De ce nu ne putem vaccina împotriva iraţionalităţii?

În S.U.A., există de prin anii '80 curentul anti-vaccin, în care adepţii lui, new age, raw vegani sau doar fanatici bio, insistă impotriva vaccinării în masă. Motivele lor, deşi iraţionale pentru cei mai mulţi dintre noi, au la bază intenţiile, cu siguranţă bune, ale părinţilor.

Nu doresc să discut despre cât de bine sau de rău fac aceşti părinţi: propriilor copii, celorlalţi copii, comunităţii etc. Atunci când libertatea lor new-age va deveni un impediment pentru sănătatea majorităţii, se vor lua decizii la nivel guvernamental. Când în balanţă va fi pus binele grupului, libertăţile individuale vor conta foarte puţin.

În Franţa, de pildă, părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii pot fi acuzaţi de rău tratament împotriva copiilor. Acolo, guvernul a ajuns la concluzia că riscurile de îmbolnăvire pentru majoritate sunt mult prea mari ca să poată fi respectate libertăţile individuale. Samia şi Marc Larère, doi părinţi anti-vaccinatori, au ajuns anul trecut în faţa Curţii de Casaţie franceze argumentând că, din punctul lor de vedere, vaccinarile fac mai mult rău decât bine. Cum au ajuns la această concluzie e puţin relevant. Pedeapsa prevedea doi ani în închisoare şi o amendă de 30,000 Euro. Problema care însă se pune nu este lipsa raţionalităţii părinţilor, ci dreptul lor constituţional de a refuza un act medical. Când avem, în cele din urmă, dreptul de a refuza un act medical? În Franţa, care este o excepţie în Europa prin obligativitatea vaccinurilor, s-a ajuns la concluzia că cei doi părinţi nu au acţionat împotriva legii, însă dreptul lor de a-şi înscrie copiii în instituţii de stat precum creşe, grădiniţe sau şcoli este limitat de dreptul pe care şi l-au exercitat de a nu îşi vaccina copiii. Prin urmare, copiii lor au fost în mod firesc excluşi din comunitate.

Unde începe dreptul de a refuza să faci ca ceilalţi, ca mai apoi să doreşti să fii alături de ei, cu forţa?

Unde este dreptul părinţilor, care îşi vaccinează copiii, de a nu dori să îşi crească copiii alături de copii nevaccinaţi? De ce drepturile tale sunt mai tari decât ale mele? Întrebările sunt dilematice, creând mai degrabă confuzie şi divergenţe decât acorduri.

O decizie bună, în cele din urmă, este o decizie de pe urma căreia profită majoritatea, oricât de utilitarianist sună această afirmaţie. În cele din urmă, aşa a supravieţuit specia umană, în care s-a actionat mai degrabă spre binele grupului decât spre binele individual. Dilema tramvaiului, despre care am mai vorbit, arată că oamenii au ales, în proporţie de 90%, să omoare cu bună ştiinţă un singur om ca să salveze cinci. Ce ne spune acest tip de experiment? Că oamenii aleg instinctual binele grupului şi că acest bine al grupului este o alegere justificată, dacă nu moral, măcar evoluţionist.

Se prea poate ca de această dată să ne aflăm în rândurile majorităţii pro-vaccinare însă cu siguranţă au existat şi vor exista cazuri în care ne putem afla singuri împotriva tuturor şi desigur, nu ar plăcea nimănui să îşi ştie copilul inoculat cu o substanţă pe care părintele o consideră nocivă. Căci, nu este indoială, aceşti părinţi care sunt împotriva vaccinarii nu sunt nişte părinţi răi. Argumentele pe care le dau comunităţile ştiinţifice sunt solide, statistice şi raţionale, însa mintea omului nu funcţionează statistic şi raţional. Nu despre raţionalitate se poate vorbi, ci despre credinţa că părintele face sau nu un bine copilului. Şi atât timp cât el este convins că a NU face un vaccin copilului echivalează cu a-i face un BINE, atunci raţiunea nu prea are loc de manevră.

Care ar putea fi explicaţia, din punct de vedere psihologic, pentru cei care contestă beneficiile vaccinurilor? Nesurprinzător, cei mai mulţi dintre noi (aş putea risca o generalizare şi spune "noi toţi"), suntem victimele unor distorsiuni cognitive, ale unor erori de gândire. Nici măcar Pleşu, Liiceanu sau cognitiviştii nu fac excepţie de la aceste distorsiuni. Creierul are un fel aparte de a-şi scurta uneori efortul cognitiv sau de a lua calea cea mai scurtă pentru a ajunge la o rezoluţie, şi încearcă să facă aceste raţionamente micşorând, pe cât se poate, orice disonanţă cognitivă, orice dezechilibru care ar putea crea o tensiune psihică şi tumult interior cauzate de dileme sau alegeri dificile.

Cu alte cuvinte, o persoană precum Jenny McCarthy sau orice altă vedetă locală anti-vaccin este pusă în situaţia de a lua o decizie importantă pentru sănătatea investiţiilor sale genetice (copiii). Pe de-o parte, vine avalanşa copleşitoare de informaţii de la medicii pediatri, industriile farmaceutice, guverne, cunoscuţi, forumişti, mass media. Pe de altă parte, ea are deja o opinie incipientă bazată pe informaţii deja obţinute până în momentul de faţă: istorie personală, credinţe proprii, educaţie, mediu, mecanisme de a face fata stresului, etc.

Cuvintele cheie în această ecuaţie sunt "credinţe personale". La nivel strict cognitiv avem două fenomene care se aplică: gândirea deziderativă (confirmation bias) şi asimilarea deziderativă (assimilation bias). Adică, oamenii au tendiţa să adune ipoteze care să le susţină o opinie deja formată, ci nu unele care să le schimbe felul în care gândesc. Ar fi teribil de greu să ne schimbăm felul în care gândim, de pe o zi pe alta.

Cei care sunt împotriva vaccinurilor vor rămâne surzi la toate raţionamentele pe care le aduc ceilalţi care, la rândul lor, vor rămâne la fel de surzi la explicaţiile pe care le dau cei din tabăra adversă.

Oamenii cu atitudini opozante deseori asimilează informaţii într-o manieră care înclină către poziţia lor atitudinală deja existentă. În acest fel, se formează polarizarea atitudinilor. Sunt relativ puţine lucruri care au de-a face cu raţionamentele şi dacă suntem oneşti cu noi înşine am observa că diferenţele dintre "noi" şi "ceilalţi" sunt inexistente, la nivel de formare a proceselor de gândire. Ce diferă sunt doar premisele de la care pornim, raţionamentele fiind însă similare. Anti-vaccinatorii nu sunt proşti şi nici măcar prost informaţi. Probabil că pro-vaccinatorii se foiesc puţin pe scaune şi insistă că anti-vaccinatorii sunt nişte proşti şi nişte inconştienţi care nu se gândesc la binele copiilor lor sau al populaţiei. Dar, ca şi pro-vaccinatorii, şi anti-vaccinatorii şi-au făcut nişte calcule mentale plecând de la premisa binelui cuiva, în speţă al copiilor lor. Este puţin probabil ca un părinte să efectueze un calcul mental bazat pe binele grupului (copiilor celorlalţi care devin expuşi prin nevaccinarea unui membru) şi nu pe binele individual al propriei progenituri. Deşi rasa umană a reuşit să supravieţuiască prin cooperare şi altruism, asta nu înseamnă că trăsăturile egoiste sau distorsiunile de gândire au fost stinse.

Istoria ne arată însă că urmările pentru membri individualişti nu sunt dintre cele mai fericite. Pentru că polarizarea atitudinilor duce mai întotdeauna către formarea in-groupurilor şi out-groupurilor, într-o primă etapă se vor forma comunităţi, ne vom  împărţi în "noi" şi "ceilalţi".  Unul dintre grupuri îl va depăşi numeric şi strategic pe celălalt care nu va putea supravieţui autonom. Copiii anti-vaccinatorilor probabil nu vor mai fi invitaţi la petrecerile copiilor pro-vaccinatorilor, vor avea mai puţini prieteni, la fel ca şi părinţii lor. În cele din urmă, copiii celor nevaccinaţi probabil că nu vor supravieţui unei eventuale epidemii. Logic vorbind, niciun outsider nu poate rezista singur pe termen lung şi auto-izolarea sau menţinerea unor credinţe individualiste nu sunt nişte strategii pe termen lung, atunci când faci parte dintr-o specie înalt socială, cum este homo sapiens sapiens. Finalmente, libertatea individuală va înceta atunci când se va lua în calcul dreptul grupului la sănătate publică.