Bătrâni suferinzi, uitaţi de copii şi rude, mor cu zile în propriile locuinţe. Statistici sumbre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din statisticile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, reiese că nu este săptămână în care pompierii să nu fie solicitaţi să  intervină pentru deblocarea uşilor de la locuinţele unor bătrâni singuri şi neajutoraţi, despre care se ştia cu certitudine că erau în case

Din păcate, multe dintre aceste misiuni au rolul doar de a constata decesulpersoanei respective. Acesta este preţul unui dezinteres nevoit al celor apropiati, în general al fiilor sau fiicelor plecaţi la muncă în strainătate sau al unor rude în grija carora se aflau, dar care, prinse cu rutina cotidiană, uită să se mai intereseze de bătrânii pe care povara anilor şi afecţiunile medicale îi aduc în stare de neputinţă. Iar când o fac, uneori e prea târziu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, locotenent Irina Popa, a realizat o statistică a misiunilor efectuate pentru deblocarea uşilor unor apartamente, după ce rude sau vecini panicaţi solicitau ajutor. În 2020 şi în primele şase luni ale acestui an au fost aproape 200 de astfel de intervenţii, câteva zeci de persoane fiind găsite fără suflare. 

„În 2020 am avut 128 de misiuni pentru deblocarea unor uşi de la apartamentul sau locuinţele unor bătrâni singuri. La Piatra Neamţ, au fost 70, 40 la Roman şi nouă la Târgu Neamţ. În total, s-au consemnat 32 de decese ale unor persoane care locuiau singure. Anul acesta, în primele şase luni, au fost înregistrate la ISU Neamţ 70 de misiuni de deblocare de uşi, din care 36 în Piatra Neamţ, 32 în Roman şi două în Tîrgu Neamţ. Pompierii  militari solicitaţi la acţiunile de deblocare au descoperit, fără suflare, în locuinţe, un număr de şapte persoane“, a transmis locotenent Irina Popa.

Recomandări de la ISU 

Cadrele ISU recomandă rudelor apropiate sau altor aparţinători, care din diverse motive nu pot avea grijă de bătrânii ce trăiesc singuri şi a căror stare fizică este precară din pricina vârstei sau a unor afecţiuni să ţină legătura cu un vecin de încredere, căruia să-i lase cheia locuinţei pentru ca, din când în când, dacă au dubii, să verifice şi să anunţe apropiaţii, în caz de nevoie. 

„Numai aşa se pot evita astfel de tragedii. Dacă există o cheie a apartamentului, respectiv locuinţei bătrânului care nu a mai fost văzut de ceva vreme de către vecini sau nu răspunde la telefon se poate lesne verifica starea de sănătate în care se află“, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava Neamţ. 

Din păcate, statistica prezentată de ISU nu mai este de actualitate. Şi în această lună au fost apeluri pentru deblocarea uşilor unor apartamente în care locuiau persoane în vârstă, iar la numărul celor decedaţi în primele şase luni ale anului s-au adăugat altele. Pe 7 iulie, o femeie de 67 de ani, nedeplasabilă, din Piatra Neamţ, a fost găsită fără suflare de către pompierii veniţi pentru  deblocarea uşii apartamentului său din strada Vasile Conta. Vecinii care nu au mai văzut-o de ceva timp, au alertat pompierii, bănuind că aceasta a păţit ceva.

Cadrele ISU au fost chemate să intervină şi pe data de 12 iulie, pentru deschiderea uşii unei locuinţe situate la etajul doi al unui bloc. „La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de la Detaşamentul Piatra Neamţ cu o autospecială pentru descarcerare şi unul de la Serviciul de Ambulanţă. În interiorul apartamentului a fost găsită o femeie de circa 87 de ani, care nu prezenta semne vitale“, comunica ISu Neamţ.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Accident spectaculos! Un şofer băut a zburat cu maşina de pe pod, de la 10 metri înălţime

Pecetea morţii pe casca militară a unui sublocotenent învăţător. „Viu de aici nu mă mai întorc, voi muri cât degrabă“

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV