Dan Sultănescu

România se află, pentru prima dată în istoria sa post-decembristă, în faţa unei opţiuni. Acum, spre deosebire de anii '90, elitele puterii din România au de ales între mai multe modele. Ceva ce n-am mai avut din perioada interbelică.

Am început săptămâna trecută o trecere în revistă a principalelor motive pentru care evenimentul de pe 17-18 septembrie este unul cu mize importante.

Înainte de orice, ce este Intermarium? Căutarea termenului ne arată o iniţiativa est-europeană (cu origini poloneze, plecând chiar de la planul Piłsudski – vezi primul grafic de mai jos, în care cu verde este definită zona dintre Rusia şi Europa) gândită să creeze un spaţiu de cooperare în regiunea celor trei mari – Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică.

Parcurgem zile în care modelul în care credem cel mai mult (şi cei mai mulţi dintre noi) este constant pus la îndoială, este testat şi supus presiunilor. Fie că vorbim de summitul NATO, de disputele interne privind echilibrul instituţiilor sau de încrederea generală în sistemul din care facem parte. Soluţia cea mai matură pentru fiecare dintre noi vine din încredere.

Citind ştirile recente, am putea crede că Statele Unite sunt gata de revoluţii mondiale – par că se cearta decisiv cu liderii europeni, invită Rusia alături de G7, negociază cu adversarul „de moarte” din Coreea de Nord, ceartă partenerii din NATO că nu vor să cheltuie suficient pentru apărare şi multe, multe altele.