Interviu Mihai Gruia Sandu: „Au fost ani superbi în care am făcut nişte copilării fericite“
0Mihai Gruia Sandu (55 de ani) a revenit pe micul ecran cu emisiunea „Convinge-mă“, pe TVR Cultural. De teatru nu s-a despărţit niciodată. Când Gruia Sandu vorbeşte, o poveste începe să prindă contur. Considerat un reper al copilăriilor postcomuniste, el mărturiseşte că a fi actor de comedie „nu prezintă garanţie“.
Carte de vizită
- S-a născut pe 12 octombrie 1956, în Bucureşti.
- Are doi copii: Domnica (11 ani) şi Theodor (9 ani).
- În 1973 debutează în serialul TV Bufetul „La Senat".
- A debutat în dramaturgie cu piesa „Dragostea pusă la încercare", în 1985.
- În 1988 primeşte un rol în filmul „Moromeţii", în regia lui Stere Gulea.
- 1988 - prezent este profesor doctor la UNATC
- 1991-1996 realizează emisiunea „Arlechino", la TVR 1.
-
De-a lungul carierei a fost prezent în peste 30 de producţii
cinematografice. Cele mai recente filme sunt „Restul e tăcere" din 2008
şi „Călătoria lui Gruber" din 2009.
„Adevărul": Ce v-a cucerit la spectacolul „Mă tot duc", în care jucaţi alături de Oana Pellea?
Mihai
Gruia Sandu: Este un spectacol care evoluează în permanenţă. Şi faptul
că am avut şansa întâlnirii cu acest om extraordinar care este Oana,
care a evoluat încontinuu. Nici ea, nici eu, nu am fost de la început
aşa. Premiera acestui spectacol a fost pe 5 septembrie 1995. Îl jucăm în
trei limbi, a avut succes peste tot pe unde am fost cu el. Este un
spectacol-miracol. Am evoluat foarte mult împreună, cum zice Oana, ne-am
„descrâncenat". Oana a evoluat spiritual foarte tare în ultima vreme,
este un om incredibil. S-a declarat sora mea şi pot să spun că în
momentul în care am avut nişte probleme foarte mari, medicale şi nu
numai, sora mea adevărată şi cu ea au stat la căpătâiul meu, la
Reanimare, şi nu altcineva. Nu mi s-a mai întâmplat nimic asemănător cu
nimeni. Ne vedem la aeroport când plecăm în turneu, ne despărţim la
aeroport când ne întoarcem, după care putem să nu ne vorbim câteva luni.
Ne reîntâlnim şi e ca şi cum nu ne-am mai văzut de cinci minute. Există
o foarte mare complicitate între noi doi, dintr-o singură privire ştim
exact ce se întâmplă, ştim să evaluăm publicul şi să dozăm emoţia exact
aşa cum o cere momentul. Ea este mult mai abilă decât mine în
management, eu am făcut câteva gafe, fapt pentru care i-am lăsat ei
integral negocierile şi contractele, iar eu mă ocup mai mult de partea
tehnică. Relaţia cu Oana este ceva special.
Ce-i trebuie unui rol ca să-l jucaţi?
Am
ajuns acum la o vârstă şi, hai să-i spun şi o poziţie, în care pot să
refuz ceea ce nu‑mi place. Pentru ca un rol să mă atragă, trebuie ca
personajul respectiv să aibă ceva de spus. Adică nu o chestie care trece
pe acolo şi se conformează unei situaţii. Un personaj trebuie să
modifice ceva. Dacă existenţa unui personaj nu modifică situaţia propusă
în piesă, înseamnă că e cam degeaba, e un decor antropomorf. Altfel, de
ce-aş face un lucru neinteresant, prost plătit şi prăfuit?
Un actor îşi permite să refuze un rol odată cu câştigarea notorietăţii?
2002 Mihai Gruia Sandu, alături de cei doi copii.
Nu
cred în notorietate, mi se pare o problemă fals pusă. Sanda Manu îmi
spunea, la un moment dat, că la cine sunt vedetele azi în România, chiar
este de prost gust să fii vedetă. Este un sfârşit al lumii în care
valorile sunt date peste cap total. Este o confuzie, toată lumea caută
nişte valori care nu există. Nimeni nu gândeşte, nimeni nu face nimic,
dar toţi sunt vedete. Să divorţezi demonstrativ şi să apari în presa
pentru mitocani, că altfel nu pot să‑i spun. Presa e de două feluri:
pentru oameni şi pentru mitocani. Şi emisiunile TV sunt tot aşa. Şi
goana după audienţe este o altă manieră groaznică de a ne fura căciula.
Am văzut cum ne comandăm sondaje de opinie. Am văzut un domn care ţopăia
pentru că ieşise preşedintele României, dar după un minut şi jumătate
de fapt nu ieşise, dar a apucat să se bucure. Asta e ţara. Până unde
mergem cu minciuna?
Ce-i sfătuiţi pe studenţii dumneavoastră?
2006 Actorul, împreună cu Oana Pellea în piesa „Mă tot duc“.
Eu
acord un foarte mare rol lui Dumnezeu. Un profesor de actorie nu poate
să dea talent. Un profesor de actorie poate să înveţe fel de fel de
tehnici. Eu, slavă Domnului, cunosc foarte multe. Dar problema nu este
câte dau eu, ci cât este dispus studentul să preia. Eu predau o tehnică
foarte complicată pe care nimeni, până acum, n-a fost dispus să şi-o
însuşească integral. Se numeşte „tehnica actorului de commedia
dell'arte" şi, în general, tehnica actorului comic. Este o parabolă
biblică cu seminţele aruncate pe piatră, pe pământ uscat şi pe pământ
fertil. Să zicem că pedagogia de teatru aruncă seminţele. Şi atât.
Au impresia că e mai greu să fii actor dramatic decât de comedie?
2009 Mihai Gruia Sandu (stânga), în filmul „Călătoria lui Gruber“.
Oamenii
confundând tot timpul actorul cu personajul - se întâmplă şi la case
foarte mari - au senzaţia că, dacă eşti actor comic, eşti un om
neserios. În adolescenţă am avut dificultăţi cu taţii tuturor fetelor cu
care am fost. A fi actor pentru un mic burghez este un dezastru. Nu
prezinţi garanţie, eşti ceva foarte neserios. Comedia mai are şi alte
probleme mari. E foarte specifică, e legată de un loc şi un timp. Cu cât
e mai bine legată, cu atât e mai spumoasă. Dacă luăm acum comediile lui
Aristofan, n-au niciun haz, în timp ce la tragediile lui Euripide
substanţa lor dramatică este aproape neatinsă. Bine, nu mai există fior
tragic la omul contemporan, dar înţelegem despre ce e vorba.
Sunteţi
actor, profesor şi doctor în arta spectacolului, dar în memoria unui
anumit public veţi rămâne identificat drept Arlechino. Vă jigneşte în
vreun fel?
2011 Actorul de comedie, în piesa „Ca pe tine însuţi“.
Absolut
deloc. Nu pot fi jignit, nici supărat. Este o chestie pe care mi-am
asumat-o. Am făcut lucruri de care sunt mândru şi lucruri de care nu
sunt. În viaţă e bine să ai tot felul de experienţe. Mult mai bine să
regreţi că ai făcut nişte lucruri decât că n-ai făcut. Până la urmă, la
contabilitatea finală, asta atârnă greu. Au fost nişte ani superbi şi am
făcut nişte copilării fericite. Şi acum mă întâlnesc cu fel de fel de
oameni. Un băiat a venit la mine cu un creion enorm şi mi-a spus: „Vreau
să vă dau creionul acesta pentru că mi‑aţi colorat copilăria". Sau un
domn care mi-a zis: „Eu mi‑am botezat copilul Gruia, după
dumneavoastră". Şi multe, multe altele.
Aţi „educat poporul cu televizorul"...
2011 19 aprilie, Mihai Gruia Sandu
Un
domn care era genial, Radu Popovici, a inventat foarte multe emisiuni. A
inventat „Abracadabra", „Ba da, ba nu", „Măgăruşul" şi „Arlechino". El
inventa şi alţii i le furau. Pe asta n-a furat-o nimeni. Sau aproape.
Era o perioadă destul de tulbure, fără bani, improvizam, lucram în regim
de lungmetraj artistic, dar cu bani de televiziune. La un moment dat am
improvizat o curte imperială din trei actori, împreună cu maşiniştii şi
cu electricienii. Toată lumea punea umărul. Dădeam cu bidineaua şi
vopseam decorul până dimineaţa, nu ne-a deranjat niciodată asta. Am
rămas cu toţii prieteni. Una dintre regulile asupra cărora am picat cu
toţii de acord era să facem o treabă care să ne placă şi nouă. La vremea
aceea am adoptat ceva care nu se mai poartă astăzi sau care este
interzis să se poarte, şi anume respectul faţă de publicul propriu.
Emisiunile de televiziune, pentru copii sau adulţi, pur şi simplu te
desconsideră, ca să nu spun că te iau de prost. Nu mizează deloc pe
inteligenţa ta, se presupune din start că nu o ai. Despre bunul-simţ, la
fel. Emisiunea era realizată pentru copii, dar publicul ţintă a devenit
toată lumea care era în casă. Cele mai superbe cronici le-au făcut
adulţii. Părinţii se uitau la Arlechino cu o îndârjire mai mare decât
copiii. Categoria de vârstă n-a mai putut să fie precizată.
La Institut când aţi intrat?
Mi-a
luat vreo şase ani până am intrat. Cu un an înainte să intru - prima
dată am dat în '75 şi am intrat în '81 - a fost un singur loc pentru
neincorporabili. Un loc pe toată România. Loc pe care a intrat un băiat
în clasa lui Cotescu şi pe care Cotescu l-a dat afară peste un an pentru
lipsă de talent.
ÎN REPLICĂ
"De 16 ani jucăm
împreună. Partenerul cu care am petrecut cel mai mult timp pe scenă.
Cred în talentul său. Cred în calitatea lui umană. Îl respect şi îmi e
drag. Un talent căruia teatrul românesc îi este încă dator. "
Oana Pellea
actriţă
Încăpăţânare şi lene
"Încăpăţânarea funcţionează şi ca defect, dar şi drept calitate. Lenea, mai rar."
Obiectul Adevărului
"
O colecţie de instrumente muzicale. Obiectele sunt făcute să ne ajute
în viaţa de toate zilele. O activitate importantă este modificarea
intenţionată a stărilor de conştiinţă. Să spunem că obiectul muzical ar
fi o cutiuţă creată în scopul acesta. "
Fura cireşe de la Tudor Arghezi
Ce-aţi făcut în anii în care nu eraţi la facultate?
Foarte
multe meserii. Am făcut, în primul rând, Armata. 502 zile. Timp în care
am fost şi cioclu la cutremur. Despre armata aceea s-ar putea scrie o
trilogie, nu un roman, şi nu o fac pentru că ar aborda genul fantastic.
Şi mie îmi e greu să cred, deşi n-aş minţi nicio liniuţă acolo. Eram un
băieţel cuminte, de la Arte Plastice, copilul mamei care nu‑i ieşea
niciodată din cuvânt şi am ajuns într-o lume vulgară, urâtă, violentă,
de nepovestit, plină de abuzuri.
Cine a fost maestrul dumneavoastră?
Am
luat mai multe lucruri de la mai mulţi oameni. Am şi maeştri care nu
ştiu că-mi sunt maeştri. M-am întâlnit cu Marinuş Moraru şi aş fi vrut
să-i spun ceea ce nu i-am zis niciodată. Eu îl consider unul dintre
maeştrii mei. Uitându-mă la el, îmi dau seama că ştiu foarte multe
lucruri despre meseria asta. El a declanşat mult în mine. Cătălin Naum,
care nu m-a iubit... Nu ştiu dacă m-a iubit vreunul dintre maeştrii mei.
De fapt, eu nu mă lasam iubit, eram ca un arici la vremea aceea. Nu
citisem, nu înţelesesem nimic. Nici acum n-am înţeles mare lucru, dar
două biblioteci tot am digerat. Am avut o mare şansă cu cel de-al doilea
profesor din Institut, Mihai Mălaimare. Noi eram ciuca Institutului,
cei mai proşti, iar el a scos din noi actori. El ne-a iubit, cu
violenţă, aşa cum ştia el. Plângea singur de ciudă dacă nu ieşea ceva,
n-am mai văzut aşa ceva, şi se bucura cu lacrimi când ne ieşea.
Ce vă face mândru de dumneavoastră?
Habar
n-am. Îţi face impresia că sunt mândru de ceva? Sunt uneori bucuros,
sentiment care se poate nuanţa, când înţeleg lucruri foarte complexe.
Când înţeleg inducţia unei stări, de pildă, când trec de la teorie la
practică cu brio. Asta mă face foarte bucuros şi uneori mândru. Îmi dau
imediat peste mână, pentru că de la mândrie la trufie este doar un pas.
Eu despre meseria asta cred altceva, că nu o fac ca să mă arate lumea cu
degetul. Acum îmi aduc aminte de unul care n-a vrut să-mi dea rest la
mere, gândindu‑se că dacă sunt la televizor, sunt foarte bogat. „La
banii dumneavoastră, mai vreţi şi restul?" Mi s-a părut genial. De unde
ştia el câţi bani am, când eu nu ştiu câţi bani am?
Cum a fost copilăria petrecută în Bucureşti?
M-am
tot mutat şi de unde mă mutam, se demola cartierul. Parcă cineva a
şters cu obstinaţie copilăria mică, pubertatea, adolescenţa. Era un
cartier patriarhal, prin zona Apărătorii Patriei, se numea Mandravela.
Nu ştiu de ce i se spunea aşa. Furam cireşe de la un domn îmbrăcat în
halat albastru şi cu bască, căruia îi spuneam nea Tudorică. Un domn care
arunca cu pietre după noi, pentru că-l furam. Foarte bun gospodar, de
altfel, avea cele mai bune cireşe. Când m-am dus la şcoală, am aflat că
era marele poet Tudor Arghezi.
Testul Adevărului
Oana Pellea
„Oana
a evoluat spiritual foarte tare în ultima vreme, este un om incredibil.
S-a declarat sora mea. (...) Relaţia cu Oana Pellea este ceva special."
Mihai Mălaimare
„Un
practician dezinteresat de teorie. El ne-a iubit, cu violenţă, aşa cum
ştia el. Plângea singur de ciudă dacă nu ieşea ceva, n-am mai văzut aşa
ceva, şi se bucura cu lacrimi când ne ieşea."
Moţu Pittiş
„Ne-a legat o foarte mare prietenie. În materie de muzică, mi-a fost mentor. Îi simt foarte tare lipsa."
Liviu Ciulei
„Este
un înger. El a zis: «Să ştiţi că în teatru nu există originalitate, ci
doar lipsă de informaţie». Cum să nu-l iubeşti? Din momentul acela, l-am
iubit necondiţionat tot restul vieţii."
Olga Tudorache
„Suntem
născuţi în aceeaşi zi, nu pot să spun nimic. Tot ce spun se poate
întoarce împotriva mea. E o Balanţă. Olga joacă o dură şi ea e, de fapt,
foarte sensibilă. Cred că şi-a făcut o carapace din treaba asta."