UEFA nu glumeşte. A sancţionat FRF cu 10.000 de euro amendă şi închiderea unui sector de tribună contra Greciei
0Comisia de Etică şi Disciplină UEFA a sancţionat Federaţia Română de Fotbal pentru incidentele produse la meciul România - Insulele Feroe, disputat în martie, pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploieşti.
Ca urmare a deciziei comunicate de UEFA, Federaţia Română de Fotbal, acuzată pentru comportamentul rasist al fanilor şi pentru aprinderea şi aruncarea torţelor şi petardelor pe teren de către aceştia, este obligată ca la următorul meci organizat pe propriul stadion în competiţiile organizate de forul continental, mai exact din preliminariile EURO 2016, să închidă un sector sau mai multe care să însumeze cel puţin 5.000 de locuri.
De asemenea, Federaţia Română de Fotbal a fost sancţionată cu plata a 10.000 de euro pentru aprinderea de către suporteri a torţelor şi petardelor şi aruncarea lor spre teren.
Următorul meci pe teren propriu al echipei naţionale a României este cel cu Grecia, din 7 septembrie 2015.