Lavrov acuză UE că bagă zâzanie în relațiile ruso-chineze și se plânge că Moscova nu este lăsată să cucerească Ucraina
0Occidentul invocă relaţii inegale şi creșterea dependenţei Moscovei față de Beijing pentru a băga zâzanie între ele, se plânge ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu publicat marţi de „Argumentî i Faktî”.
Lavrov susține că Uniunea Europeană a „pierdut” Rusia prin faptul că nu-i permite să ocupe Ucraina. „Uniunea Europeană a pierdut Rusia. Dar este vina sa. Statele membre UE şi liderii UE sunt cei care declară în mod deschis că este necesar să provoace, aşa cum o numesc ei, o înfrângere strategică Rusiei”, spune şeful diplomaţiei ruse.
Propagandă și amenințări
Șeful diplomației ruse este deranjat mai ales de faptul că UE ajută Ucraina să se apere, calificând drept „criminală” conducerea de la Kiev, pe care o numește în scop propagandistic drept „regim”, deși regimul de la Moscova este cel care a început vărsarea de sânge din țara vecină și atacă fără discriminare, provocând astfel numeroase victime în rândul civililor.
„Statele UE pompează arme şi muniţie regimului criminal de la Kiev, trimit instructori şi mercenari în Ucraina. Din aceste motive, considerăm UE drept o asociaţie neprietenoasă”, susține Lavrov.
„Ca răspuns la paşi ostili, vom acţiona în mod dur dacă va fi necesar, pe baza intereselor naţionale ale Rusiei şi a principiilor de reciprocitate acceptate în practica diplomatică”, amenință el, citat de Reuters.
În ceea ce privește vizita efectuată recent la Moscova de către Xi Jinping, ministrul rus ține să evidențieze că liderul chinez a discutat timp de zece cu ore cu omologul său de la Kremlin, ceea ce a propulsat așa-numitul „parteneriat strategic” dintre Moscova şi Beijing dincolo de „un context exclusiv bilateral”.
Putin şi Xi s-au declarat prietenia în fața camerelor de filmat şi au pledat pentru strângerea relaţiilor, inclusiv în domeniul militar, în timp ce regimul de la Moscova încearcă să obţină câştiguri în războiul la scară largă pe care l-a declanșat pe 24 februarie 2022 împotriva Ucrainei. De cealaltă parte, Occidentul şi Ucraina au condamnat și au denunțat un război imperialist de cucerire.
Lavrov mai susține că afirmațiile cu privire la subordonarea lui Putin față de Xi pentru a-și menține un aliat important pe scena internațională „sunt în general exagerate de către ţările neprietenoase”.
În opinia sa, acest „parteneriat”, catalogat pe bună dreptate drept inegal de către mulți analiști politici, este un succes pentru Moscova.
„Vedem asta ca pe o încercare de a arunca o umbră asupra succeselor noastre, de a provoca o falie în prietenia dintre Moscova şi Beijing”, a declarat Serghei Lavrov.
Relațiile ruso-chineze, inegale
Lavrov pretinde astfel ca Rusia să fie lăsată în secolul XXI să ducă războaie de cucerire ca în Evul Mediu și să fie considerată în continuare drept o putere.
În pofida declarațiilor lui Lavrov despre „succesul” relațiilor între Moscova și Beijing, Putin nu a obținut de la Xi armele mult dorite pentru a-și continua vărsarea de sânge din Ucraina. Mai mult, Xi profită de slăbiciunile lui Putin și încearcă să obțină influență în regiuni dominate (chiar ocupate pe vremuri) de Rusia, cum ar fi Asia Centrală. În timp ce se afla la Moscova, liderul chinez i-a invitat la Beijing pe omologii săi din Asia Centrală pentru a discuta pe tema unui „plan măreț” de dezvoltare. Înainte de a părăsi la Moscov, Xi i-a transmis lui Putin un mesaj misterios: „Ai grijă, prieten drag!”.
Ursula von der Leyen și Emmanuel Macron, în vizită la Beijing
Declarațiile lui Serghei Lavrov survin în contextul vizitei președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen la Beijing, unde va fi însoțită de șeful statului francez Emmanuel Macron.
Înaintea vizitei de la Beijing, programate de miercuri până vineri, von der Leyen a cerut o realiniere a relaţiilor cu China.
„Definirea unei strategii europene faţă de China (...) trebuie să înceapă cu o evaluare sobră a relaţiilor noastre actuale şi a intenţiilor strategice ale Chinei”, a afirmat șefa Executivului european, subliniind în acelaşi timp că lipsa contactelor cu Beijingul nu este „nici viabilă şi nici în interesul Europei”.