prezenţa unor riscuri de natură severă" (Sursa: RSF, www.bnro.ro, iunie 2019). La doar un an distanţă, în iunie 2020, Raportul de Stabilitate Financiară BNR arată că "Evaluările curente semnalează două riscuri de natură severă asupra stabilităţii financiare din România: (i) creşterea incertitudinii la nivel global şi reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente, respectiv (ii) deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv din perspectiva structurii şi a costului de finanţare a deficitului bugetar". (Sursa: RSF, www.bnro.ro, iunie 2020). Aceeaşi opinie o veţi regăsi atât în analizele Comisiei Europene cât şi în cele ale Fondului Monetar Internaţional şi Consiliului Fiscal.

În partea a doua a analizei voi prezenta vulnerabilităţile de natură externă, legate de dinamica nesustenabilă a necesarului brut de finanţare, datoria externă, ISD şi deficitul balanţei comerciale.