Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci, mesaj de susținere pentru Gabriela Firea. Foto: Getty Images

„Zeița de la Montreal” a transmis un mesaj de susținere pentru Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei și candidatul Partidului Social Democrat, singura femeie înscrisă în cursa pentru Primăria Capitalei.

În mesajul video postat chiar pe contul de socializare al Gabrielei Firea, fosta sportivă care a luat primul 10 din istoria gimnasticii, spune că „o femeie trebuie să sprijine o femeie”.

Eu nu am opțiuni politice. Cred, însă, că o femeie poate fi lider atât în viața profesională, cât și în cea personală. O cunosc pe Gabi de când era în presă și cred că a demonstrat mereu că poate să le facă pe amândouă. Îi urez succes și cred că în orice proiect se va implica, nu va dezamăgi. Succes!”, a declarat Nadia în mesajul transmis.

Nu este pentru prima dată când Nadia Comăneci se implică în proiectele Gabrielei Firea. În mandatul de ministrul al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea a lansat o campanie de susținerea a drepturilor femeilor din România, iar printre personalitățile care au transmis un mesaj de susținere s-a aflat și Nadia Comăneci.

Ministru la momentul respectiv, Gabriela Firea a lansat „Manifest pentru drepturilor femeilor” un document strategic cu măsuri pentru protejarea locului de muncă al femeilor care nasc și sunt în concediu de creștere al copilului, pentru protecția victimelor violenței domestice, pentru mame minore și prevenirea fenomenului de nașteri timpurii, pentru salarii egale pentru munca egala.

Nadia Comăneci este o glorie a sportului românesc, fiind prima gimnastă din lume care a obținut nota maximă, 10, într-un concurs olimpic, Olimpiada de la Montreal 1976.