Tricoul naționalei României de baseball, ediție limitată: De ce există doar 100 de piese de colecție FOTO

0
Publicat:

În cadrul Convenției Naționale a Federației Române de Baseball, care a avut loc în Poiana Brașov, a fost lansat tricoul oficial al echipei naționale.

Cristian Manea (stânga), șeful federației, muncește pentru promovarea baseball-ului în țară.
Cristian Manea (stânga), șeful federației, muncește pentru promovarea baseball-ului în țară.

Împreună cu colegii mei din conducerea federației ne-am propus să schimbăm imaginea baseball-ului din România. Încercăm să construim o altă identitate și am începem cu tricoul echipei naționale a României. Designul tricoului e unul special, am încercat să împletim galbenul specific echipelor naționale ale României, dar și tradiția din baseball. Acesta va fi tricoul oficial pentru loturile naționale de seniori și juniori ale României“, a declarat Cristian Manea, președintele Federaţiei Române de Baseball şi Softball (FRBS).

Pentru a strânge fonduri pentru dezvoltarea baseball-ului, șefii FRBS au demarat o campanie inedită și au pus în vânzare un pachet special, cu un tricou special, dar și titlul de susținător oficial al echipei naționale de baseball a României.

Am demarat o campanie prin care dorim să strângem fonduri pentru dezvoltarea baseball-ului și softball-ului din România, în principal pe achiziții de echipament. În acest moment, federația are echipament sportiv uzat și aici mă refer la mingi, mănuși, bastoane. Pe site-ul oficial al federației, baseball-softball.ro, fanii își pot achiziționa tricourile oficiale. E o ediție limitată, cu doar 100 de tricouri de colecție, iar cei care vor achiziționa aceste tricouri vor primi în pachet și titlul de susținător oficial al echipei naționale de baseball. Prețul unui pachet e de 1.000 de lei“, a mai precizat oficialul FRBS, cel care a fost printre primii care au achizionat pachetul special.

Tricoul naționalei, ediție limitată.
Tricoul naționalei, ediție limitată.

Iată beneficiile pachetului special pentru FRBS:

*Dezvoltarea programelor de baseball si softball;

*Achiziții de echipamente pentru loturile naționale de baseball și softball, atât echipament textil (uniforme de joc) cât și tehnic, mănuși, bastoane, mingi;

*Echipamente pentru arbitri;

*Investiție în programe pentru copii și juniori;

*Producerea de starter kit-uri pentru cluburi nou înființate (mingi, mănuși, bastoane).

Beneficii pentru cei care achizitionează pachetul special:

*Conferă acordarea titlului de susținător oficial al FRBS;

*Apartenență la comunitatea de baseball și softball din România;

*Participarea activă la dezvoltarea programelor de dezvoltare a FRBS.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite