Robert D. Kaplan: „Cursa pentru mineralele critice este o formă de imperialism”

Într-un moment în care hărțile de putere se redesenează, iar crizele globale par a nu mai ține cont de granițe, geopoliticianul american Robert D. Kaplan avertizează că lumea se află într-o tranziție periculoasă – o epocă de incertitudini permanente, marcată de competiția acerbă pentru resurse strategice. În noua sa carte, Waste Land: A World in Permanent Crisis, Kaplan trasează paralele între climatul politic actual și Germania interbelică, în perioada Republicii de la Weimar.

„Suntem într-o criză continuă, asemenea Weimarului – nu o anarhie totală, ci o succesiune de instabilități fără repaus”, afirmă Kaplan într-un interviu acordat publicației El País. Cartea sa nu este o lamentație, ci o lectură rece a unei realități globalizate, în care distanțele au fost anulate de tehnologie, iar crizele din Pacific reverberează în Europa și în Statele Unite cu o viteză fără precedent.

Europa fără umbrelă

În centrul acestei lumi fragmentate se află o Europă care, în viziunea lui Kaplan, s-a obișnuit prea mult cu confortul strategic oferit de Statele Unite. „Timp de opt decenii, Europa a trăit într-o stare de dependență față de protecția americană. Politicienii săi au fost crescuți în această atmosferă, gestionând programe sociale, nu politici de apărare”, spune analistul. Odată cu revenirea lui Donald Trump pe scena politică americană, această umbrelă se restrânge.

Kaplan ridică întrebări esențiale: Poate Europa să se unească în absența sprijinului american? Vor reveni fricțiunile istorice dintre Franța și Germania? Se va teme din nou Parisul de o Germanie reînarmată? Ce pondere reală va avea o țară mică, precum Slovacia, într-un eventual răspuns militar comun?

Mai grav este că în marile crize recente, cum ar fi conflictul din Orientul Mijlociu declanșat în octombrie 2023, Europa a fost practic ignorată. „A fost prima criză majoră în care părerea Europei nu a contat. Nici Benjamin Netanyahu, nici liderii regionali nu au dat atenție pozițiilor europene. Este un simptom al irelevanței strategice”, afirmă Kaplan.

Mineralele critice: noul „aur” al puterilor regionale

În centrul noii ordini globale, avertizează Kaplan, se află o competiție dură pentru accesul la mineralele critice – acele resurse indispensabile pentru tranziția energetică, industria de apărare și tehnologia de vârf. „Această cursă este o nouă formă de imperialism. Nu clasică, nu colonială – nimeni nu vrea să guverneze populații – dar tot imperialism rămâne, în esență”, explică analistul.

Potrivit lui Kaplan, lumea se îndreaptă spre o structură geopolitică dominată de trei poli regionali majori:

-Statele Unite, care vor exercita influență de la Groenlanda la Panama;

-Rusia, motivată în continuare de dorința de expansiune teritorială;

-China, concentrată pe subjugarea Taiwanului și extinderea controlului în Pacificul de Vest.

În această ecuație, America va încerca să recâștige influența în America Latină, un spațiu în care prezența economică și politică a Chinei a crescut exponențial.

Europa – putere economică, actor strategic marginal

Deși rămâne un gigant economic, Europa nu reușește să se coaguleze strategic. Inițiativele privind o armată europeană comună rămân, deocamdată, în faza de intenție. Kaplan pune întrebarea-cheie: va fi aceasta o forță capabilă să lupte sau va semăna mai degrabă cu trupele ONU din sudul Libanului, care asistă pasiv la evoluția conflictelor?

În plus, diviziunile interne complică și mai mult tabloul: țările din sudul continentului – Spania, Italia, Grecia – nu percep Rusia ca o amenințare directă, spre deosebire de Polonia, România sau Germania. Această percepție asimetrică slăbește coeziunea necesară unei strategii unitare.

Realpolitik fără mască

Poate cea mai tranșantă observație a lui Kaplan este legată de noua politică externă a Washingtonului: „Este amorală, nu neapărat imorală. Seamănă cu realpolitika practicată de China sau Rusia. Nu mai este vorba despre o viziune liberală, fondată pe drepturile omului și norme comune, așa cum se întâmpla în perioada postbelică.”

În acest context, căutarea de resurse devine mai importantă decât valorile. Nu e colonialism în forma veche, dar este un tip de dominație indirectă, în care marile puteri caută să controleze accesul la materii prime esențiale, fără a se implica în administrarea teritoriilor.

Kaplan nu oferă soluții, dar pune un diagnostic lucid: trăim într-o lume care pendulează între criză permanentă și reconfigurări brutale de putere, o lume în care vechile certitudini strategice dispar, iar altele – mai dure, mai cinice – le iau locul.