Facebook va plăti 52 de milioane de dolari moderatorilor care au dezvoltat stres post-traumatic la locul de muncă
0
Atât foştii, cât şi actualii moderatori vor primi minimum 1000 de dolari, arată o decizie a Curţii Superioare din San Mateo.
Facebook a acceptat decizia luată vineri de Curtea Superioară din San Mateo, California, recunoscând astfel, pentru prima oară în mod oficial, care este efectul psihic pe care îl poate avea moderarea conţinutului prezent pe reţeaua socială.
Decizia se referă doar la moderatorii americani, care vor avea parte şi de consiliere la locul de muncă. Astfel, fiecare va primi o sumă minimă de 1000 de dolari şi va fi eligibil pentru alte compensaţii, dacă sunt diagnosticaţi cu stres post-traumatic sau alte probleme medicale asemănătoare.
În total, 11.250 de moderatori vor fi recompensaţi, iar avocaţii din acest caz consideră că jumătate dintre aceştia ar fi dezvoltat probleme precum depresie sau adicţie în perioada în care au lucrat pentru gigantul tech.
În septembrie 2018, Selena Scola, o fostă moderatoare a Facebook, a dat în judecată compania pe motiv că ar fi fost diagnosticată cu stres post-traumatic ca urmare a activităţii de moderare a conţinutului de pe reţeaua socială, unde era expusă la imagini violente care prezentau violuri, sinucideri sau crime. Scola a dezvoltat simptomele de stres post-traumatic la doar 9 luni de la angajare, iar plângerii ei i s-au alăturat şi alţi foşti moderatori ai Facebook, din patru state diferite, care au spus că Facebook nu le-a oferit un spaţiu de lucru sigur.
Moderatorii diagnosticaţi cu tulburări psihice vor avea parte de tratament plătit de companie şi vor putea primi până la 6000 de dolari în plus, în funcţie de diagnostic.
Facebook a acceptat de asemenea şi să schimbe uneltele puse la dispoziţia moderatorilor, pentru a reduce impactul imaginilor văzute de aceştia. Astfel, videoclipurile vor fi modificate în alb-negru, iar sunetul lor va fi oprit. Aceste modificări vor ajunge la 80% dintre moderatori până la sfârşitul anului în curs, notează The Verge.