ala nemerenco - ultimele știri
Ministrul Sănătății din R. Moldova, Ala Nemerenco, afirmă că scandalul în jurul medicului indignat că o pacientă vorbea în rusă a divizat societatea, demonstrând că nu evoluat aproape deloc în ultimele 3 decenii, iar politicienii au profitat de caz, folosindu-l în scop electoral.
Republica Moldova se confruntă cu un nou val al pandemiei de COVID-19. Ministrul Sănătăţii spune că numărul persoanelor infectate este în creştere, iar o scădere s-ar putea atesta abia la sfârşitul lunii august. De asemenea, potrivit prognozelor spec...
Ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, ar trebui înlocuită cu o altă persoană. De această părere este pediatrul Mihai Stratulat, care consideră că actuala şefă pe Sănătate nu face faţă provocărilor. „Chiar şi când a fost numită am spus că din păcate, cân...
România a fost inclusă într-o investigaţie, care a vizat peste 800 de unităţi de cazare din 11 ţări, iar una dintre acestea aparţine familiei unui ministru din Republica Moldova. Concluziile auditorilor arată că o parte din banii europeni au fost che...
Deşi înregistrăm o creştere a numărului de cazuri de COVID-19, deocamdată, nu există premise pentru a introduce restricţii. O spune ministrul sănătăţii, Ala Nemerenco. Potrivit şefei de la Sănătate valul de infectări înregistrat în mai multe state eu...
Republica Moldova are o perioadă de respiro în privinţa cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV2. Ministrul Sănătăţii spune că se înregistrează zilnic puţine cazuri de infectare, totuşi, rămâne obligatorie purtarea măştii în spaţiile închise. Ala ...
În următoarele zile, în Republica Moldova se aşteaptă înregistrarea a 3-4 mii de cazuri noi de COVID-19 pe zi, a declarat ministra sănătăţii, Ala Nemerenco, în cadrul unei conferinţe de presă la care a vorbit despre noul val pandemic care a început î...
În Republica Moldova n-a fost depistat, deocamdată, niciun caz de infectare cu tulpina Omicron. Ala Nemerenco, ministrul sănătăţii spune că Republica Moldova are capacitatea de secvenţiere pentru a depista prezenţa tulpinii Omicron, însă deocamdată n...
Alianţa pentru Unirea Românilor a organizat o acţiune de protest în faţa Ministerului Sănătăţii, la care a cerut demisia ministrului Ala Nemerenco. Liderul AUR de la Chişinău, Vlad Bileţchi, a spus că Ala Nemerenco trebuie să plece din funcţie întruc...
Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică va examina un proiect de hotărâre ce prevede introducerea obligativităţii deţinerii certificatului COVID-19, indiferent de culoarea codului în care se află localitatea, notează IPN.
Continuă epopeea replicilor acide între primarul general al capitalei, Ion Ceban, şi ministrul sănătăţii, Ala Nemerenco. Edilul Chişinăului califică drept „strigătoare la cer” situaţia în care ministerul a inclus decese de COVID-19 care au avut loc a...
Primarul de Chişinău, Ion Ceban, a criticat dur decizia ministrului Sănătăţii, Ala Nemerenco, de a închide centrul COVID de la Moldexpo. Edilul susţine că această decizie „este un atac raider al Ministerului Sănătăţii şi al Guvernului asupra sănătăţi...
Centrul COVID de la Moldexpo va închis în următoarele zile. Toţi pacienţii au şi fost evacuaţi, fiind transferaţi către alte spitale. Au fost păstrate doar trei-patru paturi pentru reanimare „în caz că 112 aduce pacienţi mai gravi”. Despre aceasta a ...
Arbidol este denumirea comercială a unui preparat care face parte din grupa antiviralelor şi acestea pot fi găsite într-o varietate mare în farmaciile din Republica Moldova, a răspuns ministra Ala Nemerenco, solicitată să comenteze lipsa preparatulu...
Deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor au înaintată o moţiune simplă joi, 11 noiembrie, împotriva politicilor Ministerului Sănătăţii, transmite IPN.
Ministerul Sănătăţii a raportat pentru miercuri, 10 noiembrie, 60 de decese, asociate infecţiei COVID-19, cel mai mare de la începutul pandemiei de coronavirus, transmite IPN.
Ministrul Sănătăţii califică drept „exces de zel” cazul bărbatului imunizat în plină stradă. Şefa de la Sănătate spune că deşi practica internaţională permite imunizarea în spaţii deschise, procesul vaccinării trebuie să aibă loc în condiţii de maxim...
Plata pe care o vor achita cetăţeni pentru medicamentele compensate, începând cu 1 noiembrie, se va reduce cu 40% per lista totală de medicamente, iar numărul medicamentelor oferite gratuit din cele compensate va creşte cu 30%, transmite IPN.
Ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, răspunde criticilor apărute în societate după anunţul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale de a începe vaccinarea anti-COVID-19 în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Şefa de la Săn...
După angajaţii nevaccinaţi din sistemul educaţiei, care sunt obligaţi să prezinte rezultatele negative ale testelor COVID-19 o dată la 14 zile, ar putea veni şi rândul angajaţilor Agenţiei Servicii Publice. Ministrul sănătăţii Ala Nemerenco spune că ...
Liderul Partidului Schimbării, Ştefan Gligor, a anunţat duminică, 10 octombrie, că toată familia lui (soţia şi trei copii) a fost infectată cu SARS-CoV-2, deşi cuplul este vaccinat. Politicianul a acuzat Guvernul de iresponsabilitate şi că s-ar face ...
Pentru persoanele care au trecut prin infecţia COVID-19, recomandarea generală, este să se vaccine atunci când scade concentraţia anticorpilor şi virusul devine din nou periculos pentru organism. Conform unor studii făcute pe eşantioane de pacienţi c...
Acest val al pandemiei COVID-19 va fi „războiul celor nevaccinaţi”, a declarat marţi ministrul sănătăţii, Ala Nemerenco, la evenimentul de lansare a Campaniei de informare şi mobilizare a studenţilor şi tinerilor din Republica Moldova privind vaccina...
Numărul mai mare de cazuri COVID-19 înregistrate în Republica Moldova în ultima perioadă, peste 1.000 zilnic, este explicat de ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, şi prin faptul că se fac mai multe teste rapide, chiar şi în ambulanţe. Răspunzând la în...
Ministrul Sănătăţii vine cu explicaţii după ultima şedinţă a CNESP în cadrul căreia a fost luată decizia de a institui stare de urgenţă în sănătate publică la nivel naţional până la data de 30 octombrie, notează IPN.
Ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, a anunţat joi, 9 septembrie, că autorităţile au impus noi restricţii în contextul luptei cu pandemia COVID-19, care vor intra în vigoare începând cu 11 septembrie. Mai mult, ministra a comunicat că, începând cu 10 s...
Trei persoane vaccinate au decedat de COVID-19. Declaraţia a fost făcută de ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, în cadru unei conferinţe de presă, vineri seara, transmite IPN.
Ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, a comunicat că Uniunea Europeană deja a avertizat Republica Moldova că, odată cu creşterea numărului de infectări cu SARS-CoV-2, Moldova ar putea fi inclusă în zona galbenă a UE.
Ala Nemerenco, consilieră prezidenţială pe probleme de sănătate, prognozează în următoarea perioadă o uşoară creştere a numărului de cazuri de Covid. Cauzele unui nou val de infectări ar fi relaxarea restricţiilor şi efectele sărbătorilor pascale, no...
Campania de vaccinare în Republica Moldova nu doar că se desfăşoară foarte lent, dar şi cu multiple încălcări. Consilierul prezidenţial în domeniul sănătăţii, Ala Nemerenco, a comunicat că a primit zeci de mesaje de la cetăţeni care susţin că, deşi e...
Consilierul prezidenţial în domeniul sănătăţii, Ala Nemerenco, e de părare că este necesar ca Republica Moldova să intre într-un „lockdown”, deoarece „trebuie să dăm o gură de aer spitalelor şi medicilor”, în contextul creşterii alarmante a numărului...
Consilierul prezidenţial în domeniul Sănătăţii, Ala Nemerenco, afirmă că vaccinul rusesc Sputnik V, pe care îl promovează insistent Igor Dodon şi pe care încearcă să-l aducă de urgenţă în Republica Moldova, va fi disponibil doar în instituţiile medic...
Consilierul prezidenţial Ala Nemerenco spune că pensiunea din România care nu se regăseşte în declaraţia sa de avere, aparţine fiului său, care şi-a dezvoltat o afacere în acest sens, graţie unui proiect european. Mai mult, Nemerenco spune că i-a acţ...
Candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, şi-a anunţat echipa guvernamentală cu care va merge săptămâna viitoare în plenul Parlamentului să ceară votul de încredere al deputaţilor.
Ala Nemerenco, consilier prezidenţial în domeniul sănătăţii, susţine că nu va discuta legalitatea diplomelor sale cu deputaţi care „se complac în rol de circari ambulanţi”. Reacţia vine după ce deputaţii Partidului Socialiştilor au solicitat Minister...
Deputaţii Partidului Socialiştilor îi solicită Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale să anuleze ordinul prin care Alei Nemerenco i-a fost eliberată diploma de master. De asemenea, parlamentarii îi solicită Alei Nemerenco să-şi prezinte...
Consilierul prezidenţial pe probleme de sănătate, Ala Nemerenco, anunţă că Ministerul Sănătăţii nu este pregătit pentru venirea vaccinului anti-COVID-19 în Republica Moldova. Potrivit ei, autorităţile de la Chişinău nu ar fi pregătite nici din punct ...
Consilierul pe probleme de sănătate a preşedinelui Republicii Moldova, Ala Nemerenco, a oferit detalii despre cele 200.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 pe care România urmează să le ofere Republicii Moldova. Nemerenco a comunicat că primii care vo...
Republica Moldova va fi asigurată în regim de urgenţă cu vaccin anti-COVID. Despre aceasta a scris Ala Nemerenco, consilier al preşedintelui Republicii Moldova în domeniul sănătăţii, pe pagina sa de Facebook, transmite IPN.
Fosta ministră a Sănătăţii, Ala Nemerenco, susţine că situaţia privind evoluţia răspândirii COVID-19 în Republica Moldova este atât de dificilă, încât nu mai există locuri în spitale pentru pacienţii care au nevoie de tratament.
Fosta ministră a Sănătăţii Ala Nemerenco a declarat că regretă că l-a numit pe Nicolae Furtună în funcţia de director interimar al ANSP şi a accentuat că acesta trebuie să plece din funcţie. Declaraţiile au fost făcute în contextul afirmaţiei controv...
După ce în ultimele două zile în R. Moldova s-au înregistrat cifre record de infectare cu COVID-19, fosta ministră a Sănătăţii Ala Nemerenco a venit cu o serie de recomandări către autorităţi, pe pagina sa de Facebook, care trebuie imediat aplicate p...
Republica Moldova a ajuns la 8.548 de cazuri de COVID-19, iar numărul zilnic de infectări pare să nu mai scadă. Fosta ministră a Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale Ala Nemerenco a identificat opt „greşeli fatale” comise de autorităţi în gestiona...
Ex-ministra Sănătăţii Ala Nemerenco îi îndeamnă pe foştii săi colegi de la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale să preia „tactica altor ţări, în special a României”, în ceea ce priveşte lupta contra coronavirusului.
Fosta ministră a Sănătăţii, Protecţiei Sociale şi Familiei Ala Nemerenco susţine că în perioada cât a ocupat funcţia de ministră a aflat multe dedesubturi din sistem, mai cu seamă despre diferite scheme de obţinere abuzivă a mijloacelor financiare, d...
În cel mult o lună şi jumătate va fi elaborată o nouă metodologie de circulaţie a medicamentelor care va duce la scăderea preţurilor la acestea. Declaraţia aparţine ministrei Sănătăţii, Ala Nemerenco. Ministra spune că îşi doreşte medicamente accesib...
„Instituţiile medicale au obligaţia de a fi un exemplu de integritate şi transparenţă. Cu regret, datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că circa 70% din plăţile pentru sănătate în Republica Moldova sunt „plăţi din buzunar” achitate de cetăţe...
Ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, anunţă majorarea salariilor în sistemul medical. Primele majorări ar putea avea loc chiar din lunile septembrie-octombrie. În primul rând, de plăţi mai mari vor beneficia medicii care lucrează de gardă. Declaraţia a...