Târgu-Jiu: Lucrările de amenajare hidroenergetică de pe Defileul Jiului, blocate din cauza unui accident geologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de amenjare hidroenergetică sunt blocate din cauza unui accident geologic în punctul Valea Rea. Pe Defileul Jiului se lucrează la devierea Jiului printr-un tunel subteran prin munte şi la construirea a două hidrocentrale.

Lucrările pe sectorul de galerie subterană cuprins între zonele Bratcu şi Valea Rea sunt oprite din cauza unui accident geologic. Rocile s-au surpa şi au blocat tunelul.  Este vorba de străpungerea unor falii care au dus la instabilitatea rocilor. Acest fenomen s-a amplificat şi de un izvor subteran, care are un debit foarte mare. Finalizarea lucrărilro ar putea întârzia cu aproximativ un an. Tiberiu Moldovan este inginer şef minier la punctul de lucru din zona Bratcu. Acesta spune că soluţia tehnică trebuie modificată, pentru construcţia galeriei: „S-a generat o surpare peste care nu am reuşit să trecem . Frontul este închis cu ajutorul unui dig din beton . În zonă, pe zona afectată de presiunea muntelui s-a schimbat modul de susţinere, cu nişte profile speciale. Să sperăm că într-o lună jumătate-două se va ajunge la zona afectată şi se va pune în aplicare o metodă“ .

Apa Jiului se va răci


Amenajarea hidroenergetică care se realizează pe Defileul Jiului constă în construirea unui tunel subteran prin munte, în lungime de aproximativ 20 de kilometri, pe unde va fi deviat râul Jiu, şi a două hidrocentrale de oputere de 75 Megawaţi în localităţile Dumitra şi Luncani, lângă Bumbeşti Jiu. Galeria prin munte este forată aproape în întregime şi se execută acum betonarea acesteia. Pe actualul curs al Jiului va mai curge doar un mic pârâiaş, un debit de servitude calculat pentru nu fi afectată flora şi fauna. „Apa râului Jiu se va răci cu mai multe grade pentru că pe o porţiune de 20 de kilometri va trece prin această galerie şi nu va vedea lumina soarelui“, spune Tiberiu Moldovan.

Tunelul este realizat prin dinamitare

Tehnica folosită pentru realizarea galeriilor este de perforare şi împuşcare. Se forează găuri în care se introduce explozibil, după care se împuşcă. Roca rezultată este evacuată cu ajutorul autocamnioanelor care pătrund îngalerie şi depozitată în hălzile de steril. Urmează apoi susţinerea provizorie şi montarea unor plase speciale pentru a împiedica desprinderea unor roci. Faza finală este betonarea tunelului cu ajutozul unui cofraj special.

Mai multe pentru tine:
Dragoş Dolănescu, fiul regretatului artist Ion Dolănescu, are planuri măreţe cu moştenirea lăsată de tatăl lui. Ce se va întâmpla cu vila cu 15 camere din Sinaia
VIDEO Noapte albă în Munchen, după victoria superbă cu Ucraina. Moment emoționant creat de fanii României
Emma Răducanu repetă marea greșeală a lui Halep: britanica tocmai a dat cu piciorul la o șansă imensă
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
Cât de scumpă a ajuns una dintre cele mai faimoase stațiuni de pe litoral. „Lasă că Lidl nu e departe, iar la bulgari ne completăm stocul”
Cele 4 zodii care vor fi protejate de Divinitate după solstițiul de vară din 2024. Bani, vacanțe în destinații de vis și o nouă iubire pentru acești nativi
Un nou tip de tratament al tumorii hepatice este realizabil şi în România. „Cu ani în urmă, acest diagnostic însemna automat o condamnare la moarte”
Cum s-a transformat Angela Similea în cei 77 ani. Diva Generației de Aur a trăit o iubire imposibilă: „Nu am avut un amor cu ea ca să mă despart de soţia mea”
Cum poate fi îngenuncheată Rusia. Politologul Cristian Pîrvulescu explică în ce condiții și când se poate ajunge la pace
Cum arată Margareta Pâslaru la 81 de ani. Cine au fost cu adevărat părinții doamnei muzicii românești
Thailanda, pe punctul de a legaliza căsătoria între persoane de același sex. „Sunt încrezător că legea va trece”