Cazul domnului Codrin Ştefănescu

L-am urmărit de mai multe ori pe domnul Codrin Ştefănescu în dezbaterile televizate. În cele mai multe cazuri, purtătorul de cuvânt al PSD a reuşit să îşi distrugă adversarii, oricare ar fi fost aceştia: oameni politici, jurnalişti sau reprezentanţi ai societăţii civile. Asta, în ciuda faptului că domnul Ştefănescu era, de cele mai multe ori, departe de a avea inteligenţa sau experienţa profesională a oamenilor cu care discuta.

Aseară l-a făcut pulbere pe directorul de la Pro Democraţia.

Codrin Ştefănescu este extrem de agresiv, dar asta nu justifică faptul că zdrobitoarea majoritate a celor pe care îi atacă sunt victime sigure din cauza faptului că vin îngrozitor de nepregătiţi pentru o confruntare cu el.

Repertoriul de atac al domnului Ştefănescu este asemenea dânsului: limitat, dar remarcabil de eficient în a-şi atinge interesul. El nu este deloc preocupat de explicaţii logice sau de o retorică elegantă. Şi nu e deloc interesat nici să aibă o imagine de om echilibrat şi rational. Din păcate, în condiţiile de la Antena 3 şi de la RTV, toate acestea reprezintă avantaje, iar împroşcarea cu rahat funcţionează. Vrând-nevrând, la sfârşitul emisiunii, putoarea se va extinde la toată lumea.

Direcţiile de atac tipice sunt:

• A fost revoluţionar şi lui îi datorăm faptul că acum avem o democraţie.
• Adversarii lui sunt parte a sistemului securist care vrea să distrugă şansa românilor de a avea o viaţă mai bună.
• Adversarii lui sunt parte a unor organizaţii plătite de Soros sau a unor partide dominate de mafioţi. Va folosi exemple reale sau imaginare şi va face legături absolut aberante şi nesimţite pentru a demonstra că adversarul său nu are credibilitate.
• Nu va ezita să atace orice posibilă sau imaginată slăbiciune şi va ignora orice tip de întrebare care nu îi convine.

Domnul Ştefănescu este la fel de revoluţionar ca Dan Iosif. Un bişniţar oportunist şi norocos care se foloseşte cu o nesimţire revoltătoare de revoluţie pentru a-şi justifica sociopatia.

Pentru ca să fie mai clar, revoluţionarul Ştefănescu, luptător împotriva securiştilor, s-a înscris de două ori în partidul cu cel mai ridicat procent de securişti – PRM. Partid condus de Vadim Tudor, poetul de curte al lui Ceauşescu. De asemenea, a făcut o carieră şi în PSD, sub oblăduirea lui Adrian Năstase, om care a adus în guvernele României zeci de foşti securişti, fiu al unuia dintre cei mai importanţi activişti PCR şi ginere a doi miniştri comunişti.

Faptul că omul era împotriva Ilicitului în timpul comuniştilor nu îl face revoluţionar, ci doar infractor. În acelaşi fel, lupta lui împotriva DNA este mult mai probabil legată de felul în care şi-a obţinut averea fabuloasă şi supravieţuirea politică şi nu de posibilitatea că ar avea vreo urmă de coloană vertebrală.

Cultura organizaţională a PSD facilitează din ce în ce mai mult accesul la putere pentru mitomanii agresivi şi grobieni. Iar acest fapt este demonstrat cu vârf şi îndesat de declaraţiile domnului Ştefănescu.

Din nefericire, sunt foarte puţini reprezentanţi ai Opoziţiei şi ai societăţii civile care îndrăznesc să se ducă la Antena 3 sau la RTV, bine pregătiţi pentru a expune disonanţele stridente dintre discursul şi faptele domnului Ştefănescu.

Sigur că este extrem de dificil să discuţi despre disonanţă, despre legăturile cu securitatea, despre pupincurism, oportunism, corupţie şi lipsă de coloană vertebrală la televiziunile controlate de Voiculescu şi Ghiţă. Nu de alta, dar cuvintele de mai sus ar fi definiţia perfectă a celor două posturi şi, în fapt, a unei bune părţi a televiziunilor de ştiri.