România întreagă pare cuprinsă de dârdori, iar egalitatea în drepturi, politeţea, sinceritatea sunt puse în discuţie ca aducătoare de dezastre, foamete şi moarte. Nu mai putem trăi de răul lor. Aşa să fie?
Urmăresc cu multă curiozitate (dar şi cu amuzament) discuţiile din jurul necesităţii de a promova femeile în viaţa publică şi în afaceri. Discuţia nu-şi are neapărat cauza şi rezolvarea în „lumea bărbaţilor“.
Partea cea mai grea a existenţei noastre cotidiene e filtrarea informaţiei. Aş putea zice că proştii, mincinoşii, şmecherii şi hoţii şi-au dat mâna într-o conspiraţie mondială, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu armata adversă de… proşti, mincinoşi, şmecheri şi hoţi.
Odată cu dezlănţuirea puhoiului electoral, putem măsura electoratul pe care partidele îl vânează. În afara nucleului dur al orbilor, surzilor şi foarte vocalilor suporteri, bazine electorale tradiţionale, politicienii visează să convingă lumea, vorba lui Trahanache, „să voteze cu noi“. Pentru asta nu mai sunt suficiente metodele de anţărţ, şantajul, avantajele, ori hârdăul lui Petrache. Promisiunile s-au tocit.
Multe din nenorocirile secolului XX ar fi fost evitate dacă oamenii ar fi deprins din şcoală să nu se încreadă în idoli, să detecteze minciuna, ori să judece cu propriul cap. În perioadele de linişte economică şi socială, politicul n-are însemnătate. Oamenii votează cu capul. În cele de criză, cu inima. Iar inima pre mulţi i-a dus în păcat. De la inimă au răcit şi mintea, şi corpul.
