Surse: Victor Ponta ar vrea să-şi facă fundaţie. Dragnea i-a avertizat pe colegii din PSD să nu meargă alături de fostul premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea şi Victor Ponta în perioada în care comunicau mai des. FOTO Adevărul

Fostul premier Victor Ponta ar urma să înfiinţeze o fundaţie la care ar putea să adere mai mulţi dintre colegii săi de partid, fapt care-l nemulţumeşte pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine Digi24, citând surse social-democrate.

Liviu Dragnea le-a interzis colegilor din PSD să colaboreze cu Victor Ponta în afara partidului. Discuţia pe această temă a avut loc la Turnu Măgurele, în absenţa fostului premier, susţin mai mulţi social-democraţi, potrivit Digi24.

„Domnul preşedinte era normal că, auzind că anumiţi miniştri vor să meargă într-o fundaţie a lui Ponta, de aici s-a pornit, ce rol are fundaţia asta, e fundaţia partidului?“, a declarat Cătălin Rădulescu, preşedintele PSD Diaspora.

Un alt social-democrat a nuanţat cele întâmplate. „A spus că l-a invitat pe Victor Ponta şi a spus ceva de genul că nu este bine că îşi face o fundaţie“, a spus şi Şerban Valeca, preşedinte PSD Argeş.

Preşedintele PSD a explicat şi înainte de reuniunea de la Turnu Măgurele şi după, de de ce fostul premier nu a participat la întâlnirea informală. „L-am căutat ieri pe Victor Ponta, l-am sunat de câteva ori la telefon, nu mi-a răspuns“.

Victor Ponta nu şi-a făcut publice planurile privind fundaţia, însă  a avut deja o întâlnire în această săptămână cu foştii membri ai guvernelor PSD, la care nu a fost însă invitat şi Liviu Dragnea. „Am participat la o întâlnire informală cu fostul premier Victor Ponta şi cu colegii din Cabinet. Sigur, au participat mai mulţi miniştri, nu am făcut politică. Au participat şi domnul Constantin şi domnul Oprea”, a precizat Mircea Duşa, fost ministru al Apărării în Guvernul Ponta.