Proiecte pentru creșterea natalității în România. Se propune mărirea indemnizației de creștere copil

0
Publicat:

Două proiecte de lege pentru completarea pachetului de măsuri pentru creșterea natalității vor fi depuse în Parlament. Acestea au obiectivul de a asigura o indemnizație de creștere a copilului și acordarea respectului în spațiul public femeilor însărcinate sau părinților cu copii sub 5 ani.

Liberalii depun două proiecte pentru creșterea natalității FOTO: CDEP

„Proiectele au două obiective: asigurarea unei indemnizații de creștere a copilului predictibilă și acordarea respectului cuvenit în spațiul public femeilor însărcinate și părinților care sunt însoțiți de copii sub 5 ani”, se arată într-o postare pe Facebook a Grupului Parlamentar PNL.

Deputații liberali au lucrat la proiectul de lege privind acordarea de prioritate femeilor însărcinate și părinților la casieriile unităților comerciale, precum și la ghișeele instituțiilor publice, alături de Mirela Retegan, fondatoarea Gașca Zurli.

„După adoptarea legii, femeile însărcinate și/sau persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor avea prioritate la casieriile unităților comerciale și la ghișeele instituțiilor publice, precum și la serviciile oferite de acestea. De asemenea, propunem amenjarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate și/sau persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani”, se arată în postarea de pe Facebook.

Al doilea proiect de lege al deputaților liberali propune creșterea limitei minime și maxime a indemnizației de creștere a copilului. Prin urmare, valoarea minimă a indemnizației va fi de 60% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar valoarea maximă se va situa la de 4 ori valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, adică suma de 12.000 de lei, față de 8.500 de lei, cât este în prezent.

„Prin susținerea celor două proiecte de lege, ne propunem să încurajăm natalitatea și să oferim sprijinul necesar părinților pe parcursul primilor ani de viață ai copiilor. Având în vedere declinul demografic cu care se confruntă România, suntem datori să luăm toate măsurile necesare pentru susținerea familiilor aflate la început de drum”, precizează liberalii. 

Mai multe pentru tine:
26 martie: ziua în care s-a născut Cristian Țopescu, cel mai mare comentator al tuturor timpurilor VIDEO
Cine a fost cu adevărat Sinan Pașa, dușmanul lui Mihai Viteazul. Era copil de țăran și s-a remarcat ca bun administrator
România, start chinuit în calificările Euro 2024. Obiectiv bifat după suferința din Andorra
Cel mai în vârstă antrenor din lume trăiește în România. Eugen Vătășescu: „Am ocolit Pământul de două ori și jumătate, alergând“
Bătaie în tribune la Andorra - România. Suporterii „tricolorilor” s-au făcut din nou de râs
Se scumpesc vacanțele în Thassos. Unii români își cumpără case pe insula grecească
O angajată CFR a murit în accidentul feroviar din Galați: a făcut cinci stopuri cardio-respiratorii
Prima persoană cu hipertimezie: femeia își amintește fiecare zi trăită, dar spune că totul este ca un blestem
Augustin Viziru a dezvăluit cu cine l-a înșelat Oana Mareș: „Tu ai putea să ai ceva sexual cu el?”
Imagini cu noile mașini BMW cumpărate de Poliția Română FOTO
Patrick Hemingway, fiul lui Ernest Hemingway: „Relația cu tata a fost arhiplină de amuzament și afecțiune“ EXCLUSIV
Cât de periculoasă este vipera de stepă din Delta Dunării. Ce facem în caz că suntem mușcați de acest șarpe
Ce bănci din România s-ar putea prăbuși? Sfatul celui mai mare expert financiar din România
Insula superbă din Grecia de care n-ai auzit până acum. E noua destinație de top pentru vacanța din 2023
Soția lui Mark Zuckerberg a născut a treia fetiță, care a primit un nume... roman
Trecem la ora de vară 2023! De ce se schimbă ora de două ori pe an?