Integrarea migranților din Ucraina, o provocare pentru autorități. Cum ajută școlile în acest proces

0
Publicat:

Pentru cei care își lasă țara de origine în urmă și se stabilesc în România este destul de dificil să se integreze. De multe ori, copiii sunt cei care îi ajută să treacă mai ușor peste obstacole

Pavel, un copil din Odessa, are deja prieteni la Brașov FOTO Ioan Buciumar
Pavel, un copil din Odessa, are deja prieteni la Brașov FOTO Ioan Buciumar

Învățarea limbii și integrarea migranților într-o altă comunitate sunt mult mai ușoare la vârste fragede. O demonstrează și copiii celor care s-au stabilit la Brașov și care s-au adaptat mult mai rapid decât părinții lor.

În vara acestui an, Pavel a fost nevoit să fugă din Odessa, împreună cu mama lui, din calea războiului. La Brașov, micuțul a fost înscris în clasa a șaptea, pe care tocmai o absolvise în orașul natal. Chiar dacă vorbea românește, la școala din Brașov îi este greu chiar și cu limba, una ușor diferită de cea vorbită de românii din Odessa.

Brașovul mi se pare frumos, dar e mai frig decât la Odessa. Colegii sunt buni, mă înțeleg bine cu ei, mă ajută când e nevoie. Vorbeam românește de acasă, dar mama vorbește și ea românește și mă ajută. acasă făceam dansuri populare românești, dar aici încă nu am găsit unde să merg la dansuri”, spune Pavel Cucu, acum elev la Colegiul Nicolae Titulescu.

Directoarea școlii spune că sunt mai mulți copii din Ucraina care învață aici, dar și din Republica Moldova, Uniunea Europeană, Statele Unite, Canada sau China. Școala depune eforturi pentru integrarea migranților.

Avem copii din Republica Moldova, din Ucraina, din Statele Unite, China, chiar copii români întorși din Canada, dar care vorbesc foarte puțin românește. În primul rând au fost pregătite psihologic clasele, le-anm spus elevilor că vor avea colegi care, poate, nu vorbesc românește. Dar ei sunt copii, s-au împrietenit repede și lucrurile merg bine”, a spus Nicoleta Știucă, director Colegiul Nicolae Titulescu.

Cel mai important ajutor pentru integrarea migranților copii vine din partea celorlalți elevi. Radu s-a împrietenit imediat cu noul său coleg, venit din Ucraina.

„Sunt coleg  cu Pavel de când a început școala. Ne înțelegem bine, vorbim la telefon și după ore, împreună facem totul la școală”, spune Radu Machidon, colegul lui Pavel la Colegiul Nicolae Titulescu.

În cazul ucrainenilor este o situație specială. Pentru ca profesorii rămași acasă să-și poată câștiga în continuare existența, copiii au rămas înmatriculați la școlile din țara natală și fac cursuri online. La școlile din Brașov ei sunt doar auditori și nu sunt obligați să frecventeze cursurile.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite