Duminica indecișilor: cine sunt alegătorii nehotărâți care pot desemna viitorul președinte? Sociolog: „Chiar și 1% dacă decid să voteze, ei devin relevanți“

La 35 de ani de la primele alegeri libere, ne aflăm într-un moment de cumpănă politică, cu cea mai tensionată confruntare electorală din ultimele decenii. Într-un tur doi excepțional de strâns, votul alegătorilor indeciși – puțini, dar esențiali – poate decide totul.

Urmează un duel tensionat între două perspective opuse despre stat, economie și democrație: Nicușor Dan vs George Simion. Însă, în această ecuație, poate cei mai importanți actori sunt tocmai cei care nu și-au ales încă un rol: votanții indeciși. Cine sunt aceștia, de ce ezită și ce i-ar putea face să se decidă în ultima clipă? De la numere și analize sociologice, până la comportamentele publice și poziționările din online, „Weekend Adevărul“ a încercat să înțeleagă cine sunt nehotărâții și de ce devin centrul atenției în ultimele zile de campanie electorală.

Portretul unei tăceri instabile

Pentru Remus Ștefureac, sociolog și director INSCOP Research, votanții indeciși sunt o categorie distinctă de cei care absentează constant. Nu vorbim despre cei care ignoră complet procesul democratic, ci despre cei care se prezintă la urne, dar nu știu cu cine să voteze sau evită să o spună: „Indecișii sunt o altă categorie. Nu sunt cei care nu merg la vot, ci sunt cei care merg la vot, dar nu au o opțiune“, subliniază sociologul. Această distincție este importantă, mai ales într-un context în care participarea la vot a scăzut constant după anii ’90, dar în care interesul politic pare să fi fost înlocuit de o stare de neliniște generalizată. În acest vid de claritate, alegătorii indeciși nu sunt apatici, ci mai degrabă confuzi, sceptici sau în așteptare. Mulți dintre ei vin la vot, dar nu știu ce să aleagă sau refuză să spună. Asta face ca prezența lor să fie greu de cuantificat, iar influența lor – surprinzătoare.

Înainte de primul tur, spune Ștefureac, prezența declarată în sondaje era între 50-55%, iar la urne a ajuns puțin sub 50%. După turul întâi, INSCOP a înregistrat o creștere de peste 10 puncte procentuale în intenția de vot pentru turul al doilea. „Ceea ce, sigur, ar indica faptul că în turul doi vom avea o prezență evident mai mare decât în turul întâi al alegerilor prezidențiale“, afirmă sociologul, indicând o posibilă mobilizare a acelui segment de populație care a așteptat să vadă finala electorală înainte de a decide dacă participă. Acești alegători, deși aparent pasivi, sunt, de fapt, o oglindă a societății în tranziție: cu un grad mai mic sau mai mare de educație, proveniți din urban sau rural, conectați la rețelele de socializare sau complet deconectați, dar uniți de o ezitare – una deloc întâmplătoare sau superficială. Ea vine dintr-un amestec de dezamăgiri trecute, temeri legate de viitor și o senzație acută că alegerea nu este niciodată una între „bine“ și „rău“, ci între două incertitudini.

Dezbaterea televizată și ecourile ei

Deși în spațiul public s-a vorbit despre zeci de procente de alegători indeciși, Ștefureac atrage atenția că realitatea este mai nuanțată. „Strict indeciși, adică nehotărâți, întotdeauna procentul a fost sub 20 și sunt cifre relativ normale“. În cifre absolute, procentul poate părea mic, dar într-un context electoral extrem de strâns, cum se conturează turul al doilea, acești 10-15% pot deveni decisivi. Dacă o competiție se joacă la diferențe procentuale considerate neglijabile, cum a fost în 2009, între Traian Băsescu și Mircea Geoană, fiecare alegător care își schimbă opțiunea sau decide în ultimul moment contează enorm.

Importanța lor este cu atât mai mare cu cât acești alegători nu sunt distribuiți uniform, iar preferințele lor nu urmează tipare ușor de prezis. Pot exista zone geografice, categorii socio-profesionale sau grupe de vârstă în care indecizia e mai mare, dar și mai volatilă. Iar volatilitatea este ceea ce le dă putere: pentru că nu sunt „prinși“ într-o ideologie clară, pot fi convinși sau influențați, dar și dezamăgiți și pierduți cu aceeași ușurință. Spre deosebire de electoratul fidelizat, alegătorii indeciși pot fi sensibili la evenimente de ultim moment, la emoție, la influențele din social media sau la un discurs autentic care le validează temerile. Tocmai de aceea, ei devin ținta favorită a oricărei campanii electorale, mai ales în turul al doilea, unde orice vot în plus sau în minus contează decisiv.

Un astfel de moment de influență îl pot reprezenta și dezbaterile televizate din ultima săptămână de campanie. Răzvan Petri, cofondator al platformei Politica la minut, observă că acestea, deși par un element de noutate față de alte cicluri electorale recente, pot avea un impact real asupra votanților nehotărâți, cu o condiție: să fie urmărite și apoi exploatate eficient în spațiul online. „În primul rând, depinde câți oameni se vor uita la aceste dezbateri și mai apoi ce va face cantitatea cu materialele de acolo. Pentru că, după cum știm, una este performanța pe care o ai în dezbatere și oamenii care se uită, și alta e felul în care candidații aleg să portretizeze acele prestații, luând materiale, uneori trunchiate, punându-le pe internet, în camerele de rezonanță, și felul în care sunt percepute de oamenii care nu s-au uitat“.

Petri subliniază că prima confruntare dintre candidați a contrazis unele așteptări: „Nicușor Dan a performat mai bine decât ne așteptam, iar George Simion mai slab. Dintr-o dorință de a se modera, de a nu părea o amenințare pentru o parte din electorat, Simion a părut nepregătit și nesigur pe el – foarte diferit de imaginea pe care o afișează în online“. Iar pentru alegătorii indeciși care caută un lider puternic, acest detaliu poate cântări greu: „Poate să schimbe gândurile unor nehotărâți, dacă acei nehotărâți vor fi atenți la aceste dezbateri. Dacă apar gafe majore sau răsturnări de situație care sunt apoi exploatate, lucrurile se pot schimba. Pentru că aceste alegeri, din ceea ce vedem noi, se vor juca la câteva procente, care, la rândul lor, înseamnă câteva sute de mii de voturi. Deci va conta fiecare astfel de moment“, mai spune Petri pentru „Weekend Adevărul“.

Între panică economică, comunicare agresivă și neîncredere

Factorii care determină un vot nu sunt niciodată simpli, dar în cazul alegătorilor indeciși, complexitatea este chiar mai accentuată. Nu este vorba doar de simpatie față de un candidat sau antipatie față de altul. Nu sunt întotdeauna convingeri ideologice sau apartenențe politice. Uneori, este o simplă reacție emoțională, generată de un discurs, de o gafă, de o temere sau de un impuls de moment. Alteori, este o decizie rațională, analizată până în ultimul detaliu. Ceea ce îi unește este tocmai acest proces de decizie, aflat încă în derulare. Remus Ștefureac consideră că economia este factorul dominant. „Sunt foarte mulți alegători care nu vor vota pentru că simpatizează un candidat, ci pentru că îl percep pe unul sau pe celălalt ca fiind un risc pentru evoluțiile economice“. Această percepție de risc joacă un rol crucial. Dacă unul dintre candidați este văzut ca o amenințare la stabilitatea economică – a locurilor de muncă, a prețurilor, a investițiilor –, atunci votanții care se tem pentru viitorul lor vor reacționa în consecință.

De asemenea, dinamica campaniei, în sine, poate alunga sau atrage votanți. Retorica agresivă, atacurile personale, aroganța sau lipsa de empatie pot face ca un vot potențial să se transforme într-o absență. Alegătorii se pot simți respinși sau excluși „de agresivitatea comunicării electorale, de aroganța manifestată de o tabără sau alta“, explică sociologul. Într-o cursă strânsă, orice astfel de eroare costă. Un alt factor important este percepția asupra mizelor. Dacă alegătorul percepe alegerile ca fiind irelevante sau lipsite de consecințe directe, va tinde să se retragă. În schimb, dacă înțelege că votul său poate face diferența – economic, geopolitic, simbolic –, atunci devine mai predispus să participe. Acest lucru este valabil mai ales pentru tinerii alegători sau cei neimplicați anterior în procesele electorale.

 Votul (ne)decis de influenceri

Pe măsură ce se apropie ziua votului, o altă forță a început să își facă simțită prezența în mod vizibil: vocile publice. Influenceri, vedete, creatori de conținut – persoane care nu au neapărat o legătură directă cu politica, dar care vorbesc frecvent cu mii sau sute de mii de oameni, devin jucători relevanți în ecuația finală a deciziei de vot. Pentru alegătorii indeciși, aceste figuri pot înclina balanța mai mult decât o pot face uneori candidații înșiși.

Vlad Adamescu, cofondator al platformei Politica la minut, explică pentru „Weekend Adevărul“ acest mecanism simplu și eficient: „Oamenii nu au timp de politică, nu au timp să se informeze, dar au încredere în diverse persoane publice și ar avea încredere și în recomandările lor de vot“. Acest tip de influență nu este de tip artificial sau manipulatoriu. Este, de fapt, o extensie a încrederii acumulate de-a lungul timpului în conținut, în autenticitate, în felul de a fi.

Silviu Faiăr, creator de conținut urmărit de aproape 160.000 de persoane pe platforma Twitch, subliniază pentru „Weekend Adevărul“ exact această relație specială dintre public și persoanele pe care le urmărește: „E o chestie de bun-simț să fii alături de comunitatea ta în momente de cumpănă. Te bucuri când îi faci pe oameni să râdă, când te laudă sau cumpără ceea ce promovezi tu. Dar, în același timp, e această situație în care foarte mulți oameni sunt extrem de anxioși, supărați, nervoși, panicați. Și mulți dintre oamenii ăștia vin către creatorii lor de conținut preferați, către oamenii cu care au aceste relații parasociale pe internet, și le pun niște întrebări sau îi roagă să se poziționeze într-un mod“.

Puterea lui 1%

Pentru alegătorii indeciși, care nu se simt reprezentați de discursul politic tradițional și nu găsesc claritate în dezbateri, creatorii de conținut devin repere. Uneori, un simplu mesaj de la o persoană pe care o urmăresc zilnic poate face diferența între a merge sau nu la vot, între a alege sau a rămâne pasivi – mai ales când mesajul vine de la cineva care, în mod obișnuit, nu face politică. Faiăr vorbește despre exact acest impact în rândul celor care oscilează sau care sunt în pragul absenteismului: „Mai ales dacă vorbim de creatori de conținut care nu vorbesc atât de des despre politică, știri și așa mai departe... în mod evident că există un impact. Și dacă poți să miști 1% din oamenii care te urmăresc cu mesajul tău, este super-folositor pentru orice cauză ai susține“. Acel „1%“ poate părea nesemnificativ la prima vedere, dar în alegeri cu diferențe de câteva procente este enorm.

Într-un exemplu oferit de sociologul Remus Ștefureac, care, conform indicațiilor sociologice, spune că vom avea o competiție cu scoruri foarte strânse, un procent de 1% poate fi definitoriu: „Să spunem că avem următoarea ipoteză: avem 15% indeciși, din care 5% chiar decid să voteze. Chiar și 1% dacă decid să voteze, ei devin relevanți. Pentru că, în cazul unei competiții foarte strânse, cu final incert, orice vot contează. Ne aducem aminte de competiții prezidențiale câștigate la niște zeci de mii de voturi. Traian Băsescu vs Mircea Geoană, de exemplu. Prin urmare, da, orice, alegător decis, indecis, nehotărât, dacă vine la vot, va conta enorm în această campanie“.

Într-o societate tensionată, în care informația e filtrată prin suspiciune și frustrare, creatorii de conținut devin punți de legătură între oameni și realitate. Poate nu cu o expertiză politică, dar cu empatie și claritate. Tocmai creatorii care nu discută în mod uzual despre alegeri sau ideologie au un acces direct, nefiltrat, la votanții indeciși – tocmai pentru că nu sunt percepuți ca „actori politici“, ci ca oameni „ca ei“, care știu să exprime ceea ce mulți simt, dar nu reușesc să articuleze. De aceea, spune Faiăr, tăcerea devine o poziționare. „Este 100% politică, nu încape îndoială. Este o asociere la statu-quo“, afirmă el despre cei care aleg să nu spună nimic, deși știu că urmăritorii lor au nevoie de un semnal. Tăcerea poate însemna abandon pentru alegătorii nehotărâți care caută validare sau claritate. Într-o atmosferă de incertitudine, ei nu caută o analiză doctrinară, ci o simplă confirmare: că nu sunt singuri, că ceea ce simt este legitim.

Un îndemn cât un calcul financiar

Rolul persoanelor publice devine și mai relevant când în joc sunt valori și direcții clare: democrație versus autoritarism, deschidere versus izolare, egalitate versus discriminare. Aici, Adamescu e direct: „Să nu faci un endorsement clar în acest moment înseamnă să ignori o responsabilitate față de viitorul democratic al țării“. Faiăr accentuează că, în acest moment, nu este vorba despre o competiție electorală clasică între două opțiuni moderate. Ci despre o răscruce, în care valorile fundamentale sunt puse în joc. „Cred că e un moment de cumpănă în care ar trebui ca toate persoanele publice să aibă o poziție. Nu zice nimeni să spui clar «votez candidatul X», dar sunt destule forme de mesaje prin care se poate înțelege ce susții“. În opinia sa, creatori care aleg să rămână neutri o fac mai degrabă din calcul financiar – pentru a nu deranja 30-40% din comunitatea lor – și mai puțin din principiu.

Această așteptare de poziționare nu vine doar din partea elitei sau a celor angajați politic. Ea vine din partea publicului, a celor care, în lipsă de repere, privesc spre oamenii în care au avut încredere până acum. Un exemplu recent este cazul Selly – persoană publică, cu o comunitate numeroasă care i-a cerut să se exprime clar într-un context tensionat. „Oamenii care îl urmăreau pentru voie bună și distracție, simțindu-se anxioși și panicați, s-au dus la el și i-au zis: «ajută-ne și tu»“, povestește Faiăr. Pentru mulți, lipsa unei poziționări a fost un șoc, o rupere de încredere care a generat frustrare și dezamăgire.

Spre viitor

Alegerile prezidențiale din 2025 sunt, dincolo de candidaturi și calcule electorale, un test pentru felul în care societatea românească înțelege democrația, participarea și responsabilitatea colectivă. În centrul acestui test se află votanții indeciși – acea parte a electoratului care, deși adesea ignorată sau tratată cu suspiciune, are o forță disproporționată în raport cu dimensiunea ei numerică.

Asta face ca lupta pentru electoratul rămas în aer să fie vitală. „Nicușor Dan are nevoie de o prezență destul de mare la vot și din mediul urban, din analizele noastre, ca el să iasă președinte“, spune Răzvan Petri. Pragul de prezență necesar pentru Nicușor Dan? Peste 60%, poate chiar 63-64%, mai ales dacă diaspora nu compensează. Într-o confruntare electorală atât de strânsă și polarizată, votul lor devine un pivot. Poate înclina balanța, poate decide direcția țării pentru următorii cel puțin cinci ani. Iar faptul că decizia lor este influențată nu doar de candidați, ci și de persoane publice, de contextul economic, de teamă sau de speranță, arată cât de complex este acest act din trei litere: VOT.

TURUL AL II-LEA. Între loialitatea electorală și binele pe termen lung

Pentru Vlad Adamescu și Răzvan Petri, fondatorii platfomei Politica la minut, alegerile din 2025 nu sunt doar despre viitorul președinte. Ele sunt, de fapt, despre viitorul direcției strategice a României. În opinia lor, votul din turul al doilea se aseamănă unui referendum între două tipuri de societate: una pro-occidentală, integrată în structurile euroatlantice, și una marcată de suveranism, izolaționism și o retorică anti-instituțională.

„Un președinte care alege să intre în conflict cu instituțiile euroatlantice va pune România pe o altă cale“, avertizează Petri. El subliniază că, deși România nu ar părăsi imediat UE sau NATO, alegerea unui lider cu discurs anti-european ar duce la marginalizare, pierderea influenței la Bruxelles și chiar la blocaje economice prin suspendarea unor fonduri. Mai grav, România ar risca să devină un stat-problemă în interiorul Uniunii, un stat imprevizibil, perceput ca fiind aliniat cu regimuri iliberale din Europa Centrală și de Est. George Simion este descris de cei doi ca fiind reprezentantul unei viziuni în afara consensului euroatlantic. Declarațiile sale despre Europa „națiunilor suverane“ sau despre faptul că „Uniunea Europeană nu există ca entitate“ indică un tip de discurs care ignoră realitățile instituționale și istorice ale Europei unite. În contrast, Nicușor Dan este văzut drept continuatorul direcției europene, un lider tehnocrat care promite predictibilitate și stabilitate, chiar dacă nu generează entuziasm în rândul tuturor alegătorilor.

Când binele comun devine binele propriu

În spatele acestor mesaje se află, însă, și altceva: un mod diferit de a comunica, de a înțelege politica și de a relaționa cu publicul – aspecte esențiale mai ales pentru votanții indeciși, care nu au o fidelitate clară față de un partid sau un candidat. Simion mizează pe emoție, pe conflict și pe teme identitare, în timp ce Dan rămâne ancorat în detalii tehnice, în ideea de instituție, procedură și rigoare. Pentru un alegător indecis, acest contrast poate fi derutant: ambele variante pot părea fie atrăgătoare, fie complet respingătoare – în funcție de valorile personale și de momentul în care face alegerea. De asemenea, această diferență de viziune devine extrem de importantă pentru alegătorii indeciși, care nu aleg doar între două persoane, ci între două direcții. În acest context, miza turului al doilea capătă o dimensiune simbolică: este România pregătită să rămână într-un cadru democratic, european și predictibil sau riscă să alunece spre un populism cu accente naționaliste?

Pentru mulți dintre nehotărâți, dilema nu este legată de valori democratice sau tratate internaționale, ci de felul în care aceste alegeri le pot influența direct viața. Cu alte cuvinte, vor fi afectați la locul de muncă? Vor mai avea aceleași libertăți? Se vor schimba relațiile României cu partenerii economici principali? Aceste întrebări, aparent pur teoretice, devin motivații profunde pentru a pune ștampila pe unul dintre cele două nume – sau pentru a alege să nu meargă deloc la vot. De aceea, campaniile nu mai pot miza doar pe loialitatea electorală, ci trebuie să atingă exact această zonă a nesiguranței, unde încă se mai poate construi un răspuns. Iar alegătorii indeciși devin, în acest peisaj, nu doar un segment volatil, ci un fel de barometru al maturității societății democratice românești. Mai mult decât atât, pentru votanții nehotărâți, votul nu este doar un exercițiu de alegere, ci și unul de asumare. Alegerea unui președinte care promovează valori democratice și europene este o alegere de apartenență. Alegerea unui lider care sfidează instituțiile internaționale și promovează o agendă suveranistă este, implicit, o declarație de distanțare. Pentru cei nehotărâți, această decizie poate fi încărcată de dubii, emoții și de un sentiment de responsabilitate. Tocmai de aceea, în multe cazuri, decizia se va lua în ultimele zile sau chiar în cabina de vot.

Mobilizarea din turul I nu se potrivește cu cea din turul II

Într-o campanie atât de strânsă, mobilizarea alegătorilor nehotărâți devine prioritatea numărul unu și poate face diferența între victorie și înfrângere. Răzvan Petri subliniază că „electoratul stabil și de bază al celor doi candidați este deja nu că mobilizat, face campanie voluntară activ; este hipermobilizat“. Altfel spus, bătălia reală nu se mai dă pentru cei convinși, ci pentru cei tăcuți – pentru cei care ezită, analizează și încă nu s-au hotărât. Iar aceștia, pentru a fi convinși, au nevoie de mai mult decât de afișe și sloganuri.

Pentru Nicușor Dan, provocarea este dublă. Pe de o parte, trebuie să reducă diferențele de vizibilitate și apropiere pe care le are față de George Simion, care a fost mult mai prezent în teritoriu. „Nicușor Dan nu a mers în teritoriu, a fost blocat în birouri“, spune Vlad Adamescu, referindu-se la cei patru ani în care Dan a fost primar general al Capitalei. Pe de altă parte, el trebuie să găsească modalități de a ajunge la alegătorii indeciși – mai ales cei care nu se regăsesc nici în radicalism, nici în tehnocrație.

În acest sens, ultimele zile de campanie sunt decisive: „Nicușor Dan va trebui, totuși, să meargă să viziteze niște locuri din afara Bucureștiului“ să vorbească cu oameni simpli, să arate că înțelege provocările din agricultură, industrie, educație sau sănătate, explică Adamescu. Este o oportunitate de a se adresa direct celor care nu s-au decis încă – alegători care nu vor promisiuni spectaculoase, ci garanții că vor fi ascultați și reprezentați. Altfel spus, să iasă din bula sa și să construiască un mesaj care nu se adresează doar votantului sofisticat, ci și celui care se uită la prețul uleiului, la lipsa medicilor din sat și la soluțiile din agricultură.

Pentru George Simion, strategia a fost diferită. Deputat din 2020, președintele AUR s-a deplasat mult prin țară, a discutat cu oamenii despre problemele lor, i-a vizitat în fabrici, pe câmpuri, a acordat atenție angajaților din sectoarele de producție; „Vorbind cu ei înțelegi și problemele cu care se confruntă și poți să propui, măcar retoric, câteva soluții foarte specifice despre care întreaga industrie este de acord cu soluțiile. La Simion se vede că a fost conectat. Se vede și din soluțiile pe care le propune, se vede că repetă puncte pe care i le-au spus alții din teritoriu“, adaugă Vlad Adamescu. Acest tip de comunicare directă poate avea un impact important asupra alegătorilor indeciși, mai ales a celor care simt că politicienii tradiționali i-au ignorat.

În turul II, lupta se duce, mai mult ca niciodată, pentru a scoate la urne exact acei oameni care au lipsit din turul I – mulți dintre ei fiind încă în categoria indecișilor. Pentru ca Nicușor Dan să aibă o șansă de a câștiga, prezența la vot ar trebui să atingă aproximativ 63-64 de procente, mai ales dacă votul din diaspora rămâne asemănător cu cel din turul I, adică în favoarea lui George Simion. „Deci, iată, avem o situație în care avem nevoie de mobilizare mare pe ambele părți, pentru că, într-adevăr, și George Simion trebuie să se asigure că mobilizează niște nehotărâți, ca să nu piardă prea mult teren în fața lui Nicușor Dan. A luat 40% în turul I, dar lupta se reorganizează puțin în turul al II-lea, pentru că cei care acum nu mai sunt în cursă, majoritatea, au eliberat acel electorat, în sensul în care nu au numit un favorit“, explică Răzvan Petri. Pe scurt, campania finală este despre a capta atenția și încrederea celor care încă nu au ales. Alegătorii indeciși sunt singura masă de vot încă în mișcare – iar cine va reuși să-i atragă are șanse reale să câștige.