Când consumul devine competiție - psihologia din spatele datoriilor nejustificate. De ce cheltuim ca să-i impresionăm pe alții

În spatele multor datorii nu stă nevoia reală, ci orgoliul, atrag atenția specialiștii. Oamenii ajung să cheltuiască bani pe care nu îi au, pentru lucruri de care nu au nevoie, doar pentru a dovedi ceva celorlalți. Respectul cumpărat durează câteva clipe, dar consecințele financiare rămân ani întregi. Ce-i de făcut?

Există o scenă în filmul indian Lucky Bhaskar (2004) care arată mai bine decât orice statistică cum funcționează orgoliul atunci când se amestecă cu banii, amintește un utilizator într-o postare pe Quora. Mai precis, Bhaskar, personajul principal, intră cu familia într-un magazin de bijuterii. Vin într-o mașină modestă, îmbrăcați simplu. Din acel moment, nu sunt tratați foarte bine: nu li se oferă valet, nu primesc nici măcar un pahar cu apă, iar când soția sa cere să vadă diamantele, personalul le sugerează că nu și le pot permite. În tot acest timp, proprietarul le transmite discret angajaților să se ocupe de clienții „adevărați”.

Umilința îl împinge pe Bhaskar să reacționeze printr-o demonstrație costisitoare. Cumpără pe loc o mașină de lux de 18 lakh rupii (aproape 20.000 de euro), merge într-un magazin de haine exclusivist și achiziționează cele mai scumpe ținute, apoi revine la magazinul de bijuterii și golește vitrina. Personalul rămâne șocat, proprietarul jubilează, iar Bhaskar se simte victorios. Doar că, în realitate câștigătorul nu e el.

„Vânzătorul de bijuterii își rotunjește veniturile cât pentru un an întreg, fără nicio campanie de marketing sau reduceri. Tot ce a făcut a fost să atingă coarda sensibilă a ego-ului unui om. Bhaskar, în schimb, rămâne cu buzunarele goale și cu satisfacția iluzorie că a câștigat un duel de imagine”, completează același user.

„Economisim fiecare bănuț prin tăieri de costuri. Dar când intervine orgoliul, cheltuim totul fără să clipim”, spune chiar personajul lui Bhaskar mai târziu, în film.

Dincolo de ecran, realitatea arată la fel. Nunți fastuoase care distrug economiile de-o viață, case decorate mai degrabă pentru Facebook decât pentru confort, telefoane schimbate compulsiv doar pentru a nu rămâne „în urmă”.

Când cumpărăm respect pe datorie

Aceasta este una dintre cele mai mari capcane financiare: cheltuiala din pricina orgoliului. Psihologii o numesc ego spending: cumpărături motivate nu de nevoie, ci de dorința de validare, de frică să nu pari „mai puțin” în fața altora. Nu mai este vorba despre o escrocherie clasică, venită din afară, ci despre un mecanism psihologic interior, care funcționează ca o capcană.

Mai exact, ne convingem singuri să cheltuim bani pe care nu îi avem, pentru lucruri de care nu avem nevoie, doar pentru a impresiona oameni care nici măcar nu contează. „Respectul cumpărat dispare în câteva minute, dar ratele rămân ani întregi”, declară pentru „Adevărul” Andreea Ștefiuc, psiholog clinician și psihoterapeut cu formare în terapia experiențială a copilului, cuplului și familiei.  

„Ego-ul, când devine consultant financiar, e cel mai scump scam pe care ni-l putem face singuri”, adăuga cineva pe Quora.

În limbajul comun, termenul „ego” are o conotație negativă, însă în realitate se traduce printr-un set de mecanisme de adaptare pe care fiecare persoană le dezvoltă încă din copilărie pentru a face față unor experiențe traumatice sau unor relații disfuncționale din familie, după cum explică psihologul.

„Ego-ul este o structură de protecție. El ne apără de destabilizarea psihică ce ar putea apărea dacă un copil ar fi confruntat direct cu realități dureroase și copleșitoare, cum ar fi sentimentul că lumea în care trăiește este periculoasă, că nu este protejat, că mama nu îi poate îndeplini nevoile, că tata nu își poate controla impulsurile și devine un pericol, că familia nu îl dorește sau chiar că este expus unor abuzuri”, lămurește Andreea Ștefiuc.

Din perspectivă neuroștiințifică, aceste mecanisme se formează prin conexiuni neuronale repetate. Ego-ul devine astfel un gardian interior care caută să evite suferința și să mențină un echilibru psihic minim.

Lecțiile invizibile din familie

Problema apare atunci când aceste mecanisme timpurii se reactivează în viața adultă, inclusiv în relația cu banii. De pildă, potrivit specialistului, dacă am crescut în sărăcie, ego-ul ne poate împinge spre muncă excesivă pentru a compensa lipsurile. Dacă am fost crescuți într-o familie unde imaginea socială era pusă pe primul loc, putem ajunge să credem că singura formă de valorizare este admirația celorlalți. Dacă familia a trecut prin traume financiare: pierderi, faliment, datorii, este foarte posibil ca în viața adultă să simțim nevoia de control și acumulare permanentă. Iar dacă am crescut într-un context prosper, mesajul interiorizat poate fi „doar dacă am bani sunt respectat”.

„În toate aceste cazuri, banii devin un instrument de reglare emoțională și de satisfacere a unor nevoi psihologice timpurii: siguranță, valoare personală, apartenență, importanță”, completează Andreea Ștefiuc.

În opinia sa, modelele familiale contează la fel de mult. Perioada economică în care au trăit părinții și bunicii, modul în care au gestionat riscurile financiare, emoțiile pe care le-au transmis despre bani, frică, rușine, mândrie, anxietate, iar conflictele rezolvate sau nu în jurul banilor se imprimă adânc în psihicul copilului. Dacă nu am avut modele sănătoase, este de părere psihologul, ajungem la maturitate ghidați de impulsuri inconștiente și de mesajele sociale. În psihoterapie, asta se traduce frecvent prin comportamente compulsive: fie cheltuieli excesive, fie economii obsesive, fie evitarea responsabilităților financiare.

O distincție esențială este cea dintre respectul de sine și cheltuiala dictată de orgoliu. „Când ne respectăm cu adevărat, luăm în calcul și versiunea noastră din viitor. Alegem conștient, cu grijă pentru echilibrul interior și pentru stabilitatea pe termen lung. Când cumpărăm din impuls, căutăm doar gratificarea rapidă, care se epuizează la scurt timp”, explică specialistul. Fără autoreglare și conștientizare, oamenii rămân prinși într-un ciclu obositor: dorință, achiziție, gol interior, din nou dorință.

Rana colectivă a românilor

De ce este atât de greu să rezistăm atunci când simțim că am fost subestimați? Andreea Ștefiuc spune că: „În istoria poporului român există multă nedreptate și experiențe colective de umilire și inferioritate. Sistemul educațional a perpetuat adesea aceste mesaje. Copilul de la sat ridiculizat pentru hainele modeste, fata făcută de rușine pentru că nu a putut contribui la cadoul profesorului, poveștile cu verișorul sărac subestimat. Copiii răniți de astfel de experiențe au dezvoltat ego-uri foarte reactive, care acum se apără violent în fața oricărui semn de subestimare. La polul opus, cei crescuți în abundență pot rămâne cu convingerea că valoarea lor se reduce la statutul financiar și ego-ul lor apără acest statut ca o fiară, pentru că fără el s-ar expune o persoană extrem de vulnerabilă emoțional.” Din punct de vedere existențial, această luptă nu este doar despre bani, ci despre nevoia de a conta, de a fi văzuți și respectați.

Industria publicitară știe foarte bine aceste vulnerabilități și le exploatează, adaugă ea. Nu este întâmplător că reclamele și strategiile de vânzare folosesc emoții precum rușinea, mândria sau competiția. După al Doilea Război Mondial, consumerismul a fost o strategie economică globală, iar în România a prins pe fondul sărăciei istorice, conform spuselor sale. Astăzi, multe persoane supracompensează lipsurile generațiilor anterioare prin cumpărături excesive. „Problema este că siguranța interioară nu se construiește prin obiecte, ci prin rescrierea unor credințe disfuncționale, prin suport emoțional și prin experiențe corective.”

Respectul, atrage atenția psihologul, nu este ceva ce putem cumpăra, ci un cumul de nevoi emoționale fundamentale: nevoia de a conta, de a fi văzuți, de a ni se respecta limitele, de a avea autonomie și putere personală. „Când ne bazăm doar pe ceilalți pentru a ne respecta, mai ales dacă aceștia ne privesc doar prin prisma exteriorului nostru, pierdem contactul cu ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Din perspectivă clinică, acest mecanism este o formă de reglare emoțională externă: încercăm să obținem din afară ceea ce nu reușim să cultivăm în interior.”

Adolescenții și adulții se raportează diferit la acest fenomen. În adolescență, conformismul față de grup este maxim și nevoia de acceptare devine mai importantă decât orice. „Rolul părinților nu este să satisfacă toate dorințele materiale ale copilului, ci să normalizeze tendința de conformare, să discute deschis despre valoarea banilor și să ofere responsabilitate. Dacă adolescentul primește bani doar pentru a evita frustrarea, riscul este să dezvolte credința inconștientă că «dacă am bani, sunt valoros» și să nu mai aprecieze ceea ce primește”, explică Andreea Ștefiuc.

La adulți, vulnerabilitatea vine mai ales din tiparele emoționale adânc înrădăcinate în copilărie. Atunci când nu și-au lucrat rușinea, sentimentul de inferioritate sau nevoia de validare, adulții caută în continuare confirmarea valorii prin bani, statut sau obiecte, deși resursele interioare pentru autoreglare există și pot fi dezvoltate prin psihoterapie, adaugă aceasta.

Prețul autosabotajului

De ce cumpărăturile par să vindece rușinea sau inferioritatea? Pentru că oferă un efect rapid, dar de scurtă durată. Actul cumpărării activează circuitele de recompensă din creier și reduce temporar activitatea zonelor asociate cu rușinea și durerea socială. „Pentru mulți oameni, cumpărăturile sunt singura strategie de supraviețuire emoțională pe care o au la îndemână. Însă adevărata vindecare nu vine din consum, ci din explorarea emoțiilor și dezvoltarea unor modalități sănătoase de reglare: psihoterapie, relații autentice, creativitate, ancorare în valori”, spune Andreea Ștefiuc.

Un exemplu tipic sunt cumpărăturile „de revanșă”, prin care cineva umilit sau subestimat caută să demonstreze superioritatea. Este o dinamică infantilă: „m-ai făcut de rușine, acum îți arăt că pot mai mult”. În realitate, susține specialistul, acest comportament nu vindecă rana, ci o amplifică. Rezultatul? Autosabotaj financiar, îndatorare, stres cronic, anxietate, depresie sau chiar probleme fizice generate de presiunea constantă.

Diferența între dorințele autentice și nevoia de validare este fundamentală. Dorințele autentice izvorăsc din valorile, pasiunile și nevoile noastre și aduc sens. Nevoia de validare vine dintr-o rană emoțională și din încercarea ego-ului de a compensa lipsuri vechi. „Dacă o dorință ne lasă cu un sentiment de pace interioară și coerență, este autentică. Dacă ne lasă cu neliniște și cu teama că «nu e destul», cel mai probabil este o nevoie de validare”, arată psihologul.

Antidotul, spune ea, nu se găsește în vitrinele magazinelor, ci în reziliența emoțională și capacitatea de a spune „nu” tentației de a cumpăra respect. Este nevoie de conștientizare, de întoarcere la valori, de dezvoltarea unor modalități sănătoase de reglare emoțională și, adesea, de psihoterapie pentru a explora rănile vechi de rușine și inferioritate. „Respectul de sine se clădește prin onorarea propriului corp, a propriilor limite și prin experiența de a depăși momente dificile cu propriile resurse. Atunci când confundăm respectul cu validarea externă, interiorul nostru ajunge să semene cu un sac fără fund: oricât am primi, nu putem integra și nu ne putem simți plini pe termen lung”, concluzionează Andreea Ștefiuc.