Frica de abandon la copii. Cum se manifestă la diferite vârste și ce efecte are mai târziu în viață

Copilul nou-născut poate plânge pentru că-i este foame, pentru că are o stare de disconfort (trebuie schimbat scutecul sau are crampe), le este frică sau sunt separați de părinți. Un astfel de plâns este normal și se oprește atunci când nevoile bebelușului au fost îndeplinite.

Dar psihologii spun că nașterea este cea care creează o angoasă primară la copil, fiind prima oară când bebelușul simte teama de abandon. „Separarea trăită de copil imediat după momentul nașterii va fi retrăită de acesta ori de câte ori te vei îndepărta fizic de el”, spune Liana-Ioana Nica, psihoterapeut, psiholog-clinician, pentru Psychologies.

Potrivit acesteia, cu fiecare alăptat, „siguranță și uniunea intrauterină se va reface până când bebelușul va reuși să structureze  anxietatea de separare prin experiență diverselor situații de viață.”

Alăptatul, stare regresivă de împlinre pentru copil

În primele luni, mama și bebelușul sunt într-o uniune osmotică, în care nou-născutul nu poate face diferența înter el și mama lui, mai arată psiholigul clinician. „Această osmoză se reconfigurează de fiecare dată când îți vei hrăni pruncul, deoarece odată cu laptele matern copilul primește și iubirea, căldură și atenția ta. Nu cred că există o altă situație de-a lungul vieții în care această stare regresivă de împlinire simțită de ține și copil să fie retrăită”, mai arată ea.

Acest contact permanent cu copilul îl învață să se delimiteze pe sine, în timp ce mama poate descoperi noi resurse de a face față solicitărilor copilului. „De fiecare dată când te îndepărtezi, el trăiește sentimentul de abandon, speriat că-și pierde sursă de hrană, iar mai târziu pe cea a iubirii și securității afective”,mai spune psohologul.Chiar și senzațiile de foame și de sete absente în viață intrauterină, îi creează angoasă bebelușului, mai spune ea. „Însă laptele matern sau biberonul îl vor ajută să facă față acestor senzații neplăcute. Sânul este deopotrivă hrănitor, dar și dătător de plăcere, siguranță, confort și limitare”, completează psihoterapeutul.

Lipsa mamei, resimțită la viitorul adult

„Dacă mama este absentă sau incapabilă să ofere protecția de care are nevoie bebelușul, dacă îl lasă descoperit în față stimulilor externi și interni, creează premisele că la maturitate copilul să devină un adult incapabil să aibă grijă de sine și de ceilalți, cu diverse anxietăți și fobii”, mai arată ea.De altfel, mai arată psihologul, ori de câte ori suntem bolnavi sau îndrăgostiți, când suntem la începutul căsniciei noastre sau când devenim părinți, când atingem vârstă senectuții, independența se pierde și sentimentul de abandon din copilărie se reactivează. „D.W. Winnicott spunea că drumul copilului spre independența este moderat de capacitatea lui de îngrijorare”, mai arată ea.

Prin plâns, nou-născutul își exprimă teamă de viață extrauterină, își solicită mama, iar disperarea lui scade în intensitate pe măsura străduințelor materne. Ulterior, plânsul devine mesagerul angoasei de abandon.

Prezența fizică nu e suficientă

„Când copilul mai crește, fiecare plecare a ta îi poate retrezi teamă de abandon. Te va exaspera cu crizele de plâns, și te va pedepsi când revii, prin crize de furie și respingere. De această dată separarea se face într-un timp mai lung, susținută de iubirea ta și forța limitativă a tatălui. Un obiect de tranziție (un maimuțoi de plus, o păturică sau chiar degetul) recreează prezența ta conform dorințelor și nevoilor proprii și va dispărea atunci când copilul va reuși să se autoasigure, să se autoechilibreze”, mai explică psihologul.

Dar, potrivit ei, prezența fizică nu este suficientă pentru copil. „Micuțul poate resimți abandonul chiar și în prezența ta, când îl iei în brațe sau te întorci cu el de mâna de la grădință, dacă ești preocupată de gândurile și problemele cotidiene. De asemnea, cel mic își exprimă cel mai bine teama de abandon prin joacă, unde singur își creează un spațiu securizant în care să se simtă protejat și în care se reechilibreza psihic ori de câte ori simte nevoia”, mai arată psihologul clinician Liana-Ioana Nica.