VIDEO Îl scoţi din portofel şi îţi încarci smartphone-ul cu el: WiFlux este cât un card de credit şi nu are niciun fir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
WiFlux va costa 40 de dolari
WiFlux va costa 40 de dolari

Despre autonomia redusă a telefoanelor moderne s-a scris mult. Totuşi, cea mai mare problemă a smartphone-urilor şi-ar putea găsi rezolvare mulţumită unui gadget cât un card bancar, potrivit TheNextWeb.

Gadgetul produs de o echipă din Singapore încearcă să obţină finanţare prin platforma de crowdfunding IndieGoGo. Acesta se numeşte WiFlux şi promite să ofere cu 50% mai multă autonomie smartphone-urilor precum iPhone 5 sau Samsung Galaxy S4.

WiFlux este un încărcător wireless de dimensiuni foarte mici. Utilizatorii trebuie doar să-şi aşeze telefoanele pe el şi aşa începe încărcarea. Dispozitivul nu promite o încărcare de 100%, cum fac bateriile externe cu fir şi cu dimensiuni mai mari. Totuşi, jumătate de baterie încărcată nu sună deloc rău când vorbim despre un gadget care poate fi cărat în portofel.

Pentru a scoate produsul pe piaţă, echipa din Singapore are nevoie să strângă suma de 99.000 de mii de dolari. Preţul estimat al gadgetului WiFlux este de 39,90 de dolari, însă cei care susţin proiectul pe platforma IndieGoGo îl pot achiziţiona la preţul de 35 de dolari, sau pot lua două dispozitive pentru 68 de dolari.

Gadgetul mai are la dispoziţie 54 de zile pentru a obţine finanţare.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite