FOTO În pas cu marile oraşe. Dezvoltarea uimitoare a Călăraşiului
0Micul târg de pe malul Borcei, devenit capitala culturală a României în perioada interbelică datorită primarului Eugen Cialîc, a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă industrială în anii de glorie ai comunismului. Deschiderea combinatului siderurgic în 1979, printre cele mai mari din sud-estul Europei, a însemnat perioada de avânt economic a Călăraşiului.
La Călăraşi, mastodontul a fost inaugurat în 1979, după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari. Visul dictatorului Nicolae Ceauşescu se împlinise. „A fost o bucurie pentru acest oraş, pentru călărăşeni, acest combinat. Se rezolva o problemă capitală, aceea a creării locurilor de muncă, dar existau oameni, în special, din cadrul sistemului bancar care ne puneau piedici“, spune Ilie Petre, primul om angajat pe platforma siderurgică de pe malul Borcei.
Primul angajat de pe platforma siderurgică
Absolvent în anul 1972 al Facultării de Finanţe- Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice, Petre era cea mai potrivită persoană pentru a ocupa postul de contabil –şef la combinatul din Călăraşi. „Terminasem facultatea cu media 10 şi s-au gândit, probabil, că sunt destul de bine pregătit pentru a face faţă provocărilor. Am ajuns la combinatul din Călăraşi când se băteau ţăruşii pentru începerea construcţiei. Numirea mea s-a făcut la propunerea Elenei Ceauşescu“, îşi aminteşte fostule economist.
Timp de zece ani, până în 1986, bărbatul a fost unul dintre cei mai importanţi pioni de pe platforma siderurgică de pe malul Borcei, care exporta 1,8 milioane tone de oţel pe an. Este persoana care a pus bazele primelor şcoli de maiştri din oraş. „ Fetele şi băieţii care urmau să lucreze pe platforma siderurgică mergeau pentru schimb de experienţă la Galaţi, Hunedoara, Oţelul Roşu şi Reşiţa“, a povestit Petre Ilie.
În anii de glorie, 6.000 de angajaţi
Şi platforma siderurgică de pe malul Borcei avea cu ce să se mândrească. Înainte de anii 90, aici se produceau 200.000 de tone de oţel pe an, iar 6.000 de oameni lucrau în combinat. „Acum, doar 500 de oameni mai lucrează aici. Dintre aceştia, 300 activează la oţelărie, iar 70 la laminor“, spune Viorel Dobre, fost preşedinte la Sindicatul Liber Donasid Călăraşi. Nicolae Ceaşuşescu avea planuri măreţe cu platforma siderurgică. De visul său însă s-a ales praful. Comunele Ceacu şi Cuza Vodă, aflate la o distanţă de aproximativ 8 kilometri de combinat urmau să dispară de pe hartă. În locul acestora trebuia să fie extins combinatul care ar fi asigurat o producţie record de oţel. Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi. În prezent la fostul combinat siderurgic Călăraşi - Siderca funcţionează o oţelărie şi un laminor, deţinute de firma Tenaris. Are o capacitate de producţie anuală de 470.000 de tone, care include o oţelărie electrică şi linii de turnare continue, folosind ca materie primă fierul vechi.
Demolări masive în 1982
La începutul anilor 80, Călăraşiul începuse să semene cu marile oraşe. Se demola, iar în locul clădirilor dărăpănate apăreau construcţii impozante. În cartea sa”Călăraşi, mon amour. Oraşul din sufletul meu”, jurnalistul Ghorghe Frangulea suprinde aceste transformări.”În 1982 se demolase mult, iar oraşul era de nerecunoscut. De exemplu, unde azi se află Consiliul Judeţean, vizavi de Poşta, era casa veche unde s-a născut doamna învăţătoare Elena Purcărea(…) Exact pe locul fostei case părinteşti se află Consiliul Judeţean. Parcă mi le aduc şi eu aminte, dar când am ajuns la Partid se dărâmase, întrucât Vasile Martin, primul secretar, fostul primar inegalabil al oraşului, vedea peste ani şi peste oameni, şi dorea să fie în pas cu marile oraşe ale ţării. După ce ruinele au fost evacuate, excavatoarele au început să sape o imensă groapă pentru un edificiu care urma să se numească “Casa de Cultură”, povesteşte Frangulea.
În aceeaşi lucrare aminteşte şi de “buldozerele care nu au sentimente” şi au ras tot în cale pentru a face loc actualului hotel “Călăraşi” şi blocului din spatele acestuia. “Hotelul s-a ridicat ca din apă, iar merituoşii artizani sunt Titi Simionescu, din partea Consiliului Judeţean, în calitatea sa de vicepreşedinte cu investiţiile, şi Radu Păunescu, ca secretar cu problemele economice la judeţ. Pentur ca acest hotel să se pună în funcţiune s-au pus în mişcare forţe şi energii nebănuite”, notează Frangulea.
Cialîc, omul cu mână de fier
În plan cultural, emanciparea Călăraşiului a fost realizată în perioada interbelică. Eugen Cialîc, omul care a condus Călăraşiul cu mână de fier timp de 3 mandate, prieten al marelui istoric Nicolae Iorga, a transformat oraşul în capital culturală a sud-estului României.
Născut la Galaţi la 1 martie 1901, Eugen Cialîc a devenit, călărăşean, prin adopţie, în anul 1923, după terminarea Facultăţii de Drept, când a ales să profeseze ca avocat în oraşul de pe malul Borcei. Practic, de atunci, timp de 22 de ani, începe o carieră fulminantă în aproape toate domeniile: cultural, artistic şi edilitar.„ Îşi câştigase renumele ca avocat pentru că ajunsese să pledeze, fără nicio o remuneraţie, în procesele celor săraci“, spune prof. Nicolae Ţiripan, directorul Arhivelor Călăraşi.
Pleiadă de personalităţi
De cealaltă parte, Eugen Cialîc a reuşit să lege prietenii cu cei mai importanţi oameni de cultură ai acelor vremuri.„Prietenia lui Nicolae Iorga a câştigat-o în anul 1932, la Congresul Ligii Culturale de la Bucureşti, când Eugen Cialîc i-a propus ca următoarea întrunire să aibă loc la Călăraşi“, povesteşte prof. Nicole Ţiripan, directorul Arhivelor Naţionale.
Prin casa primarului „cultural“, aşa cum a fost denumit Eugen Cialîc, a trecut o pleiadă întreagă de personalităţi marcante ale României: Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu, Ionel Teodoreanu, Virgil Carianopol, Constantin Argetoianu, Panait Istrati, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Şerban Cioculescu, Eugen Lovinescu, Pamfil Şeicaru, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, Octavian Goga.
O seară minunată, la finalul turneului
Nici artiştii teatrelor bucureştene nu uitau niciodată să treacă în drumurile lor Călăraşiul. „Nu uit spectacolul Hamlet jucat cu George Vraca, Nataşa Alexandra, Lily Carandino, George Demetru sau piesele cu Ciprian Iancu Brezeanu, Gaby Michăilescu sau Tudorică Muşatescu cu soţia sa, Sabina, care lăsau la urmă urbea de pe malul Borcei ca să poposească în casa Cialîc, să se bucure de o seară minunată la finalul turneului obositor”, sciar Rodica Getta Constaninescu, fiica lui Cialîc, la 5 iulie 2005.
Dezvoltare uimitoare
Ca şi primar, în perioada iulie 1931-iunie 1932, septembrie 1938-octombrie 1940, septembrie 1941-noiembrie 1944, a reuşit o dezvoltare uimitoare a Călăraşiului. A dat în funcţiune o piaţă publică(Piaţa Mare de astăzi), a construit o maternitate, o baie publică, a pavat multe din străzile oraşului, a extins reţeaua electrică şi cea de canalizare, a amenajat bulevardul Gării. Şi astăzi este general-valabilă ideea enunţată de Eugen Cialâc, dar care nu şi-a găsit încă rezolvarea: „Nu înţeleg ca oamenii de la mahalale să plătească luxul celor de la centru de a avea străzi, trotuare, lumină şi apă. Vom cere tuturor sarcini egale, în schimb le vom asigura o dreaptă repartizare a foloaselor civilizaţiei“.
Primul plan privind emanciparea urbei
De asemenea, a făcut sondaje pentru a aduce apă din subteran până la 170 de metri şi a luat măsuri de captare a apei găsită la 30 de metri în straturile de argilă şi nisip. Din bugetele sărace pe care le-a avut la dispoziţie a reuşit să dea bani şi pentru sănătate, învăţământ, ocrotiri sociale. A întocmit primul plan de dezvoltare a oraşului pe o perioadă de cinci ani, care însă n-a mai putut fi realizat din cauza schimbării regimului politic din România.
Vă recomandăm şi:
Cum a scăpat de sub buldozerele comuniste una dintre cele mai vechi biserici din oraş
Parcul librarului Ioanid, în paragină
FOTO Cele mai vechi ilustrate din Hunedoara şi Deva: ce oraş era mai frumos în urmă cu un secol?